Produse consumate în martie 2020

M-am mobilizat astăzi și am profitat de vremea frumoasă de afară și de faptul că nu aveam altceva mai bun de făcut astăzi așa că mi-am făcut pozele pentru acest articol. Pozele mă întârzie cel mai mult în realizarea unui articol așa că vreau să vă povestesc câte puțin despre fiecare produs în parte. Experiențe plăcute sau mai puțin plăcute veți afla despre fiecare în rândurile de mai jos.

Trăiam totuși că sunt mai multe produse consumate, dar în realitate nu pot să spun că am consumat prea multe. În fond, am stat mai mult în casă și nu este de mirare că se găsesc destule produse de hidratare și curățare.

Produse hidratante pentru mâini și corp

Crema reparatoare pentru mâini de la CeraVe este miraculoasă. Nu am mai întâlnit de foarte mult timp o cremă atât de bună și atât de hidratantă. Nu lasă nici o peliculă grasă la suprafața pielii și totuși hidratează foarte bine pielea mâinilor. O recomand cu mare căldură persoanelor care vor un astfel de produs cu adevărat eficient.

Crema cu unt de Shea Krauter poate fi găsită pe site-ul celor de la Lifecare. Am avut ocazia să încerc câteva produse de la acest brand și sunt foarte bune. Eu o folosesc pentru burtică pentru a evita vergeturile în perioada asta mai delicată și până acum recunosc că a făcut o treabă excelentă. Ori ea este foarte bună, ori pielea mea este suficient de elastică încât să nu fie nici o problemă până-n prezent. Intră rapid în piele, nu lasă pielea grasă și nici lipicioasă.

Crema de corp Bottega di LungaVita am găsit-o într-una din cutiile Pick N Dazzle. Am înțeles că ar avea un preț destul de mare. Ea este eficientă, oferă hidratare, este fină, dar cred că același rezultat se poate obține și cu o cremă mai accesibilă de pe piață și la un preț ceva mai decent. Ca idee, ea este bună dacă insistați și vreți s-o încercați.

Din LIDL mi-am făcut stocul de șervețele CIEN. Iubesc genul ăsta de șervețele și nu-mi lipsesc din nici o cameră. Am fost ușor dezamăgită că săptămânile trecute a fost așa o cerere în magazine că nu le-am mai găsit. Cum le-am prins, mi-am făcut un mic stoc și mi-am luat vreo 5-6 cutii că tare urât îmi este fără ele.

Crema de baie Tesori d’Oriente Thai Spa este foarte cremoasă și lasă un miros senzațional în baie, dar și pe corp. Îmi place gradul de spumare și mirosul, dar nu-mi place modul de dozare al produsului. Ca să pui produs pe burețel trebuie să deșurubezi capacul și să torni pur și simplu. Mi se pare ușor greoaie procedura și ar fi mers o pompiță. Acesta ar fi singul minus al acestui produs. Cred că este singurul produs care vine într-o sticlă din aluminiu sau metal, dar acest aspect nu pot să spun că mă incomodează în vreun fel.

Săpunul lichid de la Balea este în topul preferințelor mele. Este un produs excelent când vine vorba despre calitate/cantitae/preț. Chiar nu am ce să-i reproșez. Este cremos, hidratant, spornic și cu un miros plăcut și subtil. Recomand cu căldură genul ăsta de produse, iar în DM poate fi găsit în foarte multe combinații de arome.

Șamponul Hair Reconstruction SYOSS este preferatul meu. Chiar mi-a plăcut mult gama asta. Îmi place pentru că îmi curăță bine părul și pentru că părul meu se păstrează bine aproape 6-7 zile. Îmi place mult să-l folosesc și cei 500 ml al acestuia mă țin foarte mult timp și este foarte spornic. Îl recomand cu drag pentru că mie mi-a plăcut mult.

Apă minerală naturală Elmiplant este un fel de apă termală pentru ten. Folosesc acest spray dimineața în rutina mea de îngrijire a tenului. Este prima etapă la care apelez și mi se pare că o dată folosit oferă un boost de hidratare tenului și îmi place mult. Sunt convinsă că același rezultat se poate obține cu orice apă termală.

Fondul de ten HD Liquid Coverage Catrice este un fond de ten perfect atunci când vine vorba despre un produs la un preț decent și o acoperire medie. Singurul minus al acestui produs ar fi că pipeta nu este waw, dar în rest are doar plusuri. Arată bine pe ten și acoperă bine micile imperfecțiuni. Eu îl am în nuanța Sand Beige și mă bucur că l-am nimerit din prima.

Pasta de dinți Colgate 6-9 ani am luat-o pentru fetița mea. Este o pastă de dinți transparentă cu câteva picături de sclipici albastru sau ce-o fi ală. S-a spălat de 3 sau 4 ori cu ea și pentru că era atrasă de acele particule albastre, Cristina s-a gândit să coloreze apa din cadă așa că a stros până la ultima picătură în cadă și s-a bălăcit în pasăt de dinți.

