Produse consumate în iunie și iulie 2022

Nu știu cum reușesc de întârzii mereu cu genul ăsta de articole și totuși îmi place să le centralizez pentru că în felul ăsta îmi amintesc și eu de produsele folosite. Am primit și aprecieri negative și dacă nu sunteți interesate puteți citi orice alt articol de pe blog. Trec direct la subiect pentru că am adunat suficient de multe produse și aș vrea să vorbesc despre fiecare în parte.

Produse pentru păr consumate

Încerc să folosesc cele mai bune produse pentru păr pentru că este foarte important. Dacă îmi apară rău părul și eu am o stare destul de rea. Uleiul de la Maroccanoil a fost scump, dar toată lumea îl lăuda așa că nu puteam să nu-l încerc pentru că era considerat a fi the best. După primele aplicări deja regretam că am dat 200 lei pe el. Ulterior am observat că face o diferență notabilă. Părul este mai frumos, mai strălucitor și mai hidratat. Merită să-l încercați măcar o dată ca să vă puteți face o părere. Sunt și variante mai mici și puțin mai ieftine ale acestuia.

Șamponul nuanțator pentru păr blond de la Alfaparf este bunicel doar că mie mi se pare cam scump. Nu mi s-a părut că face minuni. Pentru părul blond îmi place mai mult șamponul nuanțator de la Loncolor despre care v-am povestit aici. Cura intensivă anti-căderea părului de la Yves Rocher mi se pare foarte eficientă. Dintr-o fiolă poți aplica de 4 ori și îmi place că nu îngrașă părul după aplicare și nu ești nevoită să te speli. În plus, chiar văd rezultate în urma folosirii acestora. Go Crazy de la Loncolor l-am folosit în varianta P6 Pink. Mi-a plăcut mult rezultatul și a fost ușor de aplicat doar că la spate tot am ratat câteva șuvițe. Mie mi-a plăcut foarte mult.

Șamponul Bubchen îl folosesc de foarte mult timp. L-am descoperit întâmplător și de atunci îl recumpăr mereu. El este marcă proprie DM doar că eu mi-l iau de fiecare dată de pe Notino. Îmi place că lasă părul curat și că după ce-l spăl părul miroase a căpșunică. Mirosul este super plăcut și nu vă închipuiți cu cât drag îmi miros fetele după ce le spăl pe cap.

Produse pentru baie consumate

Lunile astea gelurile de duș de la Yves Rocher au fost la putere. Eu vă asigur că pe oricare lo-ați alege nu veți regreta. În plus, la fiecare comandă online primiți și cadouri, dar am impresia că și în magazinele fizice se aplică asta. Gel șampon delicat pentru păr și corp cu Monoi l-am luat cu noi în vacanță și l-am folosit tot. Mie mi se pare că miroase foarte frumos și că te duce cu gândul la plajă și la distracție. Gelul de duș Mon Rouge miroase exact ca parfumul și mi-a plăcut enorm de mult. Spumantul de baie de la Avon este cel mai bun făcând un raport calitate/preț. Eu îl iau de pe Notino.

Produse utile zi de zi consumate în ultimele două luni

Pasta de dinți Max White de la Colgate este preferata mea pentru că este o variantă gel mov cu niște particule mentolate. Trebuie să recunosc că este în topul preferințelor mele și deja mi-am mai comandat de pe Notino încă alte 2 paste de dinți. Cristina a folosit Colgate Maximum Cavity Protection Junior. Eu le mai schimb pentru că până acum nu și-a manifestat dorința de a-i cumpăra același produs. M-am obișnuit să folosesc șervețele umede de la LIDL așa că am folosit fără număr în ultimele 2 luni. Am folosit vreo 3-4 pachete de șervețele și în vacanță doar că nu am mai păstrat pachetul gol. Dischetele demachiante CIEN sunt tot din LIDL. Le folosesc de foarte mult timp și sunt mulțumită atât de calitate, cât și de preț.

Gelul de curățare cu Vitamina C de la Natura Siberica nu mi s-a părut că face minuni. Nu-mi usca fața. Îl puteți încerca dacă vreți un produs bunicel și la un preț accesibil. Eu aș mai încerca și altceva. Săpunul lichid de la Balea este adorabil. Cred că am plătit maxim 6 lei pe el, dar este tare spornic, miroase bine și nu usucă deloc mâinile. Am consumat doar unul pentru că mă spăl doar eu cu el. Soțul meu folosește doar săpun solid Protex.

Deodorante și demachiante consumate

La capitolul deodorante eu eram fidelă Nivea. Acesta este ultimul Nivea pe care-l aveam și chiar mi-a plăcut. A avut un miros plăcut și mi-a plăcut cum s-a comportat și pe timpul zilei. Dar aceleași cuvinte de laudă le am și pentru deodorantul Balea Pink Blossom. Mirosul îmi place mult mai mult. Aș putea să spun că îl ador și unele persoane spun că mirosul acestuia seamănă perfect cu a unui parfum celebru. Ideea este că la 7-8 lei cât costă el face o treabă super bună. Trebuie neaparat să-l încercați. Îl găsiți în DM.

Demachiantul Waterproof Kueshi nu a fost tocmai waw. Inițial mi-a plăcut doar că îmi lasă pielea grasă și trebuie să mă spăl obligatoriu pe față după demachiere. Sunt alte produse care îmi plac mai mult așa că nu cred că voi mai apela prea curând la acesta. Demachiantul cu albăstrele de la Yves Rocher mi-a plăcut mult de tot. El este pentru ochi doar că eu l-am folosit pentru toată fața.

Produse de plajă consumate

Aceste produse am reușit să le consum înainte de a merge la mare. Le-am folosit cât am fost la piscină. Stick-ul de la Nivea cu SPF 50 mi-a plăcut mult de tot. Eu l-am văzut doar pe Notino, dar îmi place enorm de mult. Îl purtam în geantă și îl aplicam pe față și pe mâini copiilor în momentul în care eram în parc. Nu ustură dacă intră în contact cu ochii și nici nu lasă pielea grasă. Crema de după plajă de la Nivea a fost bună. Se pulverizează pe piele și apoi se întinde produsul. Mie mi-a plăcut doar că am descoperit spray-ul de la Gerovital care mi se pare mult mai plăcut și mai răcoritor pentru o piele bronzată.

Voi ce produse ați mai consumat lunile astea? Ați folosit vreuna după care suspinați?

You may also like

12 comentarii

  1. Destul de multicele produse ai consumat și majorittatea bune ,unele din ele ce aparține de LIDL și Avon le folosesc și eu in permanență ,dar m-ai făcut tare curioasă de uleiul de păr de la Maroccanoil ,am mai incercat câte ceva de la ei și mi-a plăcut .Mulțumim pentru informații draga mea !

    1. M-ai făcut curioasa cu deodorantul din dm… Trebuie neapărat sa îl încerc… Eu su t cu cele de la rexona

  2. Mie imi plac mult spraiurile de plaja Cien, pentru ca nu lasa urme si am folosit foarte multe produse din Dm printre care si un ulei de par de la Balea de care m-am indragostit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.