Programul de slăbit Shapes by Healthy Lab lansat de Andereea Monteiro

După participarea de anul trecut la “MasterChef” și apariția din acest an de la matinalul Antenei 1, Andreea Monteiro își relansează programul de slăbit și tonifiere care a făcut-o faimoasă în mediul online – Shapes by Healthy Lab. În cadrul acestui program, la care au participat până acum mai bine de 300 de femei din toată țara, cât și din străinătate, Andreea, cu o experiență de peste 20 de ani în lumea fitness-ului, expertă în nutriția de fitness, a invitat-o și pe NAVI, cântăreață care a slăbit mai bine de 30 de kilograme, să i se alăture.

La 35 de ani, Andreea, originară din Bistrița-Năsăud, dar stabilită în Cluj-Napoca de peste 17 ani, are un CV impresionant – s-a specializat, în ultimii 13 ani, atât în țară, cât și în străinătate, obținând peste 20 de certificări în sfera personal training-ului și group fitness-ului, specialitatea ei fiind antrenamentele pentru accelerare a metabolismului, antrenamentele funcționale, fitness și streching.

În mediul online, pe contul ei de Instagram, Andreea a adunat o comunitate fidelă de urmăritori, pe care îi ține la curent cu noutățile din viața ei (este căsătorită și are o fetiță de 4 ani), cu ce mai gătește, cât și cu rezultatele extraordinare ale participantelor la programul Shapes (sunt participante care au reușit, prin recomandările Andreei de nutriție și activitate fizică, să piardă chiar și 10-12 de kilograme într-o lună). 

“Sunt fete care vor să rămână în Shapes câtă vreme va exista Shapes, ceea ce mi se pare extraordinar. Dieta Shapes poate fi adaptată fără probleme întregii familii. Luna trecută, în mai, de exemplu, am reușit performanța de a pierde cu întreg grupul peste 150 de kilograme (de grăsime mi-aș dori eu J). Shapes este conceput ca un program menit să încurajeze în paralel obținerea de rezultate și menținerea la cote înalte ale motivației. Suntem o echipă, ne ajutăm și sprijinim reciproc”, spune Andreea, care plănuiește să lanseze în curând și o carte de healthy lifestyle, cu rețete culinare proprii, regăsite și testate în Shapes și nu numai.

Colaborarea cu NAVI, cântăreața și compozitoarea care a slăbit mai bine de 30 de kilograme ca urmare a operației sale de Gastric Sleeve (micșorarea stomacului) din 2018, reprezintă un nou pas pe care Andreea îl ia în perfecționarea sa și pe segmentul de consiliere nutrițională bariatrică.

Pacienții cu o astfel de operație au nevoie de o altă calitate a alimentației post intervenția chirurgicală, deoarece volumul stomacului este redus, iar persoana în cauză necesită suplimentarea factorilor nutritivi. La o masă, celor care au suferit o operație de micșorare a stomacului nu li se recomandă un consum mai mare de 100-120 de grame de mâncare, iar numărul de calorii zilnice de care au aceștia nevoie este semnificativ redus, până la 1.000 – 1.200 de calorii/zi.

Andreea o va consilia pe NAVI pentru ca artista să aibă parte de o alimentație variată, echilibrată; în plus, fosta concurentă MasterChef, care a câștigat Șorțul de Aur cu o rețetă specială din sfera healthy – brownie cu sfeclă roșie – îi va da autoarei piesei “Picture Perfect” și consiliere personalizată pentru un tonus fizic de invidiat.“Sunt foarte încântată de colaborarea cu Andreea și abia aștept să încep în forță programul Shapes! După operație, mi-am descoperit dragostea pentru sport pentru că nu mai exista presiunea aceea imensă de a slăbi, ci doar de a mă simți bine și puternică în corpul meu. Îmi doresc să păstrez rezultatele pe care le-am obținut din punct de vedere al slăbitului și sănătății, dar mai ales să mă tonifiez, să câștig rezistență și, de ce nu, grație și forță. În Andreea am descoperit un specialist complet în nutriție, cu studiile, dar și pasiunea aferente, cu o atitudine sănătoasă și echilibrată față de mâncare și mișcare, un trainer care inspiră, dar și o persoană care îți dă senzația că vorbești cu un specialist, un prieten și un psiholog încă de la prima discuție. Înțeleg de ce atâtea fete și femei au avut rezultate spectaculoase cu Shapes și sunt onorată să mă număr printre ele!”

Ce părere aveți de acest program de slăbit? Vă tentează să vedeți în ceea ce constă și chiar să-l încercați?

You may also like

28 de comentarii

    1. Nu stiam despre acest program!E prima data cand aud!Am sa citesc despre el pentru ca sunt tare curioasa!

    1. Vai ‼️ eu sunt intr-o cura continua de 10 ani ‼️ cu siguranță doresc sa știu în ce consta

    1. Un articol foarte bun și util pentru persoanele care au nevoie să slăbească ,eu una nu sunt grasă ,oricât aș mânca,mâncare ,dulciuri , nu se prinde deloc de mine !

    1. N-ar strica sa dau jos niște kg…. M-ar ajuta foarte mult pentru coloană… O sa o caut și o sa o studiez mai bine… Mersi pentru recomandare

  1. Woww..ce fain. Da, mi-ar placea sa fac parte din acest program. Chiar as avea nevoie sa dau cateva kg jos

  2. Merită felicitări și aprecieri sincere!
    Mi-ar cam trebui și mie un program din acesta, sper să reușesc să-l încep și să-l duc la sfârșit, deoarece sănătatea este cea mai importantă.

  3. Nu am auzit de acest program, dar mi se pare foarte interesant….
    O știu pe Andreea de la MasterChef, a fost una dintre preferatele mele….ea era oricum cu mișcarea….că povestea…
    Good info!
    Pupici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *