În timpul sarcinii a arătat perfect și chiar mă bucuram că îmi crescuse mai mult ca de obicei. Poate că acest lucru s-a întâmplat și datorită vitaminelor pe care le luam în perioada aia. După ce-am născut, la câteva luni, părul meu a început să aibă de suferit și îmi cădea rău părul. Am apelat la tot felul de tratamente și la fel de fel de produse. M-am oprit asupra brandului Rene Furterer – gama împotriva căderii părului.
Probleme cu căderea părului
La fiecare baie strângeam un pumn de păr. Chiar îmi era teama ca nu cumva să chelesc. Am început să vorbesc cu mămicile din jurul meu, să mă informez și să văd ce este de făcut. Am încercat tot felul de produse și nu știu dacă ceva anume a dat rezultate în perioada aia sau pur și simplu a căzut atâta păr cât era programat să cadă. Efectiv nimic nu mai dădea rezultate. Nicio clipă nu m-am lăsat și am căutat echilibrul cu orice preț.
Interesant este că am început să văd rezultate la vreo 7-8 luni de când am născut. Parcă atunci s-a stopat această cădere. Nici nu-mi aduc aminte dacă foloseam vreun produs miraculos care a stopat căderea lui.

Despre Rene Furterer și produsele încercate
Rene Furterer – acest brand francez a fost fondat de Rene Furterer în anul 1957. Fascinat de natură încă din copilărie, acesta a studiat proprietățile plantelor și ale uleiurilor esențiale conținute de acestea. Devenit un pionier în industria cosmetică, creează o metodă revoluționară de tratament personal pentru păr și scalp, bazată pe utilizarea uleiurilor esențiale.
Acesta este un brand de top atunci când vine vorba de îngrijirea părului și am fost extrem de tentată să le pun la treabă. De la ei am un șampon, un balsam și un spray texturizant.


Am să le iau pe rând și am să vă povestesc despre sampon Rene Furterer Triphasic împotriva căderii părului. Acesta are o textură destul de lichidă și chiar trebuie să am o mare grijă în momentul în care îl aplic ca să nu-l risipesc. Șamponul are o culoare transparentă printre care se află mici biluțe rotunde. Nu am simțit vreun miros și nici n-am regăsit parfum pe lista de ingrediente. În acele biluțe mici am citit că ar fi uleiuri esențiale. Concret seamănă și se comportă ca un șampon obișnuit. Are un grad de spumare obișnuit, aplic o cantitate normală în momentul în care îl folosesc și curăță bine. Eu folosesc acest șampon la prima șamponare și apoi aplic un șampon nuanțator.
Balsamul de păr este al treilea produs aplicat. Este un produs cât se poate de normal. Aplic balsamul de la jumătatea firului de păr în jos și face o treabă bună. M-am obișnuit să aplic și ulei pe vârfuri așa că nu-mi dau exact seama dacă balsamul îl descurcă perfect și uleiul îl completează. Fac treabă bună în formula asta și mă bucur de asta.
Am primit și un șampon uscat Rene Furterer și am profitat de ocazie să-l încerc. Trebuie să recunosc că am fost plăcut surprinsă de el și chiar face o treabă excelentă. Îmi place mult cum se comportă pe păr. Oferă un volum plăcut părului și nu îngrașă deloc părul.
Părerea mea după folosirea acestor produse
Vreau să fiu cât se poate de sinceră cu voi. Am fost extrem de încântată de produse în momentul în care le-am primit și asta pentru că am văzut că sunt niște produse de top și așteptările erau cât casa. După primele 2 folosiri m-am cam bosumflat și nu știu să vă spun de ce. Poate pentru că nu am văzut minuni instant …. nici nu aveam cum! De obicei nu abandonez produsele pentru că uit de ele și nu-mi place să le arunc așa că le-am folosit continuu, doar pe ele.
În primul rând nu-mi mai cade părul. Nu știu dacă mi-a căzut suficient de mult păr și acum s-a oprit sau acest șampon m-a ajutat în acest sens. Îmi mai cade, dar în limite. Eu am văzut că părul meu s-a regenerat destul de mult în ultimul timp, dar acest aspect am pus-o pe seama faptului că mi-a căzut foarte mult părul și că acum era normal să se regenereze. Cu alte cuvinte, mi se părea normal mecanismul deși sunt convinsă că și produsele au ajutat mult în această situație. Aspectul pe care l-am sesizat și a fost vizibil … părul meu a crescut destul de mult în ultimul timp. Chiar mi se pare că este mai lung decât îl port eu în mod normal. Pentru că aveam impresia că a crescut și aveam ceva fire spicuite l-am mai tuns un pic acum vreo lună și acum iar mi se pare lunguț. Deci clar merită încercate aceste produse pentru că sunt bune.
Nu faceți ca mine să vă enervați dacă după primele 2 folosiri nu arătați ca o zână. Mă bucur mult că nu l-am abandonat și rezultatele sunt vizibile.
15 comentarii
Ma bucur ca totul a mers bine mi as dori sa le testez!
Nu le-am folosit pana acum.
Nu am folosit ,dar din cele zise de tine merită încercate aceste produse .
Nu am încercat niciodată produsele lor
Și eu ma confrunt cu căderea parului.
Am folosit si eu unele dintre produse, dar din pacate nu m-am inteles bine cu ele.
Eu am un produs de care sunt multumita momentan, dar multumesc de recomandare.
Trebuie sa incerc si eu un tratament pentru parul meu. Chiar are nevoie.
Nu,eu nu le-am folosit. Sunt tentată să le folosesc.
Și eu am probleme cu căderea parului. Momentan merg pe o cura cu produse vegane. Dar am s aiau în considerare și aceste produse.
Recunosc, nu am auzir de produsele Rene Furtner, dar din ce am citit , le-aș da o șansă. Mai ales că am nevoie de ceva bun pentru părul meu.
Ma tenteaza si pe mine. Poate au efect si la parul meu, pentru ca imi cade rau.
daca zici ca accelereaza cresterea, m-ar tenta si pe mine!
Ce fain… Mi-ar plăcea foarte mult sa le încerc… Mersi pentru recomandare