Dermatocosmetice BIO GamARde

Aceste produse fac parte din gama produselor naturale și eficiente doar că și aceste produse au minusurile lor. Mai exat, produsele GamARde, sau cel puțin cele 2 de mai sus, au ca termen de valabilitate 3 luni de la deschidere. Masca de față GamARde cu efect de albire am apucat s-o folosesc de câteva ori. Este drept că nu am profitat la maxim de ea. Să spunem că am folosit cam jumătate din cantitate și asta pentru că era nevoie de o cantitate ceva mai mare având în vedere că o aplicam pe toată fața.

Serul de față cu efect de albire GamARde l-am folosit destul de puțin. Chiar sunt de părere că nu poate fi folosit în întregime. La început l-am folosit destul de des, după care am mai uitat de el. Nu aș utea să spun dacă este sau nu eficient și nici că m-am ținut 3 luni strict de acest produs pentru a vedea eficiența acestuia. Cred că am cam uitat de el și l-am regăsit când nu mai avea un termen prea mare. Ulterior mi-a fost teamă să-l mai folosesc și așa mă despart de acest produs care nu este consumat nici pe jumătate.

Produse antirid

Serul antirid Rennesence se găsește pe Lifecare. Este primul produs sub formă de seringă pe care-l folosesc. Crema se dozează puțin câte puțin și îmi place cum se simte pe ten. Toate review-urile ziceau că efectele se văd instant că ridurile sunt diminuate vizibil. Eu nu am probleme atât de mari sau atât de grave. Nu pot să spun decât că tenul a arătat bine, dar nu am văzut atât de multe minuni și nici n-aș mai da 200 lei pe un produs de genul.

Tratament intens de întinerire cu acid hialuronic de la Nivea vine în mini doze de acest gen care pot fi folosite cam 7 zile. Tratamentul poate fi ținut în jur de o lună. Mie mi-a plăcut mult cum se simte pe ten și cum a arătat tenul meu în urma folosirii acestuia. Eu chiar mi-am mai luat 4 astfel de tubulețe așa că voi profita și le voi aplica pe parcursul perioadei următoare.

Am inclus tot aici și sarea de baie cu lavandă pe care o am de la Lumea Lavandei. A început să-mi placă să folosesc bombe de baie sau chiar sare de baie în cadă pentru că mă relaxează și îmi dau o stare de bine.

Care sunt produsele pe care le-ați folosit cu drag luna trecută ? Aveți vreun produs pe care vreți să mi-l recomandați?

You may also like

25 de comentarii

  1. Minunate produsele pe care le-ai folosit! „Bombițele” de baie sunt super! Îmi plac mult si ma relaxează!

  2. Eu am folosit luna asta produse naturale de la Nala si sunt foarte multumita mai exact o crema pentru maini si unghii cu musetel,unt de mango si galbenele ti-o recomand,gel de dus cu Nuca de cocos,vanilie,un unt de corp cu capsuni pur si simplu iti vine sa il mananci la cum miroase de frumos!Au produse minunate cei de la Nala si la preturi bune

  3. Ai folosit câteva produse unele dintre ele le-am folosit si eu cremă de baie de la Tesory D Oriente, am folosit si eu servetele Cien,pt mâini am avut o cremă de la Avon cu gicerina foarte bună, fondul de ten de la Maybelline si cremă față Anew de la Avon

  4. Luna trecută am folosit produse de la Oriflame si de la Nivea!
    Îmi plac produse pe care le-ai folosit! Mi-ar placea sa incerc samponul Syoss! Pare minunat din descrierea ta!

    1. Ai folosit numai produse minunate! Eu am fondul de ten si imi place foarte mult si serul pentru ochi de la Nivea!produse minunate!

  5. Produse destul de multe și bune , pentru o lună de zile ,dintre toate pe care le-ai prezentat numai șervețelele Cien din Lidl le folosesc și eu,bețișoare de ureche tot din acestea îmi cumpăr ,dar ultima dată când am fost nici eu nu am mai găsit nici bețișoare,nici șervețele .

  6. Gelul de curățare de la dermacol… Îmi place la nebunie… Pasta de dinți este și în sertarul celui mic… Identica…insa el nu are acces la ea…cine știe ce minunății ar fi în stare sa facă și el

  7. Foarte interesant. Chiar eram de mult curioasa de serul antirid de la Nivea. Am vrut sa il iau pentru mama… dar nu stiam daca e ceva de capul lui. Daca zici ca iti place cum sesimte, chiar si numai la nivel de hidratare, ii voi da o sansa! Muktumesc!

  8. Și eu trebuie să-mi refac stocul de șervețele de la Lidl.
    Sunt curioasa de crema de baie. Îmi plac produsele Tesori d’Oriente.
    Fondul de ten de la Catrice este unul din preferatele mele.

  9. Am folosit destul de multe. Crema de maini Apaisac, care e foarte buna, pasta de dinti cu aur de la Dontodent, gelul de dus si crema de corp din gama Careline de la Sano si fiolele cu acid hialuronic de la Farmec.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.