Newchic este unul din site-urile de pe care comand ocazional. Mai greu este până dau prima comandă pentru că apoi prind încredere și în felul ăsta pot comanda ceva mai des. Mai exact, ori de câte ori am nevoie de câte ceva sau văd câte un produs care să-mi placă.
Pasiunea pentru lucruri brodate
Lucrurile brodate au început să-mi intre la suflet treptat. Am început să le apreciez din ce în ce mai mult pe măsură ce vedeam diverse piese vestimentare sau chiar încălțăminte. Mi se pare că au o amprentă mult mai interesantă și că însuflețesc ținutele de iarnă pe care le port.



Landscape Print Clothing
În momentul în care intru pe un site verific rochiile și apoi încălțămintea. Nu știu de ce, dar în privința hainelor nu sunt atât de sensibilă sau, mai bine zis, mi se întâmplă destul de rar să acționez din instinct și să mi se pună pata pe câte ceva. Când văd o pereche de c+încălțăminte frumoasă parcă fac o fixație pentru ea și nu stau locului până când nu mi-o cumpăr.
Newchic este un site foarte frumos organizat și cu haine ceva mai speciale decât orice alt site chinezesc. Nu am mai comandat de ceva timp și nu știu dacă au adus ceva îmbunătățiri site-ului în ceea ce privește transportul, dar ultima dată coletul mi-a ajuns la poșta locală cam într-o lună.
Modelele alese de mine, mai sus, sunt foarte frumoase și pot fi purtate în combinații clasice tocmai pentru a le pune în evidență. Cred că o astfel de pereche de ghete te poate scoate din anonimat și poți fi remarcată cu ușurință. Pe site sunt mult mai multe poze cu aceste perechi de încălțăminte și arată și modul în care aceste perechi de încălțăminte se văd în combinație și cu piese vestimentare și se văd chiar frumos.
De exemplu, în categoria embroidered ankle boots sunt mult mai multe modele frumoase doar că aceste 3 perechi mi-au atras atenția în mod special. Aș putea să spun că pe site sunt produse pentru toate gusturile și chiar și cea mai pretențioasă persoană își găsește câte ceva drăguț.

Gecile sunt un must în sezonul rece doar că variantele care vin cu broderie nu sunt foarte groase. Consider că acestea sunt mai mult geci de primăvară/toamnă. Chiar și așa modelele sunt foarte frumoase. Nu le-aș combina cu o pereche de ghete brodate.
În plus, pe Newchic se găsesc și mărimi mari pentru diverse mode. Categoria plus size teddy coat are multe modele frumoase și de actualitate care ajută orice siluetă să fie pusă în valoare chiar dacă aceasta nu este tocmai perfectă.
Dacă vă plac hainele de pe site puteți să câștigați de 2 ori. Pe de-o parte vă bucurați de niște modele unice pentru că este puțin probabil să vedeți pe cineva care poartă același model de haine ca și voi și pe de altă parte vă puteți bucura de Newchic affiliate program. Cu ajutorul afilierii puteți câștiga atunci când plasați comenzi pentru voi, dar puteți face și recomandări și în acest fel puteți să vă bucurați de câteva comisioane care pot fi folosite ca reduceri în comenzile viitoare.
14 comentarii
Imi plac mult alegerile tale,nu am auzit niciodata de acest site.
Sunt foarte frumoase.
Sunt toate foarte frumoase ,îmi plac mult de tot ,nu știam de acest site ,dar are produse tare faine ! Chiar o să traf cu ochiul la prețuri să văd cum se prezintă !
Chiar faine. Nu văzusem broderii pe încălțăminte pana acum
Nu stiam de acest site. Cat de frumoase sunt lucrurile prezentate în articol
Foarte deosebite
Toate arata cu stil! Sunt ceva original, de-a dreptul frumos
Nu știam de acest site până acum. În vara mi-am achiziționat o pereche de sandale cu câteva floricele brodate.
Broderia mi s-a părut mereu tare chic și la modă.
Interesanta alegere. Nu stiam de acest site. O sa intru sa vad ce mai au.
Am vazut si eu niste jachete foarte faine pe site. Mi-as face un cadou.
wow! Ultimele botine sunt deosebite! Mi se par elegante si foarte stilate.
Cat de dragute sunt cizmulitele! Dar si haina e faina! Si eu mi-am luat acum cativa ani un palton superb de la ei.
Jacheta este superr , nu am nimic brodat , dar sunt f frumoase toate modelele !