O femeie trebuie să folosească un parfum bun pentru a emana feminitate și eleganță. Nu este suficient să purtăm hainele potrivite și un machiaj sofisticat. Parfumul este un fel de amprentă personală și ne poate induce o stare de bine atât nouă, cât și celor din jur. În momentul în care folosesc un parfum, parcă îmi oferă mai multă încredere în mine. Îmi plac parfumurile originale sau sunt momente în care folosesc copii ale unor parfumuri celebre, precum acest parfum – Desire.
Despre parfumul Desire de la Famous Luxury Perfumes citisem că seamănă foarte mult cu La vie este belle de la Lancome. Am o mică mostră de la acesta din urmă și nu pot să spun că mi-am format o părere sau că le-am asociat. Poate că nu m-am obișnuit cu mirosul. Mă așteptam să fie un parfum rafinat și evident persistent. La capitolul persistență am fost puțin reticentă, dar asta până la primele pulverizări. Camera s-a umplut de un miros plăcut. A fost o combinație interesantă care m-a cucerit pe loc.
Descriere Parfum Desire – Famous Luxury Perfumes
Stil: Floral – Fructat
Genul parfumuluil: Senzual – Romantic
Note de vârf: pară, coacăze negre
Note de mijloc: iasomie, flori de portocal, iris
Note de bază: nucă, patchouli, vanilie, boabe de tonka
Descriere: Un parfum care îți conturează personalitatea. Senzualitatea, originalitatea și delicatețea acestui parfum îți vor da o experiență de neuitat, pe care vei vrea să o repeți. Potrivit pentru orice moment al zilei: Ziua la o ținută office, sau seara la o rochie elegantă.
Parfumul a persistat ore bune pe pielea mea. Aș putea să spun că a mirosit aproape 8 ore. În condițiile în care după un timp eu nu l-am mai simțit pe piele și o colegă m-a întrebat ce parfum am folosit pentru că este atrasă de mirosul plăcut al parfumului meu asta undeva aproape de sfârșitul programului. Mirosul persistă și pe haine și la următoarea purtare sau dacă v-ați atins de geacă, sigur veți simți acest parfum și a doua, chiar a treia zi. Poate fi greu de crezut, dar se confundă foarte ușor cu un parfum original doar că prețul face diferența între cele două.
În ultimul timp l-am folosit aproape obsesiv pentru că m-am îndrăgostit de miros. Îmi place cum se comportă în contact cu pielea mea și m-a atras că persistă o perioadă lungă de timp.
Parfumuri-celebre.eu au ambalat foarte bine coletul și a ajuns într-o stare perfectă. Pe lângă parfum am avut și un set de mostre de parfum care să cuprindă întreaga gamă. N-am mai avut de foarte mult timp atât de multe mostre. Am văzut că pe site se pot cumpăra la set și cred că este o idee genială. În acest fel vă puteți face o idee despre felul în care miroase fiecare parfum în parte și așa vă puteți alege favoritul.
Pe fiecare mostră este menționat numele parfumului. Toate sunt copii după parfumuri celebre. Am folosit mai des 3 mostre dintre cele primite și favorita mea din cele încercate este Diamont. Consider că este ceva mai fresh, dar la des de persistent. Mostrele cu capac negru sunt în varianta pentru bărbați. sunt copii ale unor parfumuri celebre precum Armani sau Paco Rabane.
45 de comentarii
Il am si eu, il ador pur si simplu. Si ai mare dreptate cu greu se observa diferenta intre cel original si acesta
Nu am încercat parfumurile lor dar chiar ma tentează sa dau o comanda pe site-ul lor. Îmi place ca pe lângă parfum primești și multe mostre cadou.
As incerca acerca aceste parfumuri.
Nu am folosit niciodata parfumuri de la ei, imi place ideea lor, pana la urma poti da mai putin bani pe un parfum, dar sa fie persistent.
De ce nu? Eu zic că merită să încerci și alte variante!
