6 activități distractive de făcut în familie

Timpul este cel mai prețios dar pe care îl putem face celor dragi. Este important să știm să fructificăm fiecare secundă pe care o petrecem cu familia noastră. Copiii se bucura dacă le dedicăm atenția noastră și dacă facem activități cât mai distractive. Alături de soț, de copii sau prieteni putem avea parte de cele mai distractive momente. Iată șase tipuri de activități pe care le putem face împreună cu cei apropiați nouă.

Continue Reading

Produse indispensabile din bagajul de vacanță pentru vara asta

Concediul de vară este așteptat cu nerăbdare de întreaga familie. Vacanța de la mare este așteptă cu mare entuziasm și mult interes. Bagajul pentru vacanța de la mare ne poate pune în încurcătură, în mod special, pe noi femeile. În schimb bărbații, se pot limita la un bagaj minimal. Femeile,  însă, cară atât de multe lucruri în bagajul cu care pleacă în vacanță, încât am putea crede că se vor muta întreg sezonul pe litoral.  Este important să împachetăm în mod inteligent tot ceea ce luăm cu noi în vacanță.

Continue Reading

5 beneficii aduse de animalul de companie

Mulți iubitori ai animăluțelor îi îndrăgesc atât de mult, încât iau decizia de a avea un cățel, o pisică, o broscuță sau un acvariu cu pești în propria locuință. Un animal de companie reușește să ne aducă multă bucurie. Se creează o relație atât de specială cu acestea, încât devin un membru al familiei. Un animal de companie aduce beneficii pentru trup și suflet. Iată cinci avantaje de care ne bucurăm dacă avem în preajmă un animal de companie.

Continue Reading

Gene mai lungi cu ajutorul Bonilash

Cine nu iubeste genele lungi. Parcă se schimbă ușor fizionomia feței atunci când ai niște gene lungi și frumoase. Ca să nu mai vorbesc de volum. Chiar ar fi totul perfect dacă vorbim de gene lungi și cu volum. Acest rezultat se poate obține cu ajutorul genelor puse doar că sunt și câteva neplăceri care mă determină să nu apelez la acest procedeu.

Continue Reading

4 sfaturi pentru o casă curată și igienizată

Fiecare dintre noi ne dorim o casă curată, primitoare și ordonată. Pentru sănătatea noastră este important să avem o casă curată și igienizată. Multe probleme de sănătate pot apărea din cauza microbilor, alergiilor, a prafului și a murdăriei.  O curățenie eficientă reduce semnificativ riscul bolilor de plămâni, problemelor de piele sau a problemelor de sănătate cu afecțiuni hepatice. Pentru a reuși să avem o casă cât mai curată este bine să ținem cont de câteva sfaturi utile.

Continue Reading

5 idei de cadouri inspirate

Momentele speciale din viața noastră, aniversările, onomastica, etc. sunt prilejuri pentru care avem nevoie de inspirație pentru a face un cadou celor dragi. Soțul sau iubita, părinții sau nașii, prietenii sau colegii de muncă, sunt persoanele pe care ne dorim să le surprindem cu un cadou. Este important să cunoaștem gusturile și preferințele acelei persoane căreia ne dorim să îi facem un dar. Un dar inspirat trebuie să fie util și pe placul sărbătoritului. Sunt momente în care oferim un cadou în semn de mulțumire. Este esențial să alegem cadoul potrivit pentru persoanele vizate, dar care să se potrivească acelei persoane și ocaziei pentru care este oferit. Cadoul trebuie dăruit la momentul oportun și trebuie atent ambalat. Iată cinci idei de cadouri cu care nu putem da greș.

Continue Reading

Haine pentru copii achiziționate de pe Dresslily

Îmi plac hainele de pe Dresslily și eu mi-am luat multe lucruri drăguțe de la ei. Mi-aș dori să se axeze și pe hăinuțele pentru copii pentru că am găsit niște rochii foarte frumoase de la ei. Chiar îmi ies în față mereu 2 rochițe cu unicorni ale Cristinei luate tot de pe Dresslily la un preț tare bun. Cred că la orice alt magazin fizic aș fi plătit o avere pentru ele. Una dintre acestea le puteți vedea aici.

Continue Reading