Parfumul este acel accesoriu indispensabil care te ajută să te pui în valoare. Iubesc parfumurile și apelez ori de câte ori vreau să am o stare de spirit mai bună, vreau să miros frumos sau să mă fac remarcată. De cele mai multe ori am avut impresia că simplul fapt că am aplicat un parfum bun m-a făcut să am o dispoziție mult mai pozitivă.
Cum ne alegem șamponul potrivit
Șamponul este foarte important atunci când vine vorba de îngrijirea părului. Este are rolul de a curăța scalpul și de a împrospăta podoaba capilară. Pe piață sunt tot felul de șampoane și tocmai din acest motiv trebuie să ne cunoaștem problemele existente pentru a ști exact ce fel de șampon avem nevoie.
Newchic – un site cu piese vestimantare unice
Newchic este unul din site-urile de pe care comand ocazional. Mai greu este până dau prima comandă pentru că apoi prind încredere și în felul ăsta pot comanda ceva mai des. Mai exact, ori de câte ori am nevoie de câte ceva sau văd câte un produs care să-mi placă.
Ce cadouri de Crăciun să alegi pentru copii
Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar cei mici așteaptă cu nerăbdare să găsească sub brad cele mai frumoase cadouri. Dar cu atâtea opțiuni disponibile pe piață, alegerea cadourilor se poate dovedi o adevărată provocare. Este important să faci o alegere bună, pentru a transforma Crăciunul într-o experienţă memorabilă pentru copil.
Implantul de păr realizat la clinica Dr. Felix Hair Implant – cum decurge operația în sine
Implantul de păr este o procedură destul de simplă să spunem, cel puțin pentru pacient. Tehnica îmbunătățită face ca la ora actuală să nu mai vorbim despre o operație atât de invazivă cum se obișnuia a fi realizată. Vorbim despre Q-FUE, dacă implantul de păr este realizat în cadrul clinicii bucureștene Dr. Felix Hair Implant.
Ce produse de îngrijire pentru bebeluși folosesc eu
La primul copil am fost mult mai stresată la capitolul îngrijire. Am încercat să mă documentez foarte mult și să acord o importanță aparte produselor folosite sau a tuturor lucrurilor cu care urma să intre în contact pielea bebelușului meu. Pentru al doilea copil aș putea să spun că aveam o oarecare experiență. Încă din start vă spun că au fost situații noi de care m-am lovit, dar trec peste acest aspect.
Cumpărături din PEPCO din colecțiile de Crăciun
Pepco a reușit să ajungă la sufletul meu destul de repede. Este magazinul perfect pentru mine dat fiind faptul că raportul calitate/preț este excelent. În plus, au niște modele foarte vesele de haine pentru copii și asta mă face să revin destul de des la ei.
Decembrie este despre CADOURI
Toată lumea se gândește la CADOURI atunci când vine luna Decembrie. Ne gândim la acest mic detaliu din timp pentru că ar fi de preferat să ne organizăm și să cumpărăm din timp ceea ce avem nevoie. Este destul de neplăcut să alergăm în ultimul timp după cadoul ideal și să cumpărăm ceva la repezeală fără să analizăm puțin profilul persoanei pe care urmează s-o bucurăm.
Carte de bucate Jamie Oliver – 5 ingrediente
Jamie Oliver este unul dintre bucătarii mei preferați și asta pentru că folosește ingrediente cunoscute și face combinații care mi se par ușor de reprodus. L-am cunoscut o dată cu descoperirea canalului tv Paprika și de atunci mai găsesc ocazional câte o emisiune de-a lui și o urmăresc cu plăcere și cu interes. Mi s-a întâmplat de câte ori să încerc să-mi notez rețeta tocmai pentru că mi s-au părut tare interesante.
Cafeaua – băutura cea mai apreciată în fiecare dimineață
Experiența consumului de cafea este mai mult decât un ritual de răsfăț gustativ cu numeroase beneficii pentru sănătate, jucând un rol important în multe culturi din lume și prin crearea unui context de socializare alături de familie, prieteni, colegi. Tocmai din acest motiv astăzi vreau să vă povestesc câte ceva despre cafea și curiozitățile despre aceasta.