Spumă de ras cu aloe vera Balea

În ultimul timp m-am epilat cu epilatorul și îmi ies foarte multe fire de păr pe sub piele. Urăsc să văd firele alea pe sub piele. Am impresia că se vede horror. Am încercat să elimin această problemă așa că am luat calea …. lamei de ras.

 Recunosc că mă împac bine cu lama și că datorită ei am scăpat de firele de păr care îmi creșteau pe sub piele(foliculită). Am întrebat și eu alte fete ce soluție au pentru problema aceasta și mi-au zis că trebuie să folosesc chestii abrazive pentru picioare pentru a reuși firele de păr să iasă mai ușor. Sau cea mai bună metodă de a scăpa de această problemă care este pe termen lung poate fi reprezentată de epilarea definitivă.

Mi-am cumpărat o pereche de mănuși care sunt foarte abrazive și mă zgârii cât pot eu de bine pe picioare, dar sincer decât să mă chinui așa prefer să folosesc lama și să mă termin în 10 minute. În plus, am impresia că îmi agresez foarte tare pielea și cred că nu este tocmai ok. Mi-am cumpărat o spumă de ras cu aloe vera de la Balea care o folosesc înainte de a folosi lama. Eu cred că este același tip de spumă pe care îl folosesc bărbații atunci când se bărbieresc. Mirosul ei este foarte plăcut. Este nevoie de o cantitate relativ mică de produs pentru un picior care ulterior se poate uniformiza pe toată zona pe care vrem să acționăm.

Într-adevăr după ce folosesc această spumă pielea este mai hidratată și nu mai am nevoie să folosesc imediat cremă de corp. Același rezultat sau aproape același îl puteți obține și dacă vă aplicați pe picioare balsam de ras. Nu se mai usucă atât de tare pielea picioarelor și lama alunecă foarte ușor.

Părerea mea,  această spumă este un produs bun doar că poate fi ușor de înlocuit sau chiar să ne lipsim de ea. L-aș putea considera un mic moft. A costat 8-9 lei și erau mai multe tipuri de spumă dacă sunteți interesate.

Folosiți spumă de ras? Care este metoda voastră preferată de epilare?

You may also like

8 comentarii

  1. de obicei nu folosesc lama pentru ca nu imi place cum se simte parul dupa, dar m-am facut acum de nevoie, stii ca m-au ars la salonul vietii. dar abia astept sa revin la epilator… si candva si la ceara calda.
    sa stii ca as cumpara un astfel de produs, acum am avut ceva de la Veet si mi se pare ca aluneca mai bine lama 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.