Am folosit pâna acum un singur produs Himalaya care de fapt era o mostră cu un exfoliant de față și mi-a lăsat o impresie bună. Am tot zis să mai încerc produsele lor, dar nu le-am văzut prin hypermarket-uri. De multe ori folosesc aceleași produse din obișnuință. Timpul alocat cumpărăturilor este limitat nu îmi permit să pierd prea mult timp la raionul cu cosmetice.
Autobronzant Alverde sau Balea ?!
Comparațiile între 2 produse sunt cele mai potrivite pentru că în acest fel știi ce poți alege pentru tine și care produs este mai eficient. E vorbesc din punctul meu de vedere și sper ca acest articol să vă fie de un real ajutor. Nu sunt pro solar și totuși nu pot să-mi expun picioarele albe la început de vară, așa că până când mă bronzez puțin, folosesc autobronzant pentru o culoare plăcută. De această dată am ales 2 autobronzante care le găsiți în DM.
Probleme în sarcină
Sarcina mea a venit la pachet cu câteva probleme de sănătate care au necesitat o atenție suplimentară din partea medicilor. Vreau să vă spun despre trombofilia în sarcină și mai exact tratamentul pe care îl am eu în prezent. Persoanele care au probleme cu sângele sau care au sarcini pierdute trebuie să își facă o analiză (profilul de trombofilie). Aceasta este puțin mai costisitoare din care se poate afla motivul pierderii anumitor sarcini sau prevenirea acestui lucru neplacut.
Review Sampon + Balsam cu lapte de capră
Acum ceva timp am început eu să mă plâng că îmi cade părul și nu găsesc o soluție pentru a stopa acest lucru. O cunoștință mi-a recomandat să folosesc șamponul împreună cu balsamul din lapte de capră pentru că face minuni. Am căutat câteva review-uri să văd ce spun fetele care au încercat aceste produse și am găsit numai cuvinte frumoase. Am zis că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior și că am găsit soluția tuturor problemelor.
Dependenta de jocurile online
Încă din copilărie am fost fascinată de jocurile în care ai anumite misiuni de făcut și nu ratam nici un astfel de joc așa că acum un an, datorită timpului meu liber mult prea prea mult, am descoperit Chef Ville. Acest joc îl găsiți pe facebook și dacă nu l-ați jucat cu siguranță ați primit cereri pentru el.
BB cream Yves Rocher vs BB cream Essence (review)
Vreau să vă povestesc despre experiența mea cu BB Cream de Yves Rocher și un BB cream de la Essence! În
primul rând vreau să precizez că e prima oară când folosesc o BB Cream și culmea mi-am cumpărat chiar 2 cam în aceiași perioadă. Am început să iubesc BB cream-urile şi să le folosesc mult mai des decât un fond de ten.
Cumpărături DM și Yves Rocher
Mă chinui de foarte mult timp să ajung în DM și îmi făcusem o listă lungăăă de cumpărături. Îmi place atât de mult magazinul ăsta încât mi-aș cumpăra o grămadă de produse de acolo. Cel mai mult ador marca lor proprie Balea și datorită acestui lucru mi-am cumpărat doar astfel de produse.
2 rochii perfecte își caută pantofi potriviți
Când am fost la Barcelona mi-am cumpărat 2 rochițe de la Mango foarte drăguțe. Îmi doream mult să-mi cumpăr câteva rochițe noi și nici n-am realizat că achizițiile au fost făcute din cea mai nouă colecție Mango. Le-am găsit pe site și a fost mai ușor să vă arăt pozele pe care le au ei pe site pentru că se vede mult mai bine modelul.
Hotel Mimosa – Paste la Bulgari
Am decis ca sărbătorile pascale să mi le petrec în Bulgaria alături de câțiva prieteni. Am ales un hotel bun din mai multe punct e de vedere și am ales un hotel de 4 stele (parcă) și am dat 180 euro pentru 3 nopți/4 zile all inclusive.
Coafuri elegante cu bigudiuri electrice
De cele mai multe ori îmi aranjez părul acasă și la coafor ajung destul de rar mai exact o dată la 2 luni atunci când trebuie să mă vopsesc sau mai există posibilitatea ca atunci să mă duc acasă la mama mea (care este coafeză) și să mă aranjeze ea.
Am acasă un feon, o placă de întins părul pe care o ador și dacă ar fi după mine m-aș face cu ea de fiecare dată după ce mă spăl pe păr însă nu e atât de sănătos și încerc să mă fac o dată pe săptămână sau chiar la două săptămâni, un ondulator de la Rowenta cu care mă fac foarte rar pentru că am impresia că îmi arde părul mult mai tare ca placa și o perie rotativă de la Rowenta care este foarte bună și am folosit-o destul de des în ultima vreme dar cred că nu mai are viață lungă.