Imi plac parfumurile florale-fructate! Arata foarte bine si sticluta.
le-am testat si eu si nu doar unul, la mine persista destul de bine 🙂
nu am folosit, dar as incerca parfumul!
am auzit numai lucruri bune de aceasta firma
Wowww…ce de parfumuri ai!! Nu am auzit de acest parfum, dar chiar sunt curioasa cum s-ar impaca cu PH-ul meu si daca la fel persista atat de mult. Nu prea am fost multumita cu ce mi-am cumparat…mi se pare ca nu prea se mentine…
Nu am incercat data niciu parfum de la ei insa am citit doar pareri bune. Ma tenteaza parfumul primit.
Suna bine. La vie est belle am si eu si este printre preferate. As cumpara si eu o copie la un parfum daca originalul ar fi la 500 de lei…
Imi plac mult parfumurile lor, a pus si sotul meu ochii pe unul, asa ca urmatoarea comanda este pentru el.
Imi place mult parfumul acesta <3 Il folosesc zilnic
Un set de mostre as vrea si eu! M-ar ajuta sa aleg un parfum, din cate sunt pe site!
M-ai facut tare curioasa , vreau sa il incerc si eu…
App cum fac sa miros si eu o mostra doua 🙂 ?
Para si coacaze negre, pare o combinatie fresh, am avut La vie e belle si mi-a placut.
Sa te bucuri de aroma sa pentru cat mai mult timp! 🙂
Nu am încercat aceste parfumuri
Eu inca nu le-am incercat dar daca zici ca pretul face diferenta si se confunda usor cu cele originale, ma gandesc sa fac o economie anul asta la cadouri 🙂
Nu am incercat inca aceste parfurmuri,dar arata tare bine. Si daca mai au si un parfum care persista……. vor fi ale mele <3
Nu l-am incercat…dar, recenzia mi se pare foarte convingatoare.
Nu am auzit de ei pana acum, dar daca seamana cu La vie est belle de la Lancome, e posibil sa imi placa.
de la ei nu am incercat inca dar mi-ai dat o idee pentru sarbatori, mercic!
Nu am incercat parfumurile lor, dar stiu ce vrei sa spui referitor la parfumuri care persista. E posibil sa fii persistat pe pielea ta mai mult pentru ca ai ph-ul compatibil cu acel parfum.
Parfumurile lor sunt intr-adevar persistente. Chiar si pe mine au rezistat, care sunt mai ciudata in aceasta privinta…probabil datorita PHului pielii, nu orice imi rezista pe piele.
Mai ales pentru mine, care nu prea cumpar parfumuri foarte scumpe pentru a nu am finantele necesare, parfumurile de genul acesta sunt o adevarata binecuvantare. Pot si eu sa miros bine fara sa fac un credit la banca pentru asta.
ammai citit despre ei dar nu am incercat nimic
Nu am incercat pana acum nici un parfum de la acest brand, dar niciodata nu-i tarziu.
Încă nu le-am încercat, dar niciodată nu e prea târziu. :*
Parfumurile astea sunt niste dupe-uri chiar foarte reusite si rezistente. Si mie imi plac foarte mult! ^_^
Nu le-am incercat desi am auzit de ele. Si eu sunt fan La vie est belle, cred ca mi-ar placea Desire. 🙂
Daaaa, încearcă cu încredere. Tot ce am încercat eu au fost super persistente.
Nu am incercat nimic de la ei, insa as fi curioasa sa le testez si sa fac o comparatie cu alte branduri de la care am testat.
Am cateva parfumuri scumpe preferate,dar m.ar incanta sa gsesc ceva similar si accesibil!
Dupa prezentarea ta m-ai ca l-as cumpara si eu sa il port!
Nu am incercat. De vreo 10 ani folosesc doar Chanel in toate variantele… nu stiu de ce, dar nu ma mai identific cu alt parfum.
Nu-mi dau seama cum miroase, dar pari încântată din ce spui, așa că să-l porți sănătoasă. 🙂
Nu am.incercat, dar chiar ma tenteaza. Intru sa vad ce variante au.
Imi plac la nebunie cele 2 parfumuri pe care le am de la ei. Am si Desire si mi se pare foarte fain. Persista pe piele mult si chiar e calitativ.
N-am incercat niciun parfum de la ei, dar cred ca ai avut tu idee buna si anume sa comanzi teterele si astfel sa-ti faci o idee care este cel mai potrivit gusturilor fiecaruia.