M-am mobilizat astăzi și am profitat de vremea frumoasă de afară și de faptul că nu aveam altceva mai bun de făcut astăzi așa că mi-am făcut pozele pentru acest articol. Pozele mă întârzie cel mai mult în realizarea unui articol așa că vreau să vă povestesc câte puțin despre fiecare produs în parte. Experiențe plăcute sau mai puțin plăcute veți afla despre fiecare în rândurile de mai jos.
Cadou parfumat de la Lavandă de Galați
Lavanda este folosită în diverse scopuri terapeutice și în acest proces se folosesc doar florile de lavandă. Aroma caracteristică este extrem de apreciată în industria parfumeriei, dar și cea cosmetică. Principalele proprietăți ale acesteia sunt: antiseptic, curativ, antidepresiv, calmant sau echilibrant.