Mâncare chinezească la cutie și reducere în aplicație

Mâncarea chinezească are un gust deosebit, iar orezul sau pastele pe care le găsești la ei, nu le poți face tu acasă. Îmi place mult mâncarea chinezească și de multe ori încerc și eu să copii rețetele lor și să fac o mâncare la fel de gustoasă precum a lor. Nu-mi iese de fiecare dată, de fapt îmi ies rețetele doar că au un gust special. Nu seamănă nici cu mâncarea comună pe care o fac de obicei și nici cu mâncarea lor nu seamănă.

Continue Reading

Programarea vacanței pentru vara 2017 și idei pentru vara lui 2018

Vacanța este pentru relaxare, nu pentru fugăreală și alergătură. Când am fost ultima dată la Roma a fost în cel mai alert ritm ever. Mă trezeam dimineața la 8, pentru că la 8.30 toată gașca de prieteni era la micul dejun. După ce ne serveam micul dejun, ieșeam afară la o cafea și făceam planul de vizitat pentru ziua respectivă. Plecam dimineața din hotel și ajungeam seara, rupți de oboseală. Pot să spun că în cele 4 zile am vizitat cele mai importante obiective turistice și am umblat cu autobuzul mult de tot.

Continue Reading

Împrumuturile la prieteni sunt ca o loterie

Economiile nu sunt punctul meu forte. De obicei trăiesc clipa și mă bucur de fiecare moment al vieții. Unii consideră asta un lucru foarte rău pentru că nu mă gândesc și la ziua de mâine. Poate că unul dintre punctele mele slabe este pentru că “trăiesc fiecare zi ca și când ar fi ultima”! Evident că nu mă arunc cu capul înainte în necunoscut și îmi cunosc limitele, dar am învățat că nu trebuie să mă abțin de la micile plăceri ale vieții. Chiar dacă sunt cheltuitoare nu am apelat până acum la împrumuturi. Nici nu aș vrea să dau de gustul acestor plăceri pentru o clipă și să plătesc pentru ele un an întreg.

Continue Reading

Proiectarea casei mele în linii mari

Casa visurilor mele trebuie să țină cont de câteva mici mofturi ale mele și de câteva plăceri pe care vreau să le regăsesc în interior. Evident că fiecare persoană își pune amprenta în decorare sau, dacă este posibil în proiectarea casei. Acum au apărut atâtea produse inovative pe care cu siguranță nu le cunosc, dar mă voi interesa despre aceste lucruri și intenționez să vorbesc cu persoane specializate care să mă îndrume să fac cele mai bune alegeri.

Continue Reading

Lasă-te pe mâna specialiștilor în traduceri

Unele cheltuieli pot fi evitate și de multe ori preferăm să ne tratăm singuri pentru a nu mai merge până la medic ca să pierdem timp. Preferăm să rezolvăm o răceală cu clasicele pastile, să nu vizităm un psiholog când simțim că suntem depășiți de problemele din familie sau să tratăm acneea după rețete culese de pe internet. Eu sunt de părere că pentru toate aceste probleme trebuie să primești o rezoluție din partea unui medic.

Continue Reading

Cafenea în franciză sau pe cont propriu?!

Francizele nu-mi sunt deloc străine pentru că am mai avut ocazia să îmi fac o franciză pentru magazinul Fornetti. A fost o experiență frumoasă și interesantă din care am avut multe lucruri de învățat. Totul a decurs foarte bine și condițiile impuse nu se discutau, chiar dacă de multe ori nu aveam aceleași idei sau aceeași viziune asupra unui produs nou lansat sau asupra reclamelor.

Continue Reading

Amintiri din copilăria mea și sfaturi de îngrijire primite de la mama

Mama pentru mine mi-a fost cea mai bună prietenă, cea mai bună confidentă, o persoană foarte răbdătoare și cel mai bun specialist în domeniul frumuseții. De multe ori mă gândeam să pot fi și eu la fel de bună pentru fiica mea, așa cum a fost mama pentru mine. Și acum mă gândesc că îi povesteam absolut totul și niciodată nu mi-a spus că o plictisesc cu prostiile mele sau că este mult prea obosită să mă asculte. Nici nu cred că aveam nevoie de sfaturi, ci doar să fiu ascultată.

Continue Reading

Mama si mancarea chinezeasca ….

Fiecare mamă este specială dar mama mea este unică și atunci când spun că mama este ca o soră nu exagerez în nici un fel. Mama mea este foarte înțelegătoare și poți discuta absolut orice cu ea doar că are anumite tabieturi din care nu o scoți.

Este femeia aceea care mănâncă mâncăruri tradiționale și nu ar încerca lucruri noi sau mâncăruri trăznite. Am fost plecată cu ea până la București și am oprit să facem niște cumpărături în Mega Mall iar după ce am terminat ne-am oprit să mâncăm ceva.

Continue Reading

Importanta hainelor in diverse momente

Rochie2piese5Haina face pe om?” Aș putea să o formulez ca pe o întrebare sau chiar o afirmație pentru că eu cred în aceste vorbe. Poate că unele persoane mă vor contrazice și se vor gândi că exagerez. Cu toate astea, vreau să vă spun despre un experiment făcut de un tip la o televiziune în care aceeași persoană poartă pe rând haine de cerșetor și haine elegante. Partea frumoasă a acelui experiment era că tipul cerea bani persoanelor de pe stradă din diverse motive și când era îmbrăcat în haine rupte a primit mai puțini bani decât în hainele elegante.

Continue Reading