Manichiură semipermanentă cu produse Diamond Nails

În primul rând vreau să vă spun din start că produsele Diamond Nails sunt ușor diferite față de cele pe care le-am folosit eu până acum. Chiar aș putea să spun că o parte din produsele aplicate se usucă pur și simplu la aer și în felul ăsta apelăm mult mai puțin la lampă. Pentru că am toate produsele necesare în vederea realizării unei manichiuri semipermanene impecabile, vreau să vă spun exact pașii care trebuiesc urmați și cât de eficiente sunt acestea.

A trebuit să primesc consiliere pentru folosirea tuturor acestor produse pentru că eu mă foloseam de pașii clasici precum base coat, 2 straturi de ojă și top coat. Adică pașii erau simpli în viziunea mea, doar că aici am avut nevoie de pași suplimentari și am fost ușor reticentă ca acestea să nu-mi încarce unghia. Dar despre toate acestea vă povestesc acum și să vedeți și rezultatul.

Pregătirea unghiei pentru aplicarea ojei semipermanente

Pregătirea unghiei constă în faptul că aceasta trebuie curățată de oja veche, cuticulele îndepărtate și trebuie să dăm o formă unghiei. Nu este nimic complicat pentru că fiecare face toate acești pași în funcție de preferințe. În afară de produsele prezentate mai sus mai aveți nevoie de o lampă și reușiți să realizați o manichiură rezistentă care vă ține chiar și o lună.

Produse Diamond Nails de care aveți nevoie în realizarea manichiurii semipermanente

Aceste 3 produse sunt complet noi pentru mine și am avut nevoie de o mai bună informare pentru a le aplica corect. Pentru că m-am lămurit exact care sunt pașii care trebuiesc urmați în aplicarea lor, am să vă spun și vouă exact cum se aplică cu mențiunea că acestea nu necesită uscare la lampă și că au o consistență apoasă care nu încarcă unghia absolut deloc

  1. Nail Prep conține alcool și este aplicat pentru albirea și are rol deshidratorși degresator al unghiei
  2. Primer 3 in 1 conține acid și se folosește pentru degresare. Se aplică în strat subțire și se evită atingerea cuticulei
  3. Ultra Bond nu conține acid și este folosit pentru aderență

Ordinea produselor folosite și aplicarea ojei semipermanente

După ce-ați urmat pașii de mai sus, se aplică Rubber Base care este o bază vâscoasă și transparentă. Această bază are rolul de a umple imperfecțiunile unghiei, pentru întărirea unghiei naturale și poate corecta eventualele denivelări ale unghiei. Am observat că este foarte folosită această bază și mă încântă ideea că oferă fermitate unghiei. În felul ăsta eliminăm riscul de a se exfolia unghia. Se usucă 2-3 minute la lampă.

Eu mi-am ales 5 oje semipermanente, iar pe 2 am apucat deja să le port. Prima nuanță purtată este acel maroniu închis în nuanța 69, după asta am ales un roziu precum cel de mai sus care are niște irizații foarte calde și plăcute în nuanța 08. În afară de acestea am mai ales un verde cu ceva sclipici, un mov cu sclipici și o nuanță mai de vară precum portocaliul.

Ambele variante de oje alese le-am aplicat în 2 nuanțe. Pe de-o parte prefer 2 straturi pentru că oferă o stabilitate mai bună și puțin mai multă grosime unghiei pentru a evita ruperea ei.

Ca ultim pas se aplică FM care ține loc de top coat doar că aceasta se usucă la lampă, dar are proprietatea că nu are nevoie de degresare. În concluzie se usucă și apoi se comportă ca un lac pur și simplu fără a mai fi lipicios sau a mai fi nevoie de un produs suplimentar.

În colet am mai primit și un Degresator 2 in 1 cu miros de căpșuni și un dizolvant cu aloe vera pentru îndepărtare ojei. Evident că nu lipsesc din colet nici pilele sau buffere pentru pilirea ușoară a suprafeței unghiei. Cu alte cuvinte am tot ce-mi trebuie pentru realizarea unei manichiuri perfecte.

Trebuie să avem grijă ca în momentul în care folosim produsele care se usucă la lampă să nu stea desfăcute în momentul în care lampa este pornită pentru a evita uscarea lor timpurie. Dacă avem grijă la acest mic detaliu atunci putem folosi fiecare produs până la ultima picătură pentru că ele nu suferă modificări.

Produsele Diamond Nails m-au surprins plăcut și am descoperit o nouă formulă de aplicare a ojei semipermanente și pot să spun că-mi plac produsele lor și că mai am câteva variante de oje cu care mă voi putea răsfăța după care pot face și combinații de culori sau chiar modele.

Voi cum vă purtați unghiile? Ați încercat manichiura semipermanentă până acum?

You may also like

22 de comentarii

  1. Si eu tot cu semi le făceam.Acum am vreo 2 luni de când le tin fara nimic.Avand copii mici si stând mereu cu mâna în apă și detergenți parca se curăță prea repede cu toate că foloseam produse bune.Si neavand timp mereu sa le curăț și să le fac la loc am decis să mă las de asta

  2. Și eu tot cu produsele casice sunt… Pe astea 3 noi nu le-am încercat… Par interesante, și îmi plac și nuanțele… Sa le folosești cu placere

  3. Îmi place ce a ieșit dar din păcate, nu cred că m-aș descurca singură.
    Mulțumesc însă pentru că ai împărtășit experiența ta despre produsele Nail Diamond!

  4. Ma bucur ca te descurci sa le folosesti, eu sunt tare neindemanatica sau poate ca nu folosesc produsele care trebuie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.