Mobilă la comandă pentru dormitor – merită sau este prea scump?

Atunci când mobilezi casa te gândești cum să optimizezi costurile. De preferat să găsești ceva interesant, în culori plăcute, care se va încadra și din punct de vedere al dimensiunilor, iar costurile să fie mici. Sună ideal, nu-i așa? Întrucât nu vei alege piesele de mobilier individual, ansamblul mobilier va avea costuri considerabile, iată de unde și tendința de a alege ceva ieftin.

Continue Reading

Psihoterapia de cuplu pentru a depăși infidelitatea

Există viață după un episod de infidelitate? Unii ar spune că da, alții că nu. Depinde de cât este dispus fiecare să își depășească limita de toleranță, de interesele pe care le au cei doi și poate de motivele pentru care s-a ajuns aici. Cert este că un cuplu ce își constientizează problemele și decide să meargă la psihoterapeut face deja primii pași spre mai bine. Nu este vorba doar despre cum va fi viitorul acelui cuplu, ci faptul că cei doi vor merge pe un drum sănătos, vor învăța să își recunoască greșelile, se vor cunoaște și altfel și vor comunica, în adevăratul sens al cuvântului. Acesta este rolul psihoterapiei de cuplu.

Continue Reading

Daninaline.ro – haine de copii de o calitate excepțională

O dată cu apariția Evei în viața mea am început să fiu preocupată de hainele pentru bebeluși. Iubesc hăinuțele mici și îmi pare tare rău că bebelușii cresc atât de repede încât în primele luni nu apucă să poarte foarte mult timp hăinuțele. Surpriza a venit de la Danina Line și vreau să vă povestesc despre cele 2 comenzi ale mele pentru că am fost extrem de mulțumită și am să punctez aceste aspecte imediat.

Continue Reading

Costume de baie perfecte pentru această vară

Anul acesta am considerat că am suficiente costume de baie și că nu mai am nevoie de altele noi. Când am fost la mare, la începutul lunii iulie, nu am fost pregătită cu costume noi pentru că știam că am destule costume pe care mă pot baza. De fapt, când să trebuiască să plec la plajă, am realizat că o mare parte dintre costumele pe care eu mă bazam nu-mi mai plăceau absolut deloc sau mi se păreau complet demodate.

Continue Reading

START la joacă cu Regatul Jocurilor

Weekend-urile sunt destinate jocurilor. Asta și pentru că ne petrecem mai mult timp în familie și pentru că trebuie să mai avem și activități de acest gen care să ne deconecteze. Jocurile au rolul de a învăța ceea ce înseamnă competiția. Îmi doresc s-o învăț pe Cristina că este foarte bine să fie mereu pe primul loc, dar să știe să piardă și să nu facă o tragedie.

Continue Reading