Ce purtăm pe cap în perioada rece

Eu nu prea acceptam să port căciulă pentru că mereu am considerat că nu se așează frumos. De fapt este o problemă din copilărie pe când uram sa ies din casă înfofolită până în vârful nasului. Îmi aduc aminte de perioada gimnaziului în care nu purtam absolut nimic pe cap în afară de o glugă. Mai făceam și arogante și mă spălam pe cap și plecam spre școală cu părul umed. Așa se întâmplă când părinții nu pot controla copilul și el își face de cap.

Continue Reading

Prima mea vestă de fâș

Îmi cumpăr tot felul de haine și chiar mă gândeam că la capitolul veste stau foarte prost. Într-un timp vestele de blană au fost mica mea slăbiciune doar că pentru a fi purtate este nevoie de un outfit casual – elegant. Acum am nevoie de o vestă potrivită pentru toamnă așa că mi-a fugit gândul către o vestă de fâș.

Continue Reading

Fustă plisată cu buline și tricou alb de la Bonprix

Ocazional se întâmplă să mai plasez câte o comandă pe Bonprix. Dorința mea de a-mi lua o fustă plisată a fost mult prea mare încât nu am ținut cont de nimic și m-am lăsat purtată de val. Așa că mi-am luat …. a doua fustă plisată. Aveam tendința să spun că este prima doar că mi-am mai luat una pe care i-am dat-o mamei pentru că îi venea mai bine ei decât mie.

Continue Reading

Rochie plisată Bonprix (OOTD)

Am făcut câteva comenzi până acum pe Bonprix și până acum nu mi-am luat nici o rochie de la ei. De felul meu îmi comand foarte multe rochii și pe site sunt exagerat de multe modele, doar că până acum mi-am îndreptat atenția spre alte piese vestimentare. Întâmplarea a făcut ca o rochiță să mă atragă atât de mult încât mi-am dorit-o foarte mult.

Continue Reading

Outfit lejer de la Bonprix

Bonprix este un site de pe care comand ocazional în funcție de evenimentele din viața mea, dacă am nevoie de o piesă vestimentară în mod special sau când am un eveniment și vreau să fiu specială. Am câteva comenzi pe site până acum așa că cunosc modul de livrare și consider că știu să mă ghidez să-mi aleg mărimea corectă.

Continue Reading

Primul outfit de primăvară cu piese vestimentare de la Bonprix

Bonprix este un site românesc, dar calitatea produselor este foarte bună. Din ce-am înțeles eu, produsele vin cumva de afară și asta ar justifica oarecum timpul lung de așteptare a comenzii. Mai exact, eu mi-am comandat 3 lucruri și am așteptat cam 2 săptămâni pentru această comandă. Mi-am ales niște lucruri tare interesante și, recunosc, că eram nerăbdătoare să intru în posesia coletului.

Continue Reading

Blaniță albă de la FashionMia și botine Bonprix

Coletul meu de la FashionMia a ajuns tare greu, mai exact cam în 2 luni. Din nefericire acesta a ajuns la poșta vamală, dar am avut noroc și nu am plătit nimic pentru el. În colet aveam 2 produse: rochița asta și blănița pe care vreau să v-o arăt astăzi. Am și mici nemulțumiri în acest sens și vă voi arăta exact care sunt problemele mele cu această piesă vestimentară.

Continue Reading

Ultimul outfit pe anul acesta și câteva urări

Astăzi este ultima zi din an și mă bucur să văd că în acest an blogul meu a suferit cea mai mare și cea mai bună evoluție. Pentru 2017 îmi doresc ca blogul meu să fie mult mai cunoscut și toți membrii familiei să fie sănătoși. Atâta vreme cât avem sănătate, reușim să facem tot ce ne propunem și să trecem cu bine peste toate obstacolele de care ne lovim. Asta vă doresc și vouă și sper să mă urmăriți cu la fel de mult drag și în anul care vine.

Continue Reading

OOTD Geaca din piele intoarsa

Vremea este din ce în ce mai frumoasă și soarele este prezent în fiecare zi. Îmi miroase a primăvară. Aștept cu nerăbdare să înflorească copacii și să fie totul verde. Parcă am și altă dispoziție când ies din casă și mă atinge o rază de soare pe obraz.

Geacă – Bonprix
Geantă – Bonprix
Blugi – H&M
Cizme – Desigual

Am profitat de această ocazie și am ieșit să îmi fac și eu câteva poze cu produse recent primite. Dacă mă urmăriți pe facebook cu siguranță ați văzut că săptămâna asta am primit o comandă de la Bonprix. Recunosc că am mai cochetat cu acest site acum câțiva ani buni. Am plasat o comandă și îmi amintesc că a durat aproape o lună până am primit coletul. Acum în schimb totul a fost mult mai simplu. Cred că am prins și ceva mai multă experiență în ceea ce privesc cumpărăturile online și mi-am ales bine mărimile și produsele. A durat cam o săptămână până am primit comanda și a fost foarte frumos ambalată. Am primit un colet mare și lung de spunea-i că mi-am luat un tablou.

Geaca a venit ambalată într-o cutie lungă de carton, cu protecții pentru fiecare fermoar și ambalată extrem de bine și frumos. Chiar am fost impresionată. Ea este din piele întoarsă și este de un negru intens. Are umerii puțin ridicați și se așează tare interesant. Se închide cu un simplu fermoar. Este numai bună de primăvară. Se pare că a fost foarte căutată pentru că deja este sold out pe site.

Mărimea aleasă de mine este 40 și îmi vine perfect. Ca să vedeți exact ce număr trebuie să vă luați verificați tabelul cu dimensiuni.

Al doilea produs cumpărat după site este o geantă neagră cu ținte metalice și curea cu lanț. Recunosc că am fost atrasă de acea curea. Mi-a plăcut atât de mult încât nu am mai fost atentă la dimensiuni. Mi-ar fi plăcut să fie puțin mai mare, asta a fost prima impresie dar după ce am ieșit la plimbare mi-am dat seama că este numai bună. Mi-am luat strictul necesar și nu am mai cărat zeci de mii de chestii inutile.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Ce părere aveți despre comanda mea la bonprix? Voi ați comandat ceva de pe site-ul lor?
Continue Reading