La primul copil am fost mult mai stresată la capitolul îngrijire. Am încercat să mă documentez foarte mult și să acord o importanță aparte produselor folosite sau a tuturor lucrurilor cu care urma să intre în contact pielea bebelușului meu. Pentru al doilea copil aș putea să spun că aveam o oarecare experiență. Încă din start vă spun că au fost situații noi de care m-am lovit, dar trec peste acest aspect.

Produse de îngrijire și baie pentru bebeluși
Cristina a avut parte de un jurnal lunar până la vârsta de 2 ani. Găsiți aici toate detaliile așa că acum compar evoluția Evei cu cea a Cristinei. Cred că faptul că Eva a ajuns într-o familie în care este deja un copil i-a grăbit un pic dezvoltarea pentru că multe dintre achiziții le-a făcut înaintea Cristinei.

Gelul de duș Bioderma este unul dintre produsele cele mai folosite pentru copii. El este foarte blând cu pielea și chiar aș recomanda tuturor tinerelor mămici să-l folosească. Este foarte bun chiar și pentru copiii cu pielea sensibilă. Cât a fost micuță și venea o doamnă la Eva s-o maseze și să-i facă băiță folosea o pompiță maxim două din acest gel de duș. Ea mergea pe ideea de a folosi puține produse pe pielea copilului. Eu folosesc mai multe pompițe și o spăl pe cap tot cu el.
Eu am zis să-l cumpăr în cea mai mare variantă. În concluzie eu l-am cumpărat de pe Notino la 1 litru pentru că mi s-a părut că așa fac afacerea cea mai bună. Singurul dezavantaj ar fi că acesta ar trebui consumat în 6 luni ceea ce este destul de puțin probabil. Mai ales dacă este folosit pentru un singur copil.

Ulei de corp Bioderma
Vroiam și un produs care să fie hidratant și să poată fi folosit după băiță. Uleiul relaxant Bioderma mi-a sărit în ochi. Mă mir că am fost puțin mai cumpătată și nu am ales iar un gramaj astronomic. Varianta asta are 200 ml. Îmi place că hidratează și intră rapid în piele deși mai rămâne un pic uleioasă pielea. Mi-ar fi plăcut mai mult un lapte de corp. Dezavantajul acestuia este că trebuie să fii atentă ca nu cumva să-ți curgă din mână. Mi-a plăcut, nu pot să spun că i-am găsit puncte negative doar că voi merge pe varianta de cremă pe viitor.

Klorane Bébé Calendula – unguent la schimbarea scutecului 3 in 1
Cine are bebeluși știe că un unguent este absolut necesar. Fie că apar probleme din start sau pe parcurs, acesta devine un produs indispensabil. Eu la Cristina am încercat Bepanthen și atunci când a avut o iritație urâtă nu a făcut față. Nici Sudocream nu mi se pare că face minuni deși este ok.
Până pe la 4-5 luni chiar n-am avut absolut nicio problemă cu fundulețul. Nici măcar nu se înroșea chiar dacă n-o schimbam în secunda 2. După ce-am început diversificarea cred că scaunul a fost mai acid și s-a mai iritat. Am văzut că rezolva problema această cremă de la Klorane. Este prima oară când o încerc și nici nu aveam nicio recomandare în ceea ce-o privește. Până acum nu am avut nimic grav ca să-mi dau seama dacă rezolvă și problemele grave, dar până acum am folosit-o doar pe ea și s-a descurcat bine.

Produse pentru bebeluși din LIDL – marca LUPILU
Lidl este unul din magazinele mele de suflet din care-mi fac cumpărăturile pentru casă. Am început treptat să folosesc și produse pentru bebeluși și am văzut că sunt bune și chiar accesibile. Așa am descoperit șervețelele umede care au un preț foarte bun. De multe ori vi le-am arătat la produsele consumate și cuvintele mele de laudă la adresa lor. Produsele nu irită, fac o treabă bună și pot fi folosite până la ultima bucată pentru că nu se usucă.
Înainte de a naște m-am tot documentat și am văzut că multă lume lăuda scutecele de la Lupilu așa că am pornit încrezătoare cu acestea. Nu pot să spun că-mi displac. Sunt chiar ok. De exemplu, un bax din acesta de 50 de bucăți costă 34 lei. Eva nu se irită de la el și sunt chiar ok. Până acum am folosit doar marca asta și destul de puține scutece de la Pampers.
Tot de la Lupilu mi-am luat și bețișoarele de urechi pentru bebeluși. Știu că aici sunt părerile împărțite doar că nu pot să n-o șterg în ureche pentru că altfel chiar n-am cum s-o curăț indiferent cât de bine aș spăla-o.
17 comentarii
Produsele de la Bioderma sunt foarte bune ,prea multe nu am încercat ,dar tot ce am folosit de la ei mi-a plăcut .Și eu le curățeam cu bețișoare de ureche când erau mici ,nu puteam să stau așa ca să nu le curăț și asta se întâmpla cam la fiecare băiță ,chiar dacă nu prea stătea ,nu-i plăcea nici la îmbrăcat ,dar nici la curățat .
Și noi folosim foarte multe produse lupilu… Sunt foarte bune… Iar cremă de fundulet…si acum folosim câteodată… Luca a fost sensibil de mic…si câteodată se irită
Produse bune au cei de la Bioderma,când o sa am copii am sa le folosesc și eu!
Am avut doar de la Klorane.
Scutece din Lidl foloseam si eu la fetita mea si servetele umede .Am folosit si produse de la Bioderma sunt foarte bune
Este bine de știut. Mulțumesc pentru sfat!
Și noua ne plac foarte mult produsele de la Lidl.
Folosesc produsele se merita
Pampersii de la Lupilu i-am folosit și noi.In rest am folosit Klorane încă de la primul copil
Scutece din Lidl foloseam si eu la fetita mea si servetele umede .Am folosit si produse de la Bioderma sunt foarte bune
Baietelul a avut probleme cu pielea si produsele bioderma ne au fost indicate de catre dermatolog , dupa o perioada buna de timp folosite ne am tezolvat problema si am trecut la produsele klorane care la fel au f foarte bune , acum ce sa zic multumesc lui dzeu ca este f ok si nu a ramas cu urmari !
Si eu folosesc produse Bioderma pentru piticii mei. Sunt foarte bune si accesibile ca pret.
Si eu am folosit la Darius scutece Lupilu si produse de ingrijire Bioderma. Sunt foarte bune.
Cu siguranță o să țin cont de sfaturile tale pe când o să apăra și primul bebe în familie. Produsele Bioderma știu sigur că sunt bune, pentru că le folosesc și eu de ani de zile și sunt extrem de mulțumită. Așadar, sunt convinsă că și produsele pentru copii sunt cel puțin la fel de bune.
Ai făcut alegeri foarte bune, recomand și eu cu toată încrederea Bioderma și Klorane. 🙂
Imi plac aceste produse pentru copii. Par tare eficiente.