Habarnam este un personaj cunoscut în rândul copiilor. Îmi amintesc de el încă din copilăria mea. În afară de numele acestuia nu mai rețin nimic din ceea ce citisem cândva. Știu doar că era un personaj foarte comic și asta m-a îndemnat să aleg această carte de pe Libris.
Povești la telefon – Gianni Rodari (recenzie)
Eu sunt mereu în căutarea celor mai drăguțe cărți pentru copii tocmai pentru că-mi doresc ca Cristina să aibă parte de experiențe frumoase și s-o încurajez să citească. Recunosc, n-am ajuns la nivelul în care să o văd că pune mâna singurică pe o carte, dar sper că acest lucru se va întâmpla cândva.
Eroina Clementina 1 (recenzie)
Clementina este titlul unei cărți pe care am văzut-o recomandată de foarte multe persoane. Asta m-a convins și pe mine s-o aleg. Eram în căutarea unei cărți pentru fetița mea care să fie plină de acțiune, ușor de înțeles și de citit și mi-am îndreptat atenția spre aceasta. Unul dintre criteriile de care am ținut cont a fost faptul că fetița mea își dorea cărți de 100 de pagini. Doamna învățătoare le-a tot spus că ar trebui să termine o carte pe săptămână și în felul ăsta are șanse mari ca cartea de care se apucă să o termine atât de repede pe cât și-ar dori doamna învățătoare.
Caruselul ortogramelor – exerciții potrivite pentru antrenarea cunoștințelor clasei II
Greva continuă și noi ar trebui să lucrăm câte ceva cu copiii chiar dacă ei nu au foarte multe sarcini pentru această perioadă. Eu mi-am propus să lucrez cu Cristina pentru a mă asigura că nu uită tot până când începe școala(asta evident dacă mai începe). Nu are ce să-i strice puțin exercițiu. Pe de altă parte Caruselul Ortogramelor este o carte cu foarte multe exerciții antrenamente care ajută copiii să învețe, să-și dezvolte vocabularul și să-și exerseze cunoștințele.
Cristina citește: Magia copacului depărtărilor scrisă de Enid Blyton
Cristina a început să citească și acest lucru nu face altceva decât să mă bucure. Îmi este mai mare dragul când o aud citind, când îmi povestește pasaje din poveste care îi plac sau când spune că i-a plăcut atât de mult cartea încât ea este cartea ei preferată. Cartea de astăzi este o continuare este o continuare a cărții Pădurea fermecată. Pădurea fermecată s-a dovedit a fi o carte plină de povești frumoase, de multă imaginație, de personaje care mai de care mai drăguțe. Mi-a plăcut și mie ca adult să ascult ceea ce se petrece și eram nerăbdătoare să văd ce alte surprize ne mai așteaptă de la un capitol la altul.
Cristina citește: Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaș scrisă de Shel Silverstein
Cristina citește dacă stau eu pe capul ei. Evident că această deprindere și dorință de a citi singură apare în timp(încă mai sper). Cel puțin cu gândul ăsta mă consolez eu. Ideea este că trebuie să citească ca să-și îmbogățească vocabularul, să aibă imaginație și să poată citi fluent fără probleme. Cam astea sunt dorințele mele pentru ea. Este doar clasa a doua și nu pun presiune prea mare pe ea, dar nici nu vreau s-o las de capul ei. Atâta timp cât eu mă ocup de ea știu exact ce mai are de punctat. Asta s-a întâmplat și cu Lafcadio …. a fost alegerea mea(recunosc).
Exersăm și acasă cu copiii. Culegeri potrivite pentru clasa a II a
Cele 3-4 ore petrecute la școală nu sunt suficiente pentru a aprofunda lucrurile învățate în clasă. Trebuie să lucrăm suficient de mult și acasă pentru ca copiii să aibă o minte antrenată, pentru a pune bazele noțiunilor învățate și pentru a obține note bune. Aceste exerciții trebuiesc făcute zilnic pentru ca în felul ăsta cei mici să fie în contact direct cu noțiunile și să nu le poată uita prea ușor.
Domnul FOX, vulpoi fantastic – Roald Dahl (recenzie)
Nu știu dacă fac eu alegeri bune sau Editura Arthur are niște cărți numai bune pentru copii. Dragonul tatălui meu, dar și Pădurea fermecată au fost 2 cărți absolut superbe pe care le-a citit Cristina cu mare drag. Recunosc că la început este ușor descurajată de cărțile cu multe pagini. Mă gândesc că unul dintre motivele pentru care a vrut să citească Domnul Fox, vulpoi fantastic a fost și pentru faptul că această carte are doar 100 de pagini. Cartea este micuță și poate fi citită destul de ușor.
Ce facem cu evaluarea de la sfârșitul clasei a doua?
Clasa a doua a venit cu noi surprize. Mai exact, am auzit că undeva în apropierea sfârșitului de an copiii vor avea evaluare națională. Primul obiect matematică, iar la română dau scris și citit. Sinceră să fiu, m-am panicat un pic de teamă ca nu cumva să aibă copilul probleme, să nu se descurce suficient de bine sau să ia notă mică. Între timp …. m-am mai liniștit și am să vă povestesc exact și de ce.
Recenzie. Ursulețul Winnie Puh. Căsuța din Strada Puh
Îmi doream mult o carte frumoasă și antrenantă pentru fetița mea și așa am ajuns să iau cartea Ursulețul Winnie Puh. Căsuța din strada Puh scrisă de A.A. Milne. Am fost plăcut surprinsă să văd cât de plăcută a fost chiar și pentru mine. Este o carte relaxantă în care descoperi că Winnie Puh nu este un ursuleț ca toți ursuleții. Eu sunt convinsă că oricine va citi această carte se va îndrăgosti de acest ursuleț și de acțiunea acestei cărți.