Prima mea experiență cu Ryanair

Prima oară am auzit de Ryanair în cadrul competiției de Superblogeri. Am scris aici un articol în care mă minunam de prețurile mici pe care aceștia le practică pe cele câteva segmente de zbor. Atunci mi-au făcut să-mi doresc să plec și eu cu ei într-o vacanță și implicit să mă bucur de prețurile lor mici. Am ales ca destinație Palermo(Italia) și consider că am făcut una dintre cele mai bune alegeri.

Rezervarea biletelor la Ryanair

Site-ul este foarte bine pus la punct și îți poți face toate selecțiile de care ai nevoie doar că orice detaliu costă. Nu ajungi să plătești chiar 30 euro pe un bilet dus/întors. Poți face câteva simulări pentru a ști exact la ce să te aștepți. Noi am fost un grup mai mare și pentru ca fiecare să se bucure de același preț a trebuit să facem rezervarea de pe același nume. Cu cât creștea numărului grupului, cu atât creștea valoarea biletelor. Sunt foarte puține la preț mic așa că nu vă avantajează în nici un fel dacă sunteți un grup mai mare. Mă refer aici din punct de vedere al prețului pe bilet.

Ryanair – Bagajele la control

Eu am cumpărat un singur bagaj de cală de familie. Acest bagaj nu trebuia să depășească 20kg. Mai aveam dreptul la câte un bagaj de mână pentru fiecare persoană. Adică am avut 3 bagaje de mână pentru că am plătit bilet inclusiv pentru fetița mea de aproape 4 ani. Prețul biletului ei a fost cam la fel ca al unui adult. Bagajul de mână trebuia să se încadreze în dimensiunile 55x40x20 cm și să nu depășească 10 de kg.

Trebuia să fiu foarte chibzuită în ceea ce privesc bagajele. Întrebarea mea era … pot să îmi mai iau și o poșetă? Pe site este menționat că poți avea o geantă de mână care să încapă sub scaunul din față și să aibă 35x20x20 cm. Am tot întrebat în stânga și în dreapta ca să nu mă pună prin aeroport să renunț la ea. Au fost persoane care mi-au zis că la plecarea din România n-au fost probleme, dar la întoarcere, cei din Italia, au făcut figuri și nu i-au permis să aibă și poșetă.

La plecarea din România am avut geanta de cală, 2 genți de mână care se încadrau în dimensiuni și un rucsac. Evident că am ajut și o poșetă pe lângă toate astea. Bagajele de mână au fost trimise la cală și ne-a lăsat în avion doar cu rucsacul. La întoarcerea în țară, bagajele noastre au prins un volum spectaculos datorită reducerilor și nu prea ne-am mai încadrat cu bagajul. Inițial am zis că voi lăsa la hotel jucăriile de plajă, câteva prosoape de plajă și alte câteva nimicuri. Soțul a fost inspirat să le pună pe toate astea într-un alt rucsac. Dacă întâmpinam probleme, ne-am gândit să le aruncăm și asta este. La plecarea din Palermo, nimeni nu a zis nimic la aeroport și am trecut mult mai ușor decât ne-am fi așteptat. Am păstrat și rucsacul și nici de poșetă nu au comentat. Aproape că săream în sus de bucurie.

Când ne-am apropiat de România, niște nori negri ne-au întâmpinat. Afară era o vreme ploioasă și deloc prietenoasă. Am putut surprinde asta și într-o poză pentru că după asta Cristina a devenit un pic agitată.

Per total a fost o experiență bună cu Ryanair și clar voi mai apela la ei. Pentru că am tot primit mailuri referitoare la închirierea unei mașini pe perioada vacanței, am să vă povestesc și această experiență într-un articol următor.

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE
Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Pin on Pinterest0

You may also like

23 de comentarii

  1. cum nu calatoresc cu avionul, nu prea cunosc companiile aeriene, dar de Ryanair am auzit vorbindu-se adeseam prin prisma preturilor mici. Important e sa ajungi cu bine la destinatie si inapoi acasa, nu?

  2. Nu am zburat cu Ryanair, dar sigur ca e bine de stiut care sunt regulile. Adevarul este ca te ia cu dureri de cap cand auzi de masuratori, greutati bagaje. Toate trebuie sa fie la marele fix.

  3. Nu am zburat cu ei. Am fost o singură dată cu avionul și atunci am fost cu Blue Air. Am putut avea și poșetă pe lângă bagajul de mână, dar unele persoane nu au avut voie. Probabil depinde de persoana pe care o nimerești.

  4. Mă bucur că a fost o experiență okay si că vei mai apela. Eu nu stiam de ei, dar o să îi am în vizor.

  5. Habar n-aveam ca sunt din 1985 pe piata, eu de-abia anul trecut am aflat de ei. Am mers cu WizzAir, cu BlueAir, dar cu ei inca nu. Mai sondam, mai verificam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *