Pellamar este o firmă din Buzău care produse dermatocosmetice de ani de zile. La întâlnirea de bloggerițe din Galați am avut ocazia să văd întrega poveste a acestui brand. De fapt acest brand a luat naștere din dorința unui doctor de ași salva soția de problemele cu care se lupta și astfel au apărut dermatocosmeticele cu efecte miraculoase.
Ce activități putem face în casă în această perioadă cu copiii
Problemele momentului cauzate de apariția corona virusului ne-au dat peste cap, atât pe noi cât și pe cei mici. Este destul de greu să ținem sub control momentele de plictiseală ale celor mici. Deși vremea este frumoasă, și potrivită pentru a ieși la plimbare sau în parc, măsurile impuse pentru binele nostru nu ne permit acest lucru. Pentru siguranța noastră, cel mai bine este să evităm pe cât posibil ieșirile în spațiile aglomerate sau cele publice. Căminul nostru este cel mai sigur loc unde putem petrece timp cu copiii și familia. Iată ce putem face pentru a alunga plictiseala copilului și a umple timpul de activități cât mai atrăgătoare.
Essence – cosmetice eficiente la preț mic
Cosmeticele sunt nelipsite din dulapul oricărei femei. Avem nevoie de foarte multe produse pentru re4alizarea unui machiaj complet. În plus, au apărut fel de fel de produse care au rolul de a ne ajuta să realizăm cât mai ușor machiajul și să ne descurcăm ca un profesionist cu un minim de informații.
Ce produse folosesc pentru vopsirea părului
Niciodată nu m-am gândit că voi avea atâtea restricții. Este destul de greu să fii obligat să stai doar în casă sau să trebuiască să dăm explicații ori de câte ori trebuie să ieșim. Pe lângă toate aceste neplăceri aș mai putea puncta și faptul că multe servicii la care puteam apela la orice oră s-au închis.
Haine pentru copii de la Liloo.ro
Cristina stă în casă de mai bine de 2 luni și săraca nu comentează nimic. A ieșit doar de câteva ori din casă și asta doar când eram eu în spital pentru că nu avea cu cine să rămână acasă. Săptămâna trecută m-a tot luat la întrebări când îi cumpăr și ei o rochiță. Vrea și ea o rochiță nouă. M-am gândit că este cel mai bun momemt să dau o comandă online de haine pentru copii.
Prima mea mare enciclopedie (Libris.ro)
Cățile pentru copii sunt foarte în top preferințelor mele. Mă lupt cu o mică ambiție a Cristinei pentru că nu vreau să-i citesc chiar orice îi propun și preferă să audă aceleași povești de fiecare dată până le învață pe dinafară. Cu toate astea, am mers ușor la sigur cu această enciclopedie pentru că eram convinsă că va fi interesată de ea.
Păstrează cele mai prețioase amintiri într-o ședință foto de neuitat
Familia este cea mai importantă pentru fiecare dintre noi. Ne dorim să petrecem clipe de neuitat cu cei dragi, să avem amintiri memorabile. Amintirile sunt balsam pentru suflet și alinare. Cele mai importante amintiri le strângem în albumul foto pe care îl vom răsfoi de a lungul anilor și cu drag ne vom aminti de tot ceea ce am trăit.
Un ten mai luminos cu produsele Kili-g
Ultimele zile au fost ceva mai agitate. Pe de-o parte m-am simțit vinovată că nu am reușit să-mi păstrez rutina de îngrijire stabilită. Până acum seara eram foarte conștiincioasă, iar acum îmi aloc mai mult timp îngrijirii tenului dimineața. Încet – încet revin la normal și rutina mea de îngrijire a tenului prinde contur doar că unele produse au fost înlocuite pentru că nu mi se mai potriveau.
Wawa Fresh Cosmetics – cosmetice naturale românești
Firmele românești merită un plus de încredere în perioada asta. Trebuie să ne ajutăm și să ne susținem și să le acordăm o șansă. Mă bucur să descopăr o nouă firmă de cosmetice naturale – Wawa Fresh Cosmetics. Așa cum le spune și numele acestea au doar ingrediente naturale și chiar nu au cum să nu fie compatibile cu pielea având în vedere că au numai ingrediente bune.
Cum ne îmbrăcăm în diminețile răcoroase de primăvară
Îmi place primăvara pentu că soarele începe să fie tot mai călduros. Cu toate astea, dimineata si seara este destul de rece. Dacă la prânz soarele este atât de puternic încât este potrivit un tricou sau o bluză cu mânecă scurtă, în prima parte a zilei este destul de rece. Avem nevoie de piese vestimentare ușurele care să ne protejeze câtuși de cât.