Produse consumate în iunie și iulie 2022

Nu știu cum reușesc de întârzii mereu cu genul ăsta de articole și totuși îmi place să le centralizez pentru că în felul ăsta îmi amintesc și eu de produsele folosite. Am primit și aprecieri negative și dacă nu sunteți interesate puteți citi orice alt articol de pe blog. Trec direct la subiect pentru că am adunat suficient de multe produse și aș vrea să vorbesc despre fiecare în parte.

Continue Reading

Produse consumate în aprilie și mai 2022

Genul ăsta de articole poate părea banal pentru unele persoane. Pentru mine este unul extrem de sugestiv pentru că fiecare produs care ajunge în categoria asta are o însemnătatea aparte. Folosesc sau primesc multe produse, iar simplu fapt că am ajuns să consum un anumit produs consider că reprezintă un aspect important. În 90% din cazuri înseamnă că produsul respectiv a fost suficient de bun de am ajuns să-l consum până la ultima picătură. Mai sunt și excepții, dar am să vă spun despre fiecare în parte.

Continue Reading

Produse consumate în februarie și martie 2022

Trăiam cu impresia că am un maldăr de produse. Tot ziceam că s-au strâns mult prea multe. În realitate, când am vrut să le pozez am văzut că nu sunt chiar atât de multe. Să vă spun câteva cuvinte despre ele în speranța că vă ajut dacă sunteți în căutarea unui produs bun sau să-l ocoliți în cazul în care nu merită banii.

Continue Reading

Produse consumate în decembrie 2021

Decembrie a fost o lună monotonă. Nu am folosit foarte multe produse. O mare parte din timp mi-am petrecut-o în casă. Este drept că am mai ieșit la cumpărături pentru că am fost nevoită să merg după cadouri. Chiar și așa … am avut zile întregi de stat în casă și asta pentru că a trebuit să stau cu cea mică sau pentru că era mult prea rece afară. Cu toate astea, observ că s-au adunat suficiente produse consumate și vreau să vi le arăt pe toate.

Continue Reading

Produse consumate în ultimele trei luni

Am tot strâns ca furnicuța în ultimul timp tot felul de produse. Inițial am zis că renunț la această postare și că arunc toate recipientele, dar până am urmă m-am gândit că sunt și câteva produse bune care merită menționate și ar fi păcat să nu le menționez așa că mi-am făcut curaj, m-am făcut curaj și le-am așezat pe categorii ca să fie puțin mai organizat acest articol.

Continue Reading

Produse consumate în Ianuarie 2021 și ronțăieli delicioase

Luna ianuarie a fost o lună în care am am stat mai mult pe acasă. Nu am făcut mare lucru și ieșirile pe care le-am avut au fost scurte. Asta poate și pentru afară a fost cam frig și că școala s-a desfășurat online. Evident că rutinele mele de îngrijire s-au păstrat, dar au fost și produse pe care nu le-am folosit atât de des pentru că nu le-am văzut rostul.

Continue Reading

Produse consumate în Septembrie

Cutia cu produse consumate s-a cam umplut, iar eu am impresia că mai am produse consumate pe care le-am rătăcit prin casă. Dacă le găsesc, vi le arăt luna viitoare și fac toate mențiunile necesare în articol. Până acum făceam o poză de grup cu produsele consumate doar că de data asta nu mi-a ieșit nimic special, așa că le-am grupat pe categorii sau în funcție de brand.

Continue Reading

Produse consumate în februarie 2020

Nu am consumat foarte multe produse, iar unele dintre cele men’ionate sunt produse pe care nu le-am mai folosit de mult timp și am decis să le arunc. Printre toate aceste produse sunt unele de care mă despart cu greu pentru că mi-au plăcut tare mult, dar și produse pe care le-am consumat doar pentru a nu le arunca pline sau pe jumătate.

Continue Reading

Produse consumate în ianuarie 2020 + câteva produse de curățenie

Cosmeticele sunt peste tot la mine în casă și chiar zilele trecute am mai făcut o sesiune de curățenie pe unul din rafturile mele și am aruncat câteva produse pe care nu le mai folosisem de ani buni. Am considerat că sunt suficient de vechi și chiar nu mai au nevoie de nici o descriere a produselor pe care le foloseam acum 2-3 ani. Asta nu înseamnă că nu am mai făcut curat și nu am mai găsit produse care stau aruncate prin dulapul cu cosmetice și de care nu m-am mai atins.

Continue Reading