După cum am mai spus prioritatea mea a fost copilul iar noi până în prezent nu am făcut nici acte … nimic și acum am hotărât să facem și acest maare pas. Dacă unii au timp un an sau chiar 2 pentru pregătirea evenimentului eu am avut la dispoziție 2 luni și jumătate.
Cei drept este greu dar nu imposibil. Am luat-o cu începutul și prima oară am căutat restaurant (la care ne gândisem cu ceva timp înainte) și după asta am căutat o zi care să ne convină. De obicei botezurile sunt vinerea însă noi am fi vrut sâmbătă …. iar norocul a fost de partea noastră pentru că am găsit liber pe 1 noiembrie. O dată ușor de reținut pentru viitorul soț ca să putem număra anii de căsătorie 🙂
După ce am vorbit la biserică am putut să facem invitațiile pentru că aveam toate datele necesare. Invitațiile le-am comandat online și cel mai greu a fost să mă hotărăsc asupra modelului pentru că aveam nevoie de o invitație pentru dublu eveniment. Am găsit până la urmă una care m-a mulțumit după lungi și lungi căutări.
Până acum totul a fost simpluț însă de acum începe alergătura după lucruri mai mici sau mai mari. Următorul pas a fost căutarea unei formații. Majoritatea însă rezervă formația din timp și iar am avut puțin de furcă dar norocul ne-a surâs și de această dată și am ales formația Trio Royal Galați. Au mai fost petreceri unde i-am auzit cântând și au făcut o atmosferă frumoasă. Cu ajutorul formației am găsit și un fotograf bun.
Poate că ceea ce am povestit până acum în câteva rânduri pare floare la ureche însă mie una nu mi s-a părut. În mare parte asta a trebuit să stabilim din start și a urmat cu alegerea băuturilor, aranjamentul sălii, ursitoare, etc.
3 comentarii
succes la organizat
pare simplu in cuvinte insa cand vine vb de "infruntat' sa zic asha dublului eveniment este destul de dificil 🙂
imi pare bine ca te`ai descurcat cu brio :*
Multumes fetelor pentru sustinere! :*