UPPER este un restaurant din Galați situat pe Faleza Dunării. Priveliștea de la geam este superbă. Se vede foarte frumos Faleza privită de sus. Chiar este o priveliște extrem de relaxantă. Dintr-un alt unghi se vede Biserica Precista care este una dintre cele mai vechi biserici din Galați și care arată foarte frumos. Trecând peste toate aceste aspecte, designul restaurantului este plăcut și primitor. Mie îmi place mult cum este decorat. Eu am trecut de câteva ori pragul restaurantului și de fiecare dată am făcut alegeri bune pe care vi le recomand cu plăcere.
O mică vizită la restaurantul Gamberetti din Galați și relaxare pe toate planurile
Începând cu 15 mai s-au mai relaxat lucrurile și nu pot decât să mă bucur de toate veștile primite. Cea mai bună veste a fost că am scăpat de mască. Chiar dacă aceasta va mai fi purtată în interiorul magazinelor sau în anumite zone, mă bucur că nu voi mai fi nevoită s-o port când ies afară cu copiii sau când mă plimb. O altă veste bună ar fi că s-au redeschis restaurantele și am profitat și eu de toate aceste relaxări. M-am dus să iau masa la Gamberetti și despre asta vreau să vă povestesc astăzi.
Ritmuri de jazz și o atmosferă plăcută oferită doar de Gamberetti
Vineri, 13 Decembrie, Gamberetti s-a redeschis într-o locație nouă, mult mai selectă și cu o atmosferă de vis. Când am primit invitația știam că vom avea ritmuri de jazz și am fost tare încântată că va fi muzică live pentru că atmosfera este mult mai plăcută.
La Gamberetti găsești cele mai bune preparare cu fructe de mare. În curând într-o nouă locație
Gamberetti este unul dintre restaurantele mele preferate din Galați. Persoanele care mă urmăresc știu că ajung la ei destul de des atunci când vreau să mănânc ceva bun și rafinat, dar în special când îmi este poftă de fructe de mare.
Cine merge la Hanul Vânătorului … ca mine să pățească
Nu pot să ies în fiecare weekend iar atunci când o fac vreau să mă simt bine în compania prietenilor. De cele mai multe ori ieșim cam în aceleași locații din diverse motive.Pe de-o parte pentru că ne simțim bine și pentru că au mâncare bună.
O zi plină și încărcată
Ieri am avut o zi foarte încărcată. Am ieșit la un suc cu o prietenă și pentru că tot ne aflam în oraș am zis să luam și „Meniul Zilei”. Nu știu dacă în toate orașele este dar în Galați este făcut un meniu format din ciorbă, felul 2 și desert + o cafea(era o excepție la acest restaurant) pentru 15 lei.
De această dată locația s-a nimerit să fie Restaurant Panoramic. Un restaurant recent renovat care arată foarte frumos și are o priveliște deosebită către Dunăre. Partea bună a acestui restaurant este poziția care după cum am spus este deosebită și amenajarea restaurantului care arată bine.