Articole de vară din ultima comandă Dresslily

O dată la câteva luni sau poate săptămâni mă pocnește dorul de a mai plasa câte o comandă pe Dresslily. Aș vrea să menționez că aceasta ar fi ultima comandă primită deși am mai plasat 2 comenzi care sunt în drum spre mine și tot ce-mi doresc este ca costumele de baie să-mi ajungă până la sfârșitul verii ca să mă pot bucura anul ăsta de ele.

Din păcate această comandă a venit destul de greu și mă gândesc că asta se datorează și COVID-ului. Multe lucruri au fost încetinite din cauza virusului și se pare că aceste comenzi încă mai au de suferit. Nu rețin exact cât a durat, dar am impresia că în jur de o lună și jumătate a trebuit să aștept.

Tricou cu animal print

Tricoul acesta l-am luat în mărimea L, așa cum îmi iau eu de obicei. Mărimea am ales-o corect doar că eu am slăbit foarte mult în ultimul timp și îmi este puțin cam mare. Asta se poate observa cu ușurință doar că negrul mă avantajează, să zic așa, și nu pot să spun că este extrem de evident acest lucru.

Materialul este puțin cam gros. Mi-aș fi dorit ceva mai lejer sau poate ceva mai subțire. După ce că este negru, mai este și gros așa că îți vine să-l cam ocolești când este cald afară. Poate că seara este perfect să-l porți pentru că nu mai atragi căldura ca un magnet și, în plus, serile sunt ușor mai răcoroase.

Cercei Dresslily

Iubesc cerceii și îmi cumpăr destul de des cercei de pe aliexpress sau chiar după Dresslily. Calitatea aș putea să spun că este asemănătoare doar că am o încredere mai mare în Dresslily. Vreau să punctez faptul că 90% din cerceii aleși de aici nu mi-au creat nici un fel de disconfort. Nu mi-a copt urechea, nu mi-a provocat mâncărimi sau orice altă problemă.

În această comandă am inclus 2 astfel de perechi de cercei. Chiar dacă am suficient de mulți cercei, nu are cum să strice încă câteva în plus. Prima pereche aleasă care mi-a atras atenția a fost chiar aceasta cu ochișor. În realitate mi-a plăcut mult că sunt rotunzi pentru că am o slăbiciune pentru genul ăsta de cercei. Sunt eleganți și parcă te pun în evidență chiar și atunci când nu ai ceva special.

A doua pereche de cercei este cu albinuțe. De fapt albinuțele sunt destul de mari și ies în evidență atunci când am părul prins. Cerceii sunt măricei și puțin grei. Pentru mine aceste aspecte nu mă deranjează absolut deloc, dar fac aceste mențiuni pentru persoanele mai sensibile pentru care aceste detalii contează. Eu am dat 4$ pe ei și cred că își merită din plin acești bănuți.

Gentuță pentru copii

Eram pe punctul de a plasa comanda când m-am trezit cu Cristina lângă mine. Evident că a trebuit să dau ceva explicații și a zis că-și dorește și ea ceva. Din păcate nu au actualizat deloc stocul de haine pentru copii așa că i-am propus o gentuță. A văzut această gentuță sub formă de ananas și a vrut să și-o cumpere pe ROZ pentru că asta este culoarea ei preferată.

Gentuța este mică. Nu cred că mie mi-ar încăpea telefonul în ea. Ea a reușit să-și pună un parfum micuț, o pilă și un balsam de buze. Are un fermoar pe unul din laterale și o baretă din lanț care îi este puțin cam mare. Nu că asta o împiedică cu ceav să o poarte.

Rucsac tip geantă

Rucsacul acesta este tip poșetă. Poate fi purtată la fel de bine pe post de geantă, dar i se pot pune și bretele și purtat ca și rucsac. Materialul genții este un fel de fâș impermeabil. Mi-ar fi plăcut mai mult să fie dintr-o imitație din piele. Bretelele sunt din material și cred că sunt destul de rezistente pentru că nu este o culoare foarte sensibilă.

Dimensiunea acestuia este medie și interiorul are un singur compartiment. Pe părțile interioare are câte un buzunar pe fiecare parte. În exterior are un buzunar care se închide cu fermoar. Modelul este drăguț și practic.

You may also like

23 de comentarii

  1. Îmi place foarte mult ce ți-ai cumparat si gentuta Cristinei este foarte frumoasă, îmi plac foarte mult si cerceii să le purtați cu mare drag

  2. Foarte frumoase lucruri ,rucsacul tip geantă îmi place mult ,dar și gentuța Cristinicăi este superbă ! Să le purtați cu plăcere draga mea !

      1. Toate sunt foarte frumoase! Imi place foarte mult rucsacul tip geanta! Sa Ie folosesti cu placere draga mea!

    1. Foarte frumoase alegerile… Mie mi-a plăcut la nebunie rucsacul… Si gentuța cristinutei sa că bucurați de ele

  3. Prima tinuta imi place f f mult , as purta asa ceva si culorile alese de tine imi place f mult , cred ca esti de invidiat la putin timp dupa nastere sa arati asa de bine ! Gentuta si cercelusi sunt superbi !

  4. Toate sunt foarte frumoase! Imi place foarte mult rucsacul tip geanta!sa le porti cu drag!

  5. Cred ca nu am mai dat o comanda pe dresslily de mai bine de un an. Parca mi-e si frica acum… cred ca totul ajunge la vama. Sa le purtati cu drag.

  6. Recunosc ca din tot ce am vazut cel mai mult mi-au placut cereii. Desi nu port foarte des au un model interesant. Hainutele sunt foarte frumoase. Sa le purtati cu drag

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *