Cititul este, pentru mulți dintre noi, cea mai plăcută activitate pe care o putem desfășura în timpul liber. Plăcută, dar și utilă. Cititul înseamnă ieșirea din realitatea cotidiană și transpunerea într-o lume imaginară, dar și acces la informație, la cunoștințe, la idei noi, la situații din care putem învăța. Literatura ne ajuta să înțelegem mai bine realitatea, să ne schimbăm perspectiva asupra lumii, să ne adaptăm mai bine unor împrejurări noi. Literatura universală ne introduce în cele mai fascinante universuri, ne descrie evenimente, lucruri la care altfel nu am avea acces și ne expune personaje dintre cele mai interesante. Cu scenarii familiare sau complet necunoscute, literatura ne dezvoltă capacitățile cognitive, creativitatea, limbajul, cu atât mai mult cu cât aceasta este într-o altă limbă decât cea nativă. Căci despre ficțiunea într-o altă limbă vrem să discutăm astăzi, mai exact despre câteva titluri de literatură în limba engleză, pentru care există un interes din ce în ce mai mare. Ne-am gândit să vă ajutăm cu câteva recomandări de lectură pe care le-am face oricărui prieten care nu știe ce să mai citească sau care se plânge că nu poate ieși din reading slump.
Mai mult decât capacitățile pe care ni le dezvoltă beletristica (și pe care nu le conștientizăm în timp ce citim), în acest articol ne interesează acele cărți care ne fac să realizăm și mai mult plăcerea de a citi, cărți ale căror povești ne țin captivi și ne fac să nu vrem să le mai lăsăm din mână.

Unde găsești cărți de ficțiune în limba engleză la prețuri foarte bune?
Noi am ales 7 cărți de ficțiune pe care le-am găsit într-una dintre cele mai importante librării de carte în limba engleză, librăria Antic ExLibris. Sunt cărți pe care le-am recomanda oricui. Ele apar în ordine aleatorie:
The Talented Mr. Ripley – Patricia Highsmith
The Talented Mr. Ripley spune povestea lui Tom Ripley, un tânăr care luptă să-și câștige existența în New York City prin orice mijloace posibile, inclusiv prin escrocherii mărunte. Într-o zi, el este abordat de magnatul maritim Herbert Greenleaf pentru a călători la „Mongibello”, în Italia, pentru a-l convinge pe fiul ratacitor al lui Greenleaf, Dickie, să se întoarcă în Statele Unite și să se alăture afacerii de familie. Ripley este de acord, forțându-și prietenia cu Dickie, o cunoștință pe jumătate uitata, pentru a câștiga încrederea bătrânului Greenleaf.
A Farewell to Arms – Ernest Hemingway
A Farewell to Arms a luat naștere din experiența lui Ernest Hemingway din război (a fost voluntar pentru serviciul de ambulanță din Italia, unde a fost rănit și decorat de două ori). Descrierea războiului de către Hemingway este de neuitat. El recreează frica, tovărășia, curajul său de tânăr voluntar american, precum și bărbații și femeile pe care îi întâlnește în Italia. Dar A Farewell to Arms nu este doar un roman de război. În el, Hemingway a creat, de asemenea, o poveste de dragoste de un imens dramatism și de o pasiune fără compromisuri.
The Tenth Man – Graham Greene
Într-o închisoare din Franța, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost dat un ordin ca unul din zece bărbați să fie împușcat. Prizonierii trag la sorți între ei – și pentru avocatul Louis Chavel se pare că întreaga sa viață a dus la un eșec agonisitor, el fiind numit cel de-al zecelea om. Panicat și cu un sentiment de nedreptate, el se oferă să schimbe tot ceea ce deține pentru ca cineva să-i ia locul.
A single man – Christopher Isherwood
A single man este povestea lui George, un profesor de engleză din California suburbană, lăsat cu inima frântă după moartea iubitului său, Jim. Cu o claritate și umor devastatoare, Christopher Isherwood arată hotărârea lui George de a merge mai departe, evocând plăcerile neașteptate ale vieții, precum și capacitatea sufletului de a triumfa asupra singurătății și alienării.
The Outsider – Albert Camus
În The Outsider, Camus explorează alienarea unui individ care refuză să se conformeze normelor sociale. Meursault, anti-eroul său, nu va minți. Când mama lui moare, el refuză să-și arate emoțiile pur și simplu pentru a satisface așteptările celorlalți. Dar când comite un act aleatoriu de violență pe o plajă însorită lângă Alger, lipsa lui de remușcare îi agravează vinovăția în ochii societății și ai legii. Cu toate acestea, el este deopotrivă victimă și criminal. Portretizarea lui Albert Camus a unui om care se confruntă cu absurdul și care se revoltă împotriva nedreptății societății descrie paradoxul bucuriei omului în viață atunci când se confruntă cu „tandra indiferență” a lumii.
The First Men In The Moon – H. G. Wells
Datorită descoperirii unui metal antigravitațional, cavoritul, doi bărbați victorieni au decis să atingă cel mai prestigios țel – călătoria în spațiu. Ei construiesc o sferă care îi va duce, în cele din urmă, pe lună. La aterizare, ei întâlnesc ceea ce pare un peisaj complet arid, dar curând găsesc semne că planeta a fost cândva în viață. Apoi, aud sunete de ciocănit de sub suprafață și dau piept cu seleniții, o rasă de extratereștri care seamănă cu insectele.
Naked Lunch – William S. Burroughs
Naked Lunch îl urmărește pe Bill Lee prin Interzone: o pustietate suprarealistă, orgiastică, de droguri, de depravare, de comploturi politice, de paranoia, de experimente medicale sadice și de dependență nesfârșită. Unul dintre cele mai șocante romane scrise vreodată, Naked Lunch este un reper cultural, prezentat acum într-o ediție restaurată care încorporează notițele lui Burroughs asupra textului, schițe alternative și preluări din original.
Acestea sunt titlurile pe care noi le-am reciti și pe care vi le recomandăm și vouă. Pe toate le găsiți la librăria Antic ExLibris, care este baza acestui articol (dacă locuiți în București, probabil știți această librărie, iar dacă nu, vă spunem noi că are două sedii în zona centrală – pe strada Gabroveni, nr. 61 și pe strada Doamnei, nr. 23, iar site-ul lor este anticexlibris.ro). Aici găsiți autori clasici, moderni, contemporani,
18 comentarii
Mulțumim frumos pentru recomandare.
Nu le-am citit dar am pus pe lista cateva. Recomandari faine.
Multumim pentru recomandari.
Mersi pentru recomandare… Par interesante
Sunt multe carti bune care merita citite si recitite, si recomandate celor dragi.
Le-am pus pe toate pe listă și le voi lua treptat, chiar par interesante.
Tare interesante sunt titlurile recomandate. Mersi de pont!
Mulțumim pentru recomandare!
De majoritatea cartilor nici nu stiam, dar ma bucur ca mi-ai spus de ele.
Din lista aceasta, am citit doar Străinul de Albert Camus, interesantă perspectivă pentru analiză.
Mulțumesc și pentru toate celelalte recomandări, sună interesant. 🙂
nu am citit nimic din lista ta, insa am o multime de titluri pe noptiera
Mulțumim pentru recomandare draga mea ,cred că sunt interesante cărțile .
Super recomandări!
Foarte interesante și tentante cărțile de literatura universală. Mi-am notat titlurile și autorii, mi-ar plăcea să reușesc să le citesc.
Din recomandarile tale chiar nu am citit niciuna. Multumesc!
Imi place ca ai facut recomandari diferite de ceea ce citesc in general. Recunosc autorii, trebuie sa le ofer o sansa!
Foarte faine recomandarile tale, as citi și eu măcar una dintre ele.
Ma asteapta si pe mine pe masa o multime de carti care abia asteapta sa fie citite!