Mașina de spălat este una din cele mai mari invenții. Nici nu vreau să-mi închipui cât timp am câștigat spălând hainele la mașină. Acum 3 ani, când mi-am schimbat mașina de spălat, am avut câteva cerințe de la ea și mai exact să aibă cicluri diverse de spălare, să încapă o cantitate mare de haine și să intre exact în locul special destinat acesteia.
Fard de pleoape 3D Ultra-metalic de la Melkior
Melkior este unul dintre firmele care comercializează cosmetice profesionale și care mereu scot câte un produs nou cu care să surprindă. Cu siguranță și ei au fost dați peste cap de pandemie pentru că de ceva timp nu au mai scos nimic nou. Oricum în portofoliul lor de produse au o gamă extrem de diversificată de produse așa că găsești mereu pe site-ul lor sau în magazinele fizice produsele de care ai nevoie.
Parfumuri noi pe Notino
Parfumurile ne ajută să avem o stare de spirit mai bună, să ne ofere un miros plăcut sau să-l asociem cu o persoană. Important este să avem un parfum bun, decât multe și nesemnificative. Eu îmi cumpăr în fiecare sezon câte un parfum pentru că îmi place să am un colț doar al meu cu parfumuri care să mă reprezinte și să mă binedispună.
Kimono Lolita Dress
The Japanese kimono dressing has a historic significant among the Japanese. It is aesthetically fascinating with endowed significance. The kimono portrays exclusive elegance of the Japanese design and culture which implies that it is clothing that has more than what meets the eye. Initially, kimono is Japanese which means something to wear. It was initially used on all types of clothing but it became full-length clothing for women. It is T- shaped with collars and full-length sleeves with straight-lined robes that fall to the ankle. On the wrists, the sleeves are wide enough.
Post-pregnancy silhouette with waist cincher
Perioada de după sarcină nu este una tocmai de invidiat. Treci printr-o grămadă de schimbări, copilul este de neînțeles și mai ai de îndeplinit și sarcinile casnice obișnuite. Schimbările sunt majore, dar cu puțin ajutor cu siguranță reușești să treci peste aceste greutăți.
Dory Fantasmagory. Cu capul în nori – Abby Hanlon
În ultimul timp am cumpărat ceva mai multe cărți cu exerciții sau cu activități pentru Criss. Nici nu mai rețin cine mi-a recomandat această carte. Am luat-o în urma unor recomandări de pe grupul de lectură pentru copii de pe Facebook cred. Important este că i-am captat atenția Cristinuței și că a stat nemișcată din momentul în care am început să-i citesc.
Prima mea vestă de fâș
Îmi cumpăr tot felul de haine și chiar mă gândeam că la capitolul veste stau foarte prost. Într-un timp vestele de blană au fost mica mea slăbiciune doar că pentru a fi purtate este nevoie de un outfit casual – elegant. Acum am nevoie de o vestă potrivită pentru toamnă așa că mi-a fugit gândul către o vestă de fâș.
Echipament sportiv de toamnă special pentru copii
Cristina este un copil foarte energic și pentru asta este nevoie de foarte multă mișcare pentru a-și consuma energia. În plus, sportul o ajută să se dezvolte frumos și armonios. Încă de mică am încercat fel de fel de activități care să fie pe placul ei și să le facă cu plăcere.
Produse consumate în Septembrie
Cutia cu produse consumate s-a cam umplut, iar eu am impresia că mai am produse consumate pe care le-am rătăcit prin casă. Dacă le găsesc, vi le arăt luna viitoare și fac toate mențiunile necesare în articol. Până acum făceam o poză de grup cu produsele consumate doar că de data asta nu mi-a ieșit nimic special, așa că le-am grupat pe categorii sau în funcție de brand.
Cum alegem cel mai bun site de găzduire
Vreau să vă povestesc puțin din experiența mea și sper să fie de un real ajutor și pentru alte persoane care vor să facă trecerea de la nivelul de blog la un site ceva mai profesionist. Multe persoane pleacă din start cu ideea că sunt costuri mult prea mari și că nu vor putea să facă față. Tocmai din acest motiv vreau să punctez toate aspectele de care m-am lovit eu, cât am plătit, cum am ales pachetul de găzduire și care sunt criteriile de care am ținut cont.