În urmă cu un an sau doi aș fi spus că nu sunt o mare consumatoare a mierii de albine. O serveam mult prea rar doar atunci când o vroiam la mic dejun sau drept ceva dulce. Pâinea prăjită cu unt și miere îmi aduce de diminețile dulci din copilărie. A trecut suficient timp de atunci și această plăcere s-a păstrat. Ca și îndulcitor o folosesc mult prea rar. Ceai beau ocazional și pentru cafea aleg un vârf de linguriță de zahăr.
Mierea de albine în combinațiile actuale
Am descoperit recent că pot face foarte multe combinații care pot fi sănătoase, delicioase și cromatica din farfurie te îndeamnă la degustare. Fructele sunt cunoscute ca fiind foarte sănătoase și combinate cu un strop de miere și iaurt ar putea fi combinația câștigătoare pentru mic dejun. În prezent, avocado este unul dintre cele mai bune fructe care are un bogat conținut de vitamine A, B, C, K. Ar fi ideal ca acesta să poată fi combinat cu miere pentru un plus de sănătate.
Nu uitați că noi suntem atrași de ceea ce mâncăm în primul rând vizual și abia apoi de gust. Mâncarea sănătoasă nu este tocmai cea mai aspectuoasă, dar putem face în așa fel încât o să fim atrași de felul în care arată. Gustul poate fi ușor păcălit și așa putem să consumăm mult mai puține calorii.
Beneficiile mierii de tei
Mierea de tei nu este atât de consumată precum mierea de salcâm sau mierea polifloră. O consumăm mult mai rar și asta pentru că nu știm exact care bunt beneficiile acesteia. Eu vreau să vă spun exact cât de benefică este aceasta pentru organism și nu numai, iar voi veți decide ce miere urmează să vă luați.
Beneficiile mierii de tei Apidava:
- datorită efectelor anti-bacteriene și anti-inflamatoare este un bun remediu pentru tuse, răceală, pneumonii, astm, bronșite, laringite, tuberculoză;
- calmează stările nervoase și este un bun remediu împotriva stresul și a insomniilor;
- are efecte pozitive în cazul stărilor febrile;
- intervine în tratarea bolilor renale;
- datorită conținutului ridicat în vitamine și aminoacizi intervine în înlăturarea stărilor de oboseală;
- are o acțiune benefică în tratarea rănilor și arsurilor.
Este foarte important să ne bazăm pe o miere bună și să apelăm la firme de încredere. Eu consum foarte multă miere de la Apidava și vă recomand și vouă să o căutați în magazine. Calitatea este pe primul loc și produsele sunt într-o gamă extrem de diversificată. Găsiți la ei miere despre care doar ați auzit. Eu am fost cucerită de mierea cu propolis. Nu-mi lipsește așa ceva din casă, la fel cum iubesc și mierea polifloră sau cea de salcâm care sunt mai cunoscute. Despre cea din urmă, puteți citi aici.
17 comentarii
Cînsumi destul de des miere..preferata mea este mierea de salcam
Imi place foarte mult mierea de albine, preferata mea este cea de tei.
Consumam miere in fiecare zi .
Si noi consumam zilnic miere. Avem toate sortimentele asa ca e greu sa ne decidem care e pe primul loc.
caramele cu miere chiar nu am mancat pana acum. Trebuie sa le incerc si eu, mai ales ca imi imaginez cat de sanatoase sunt. Nici nu cred ca am vazut pana acum pe undeva caramele cu miere, zau.
Si mie imi place mierea si incerc sa inlocuiesc zaharul cat de des pot cu miere. Pe aceasta de la apidava nu am incercat-o inca, cea de la Apiland e preferata mea.
Chiar am incercat si eu mierea de tei in diverse retete de mancare dar si tratament de tuse. E delicioasa si ofera rezultate bune.
Mierea poliflora este preferata mea și o consum destul de des!
Mierea de tei o miere sanatoasa, parfumata si aromata.
Este foarte bună, eu as introduce-o mai mult în alimentația copilului meu, dar nu prea ii place din pacate
Si eu iubesc mierea! O folosesc in diferite combinatii si retete!
Consider mierea un super aliment dar si un super medicament.
E tare buna mierea asta, ador produsele celoe de la Apidava 🙂
Mie imi place sa pun miere aproape in orice, e un inlocuitor foarte bun al zaharului ♥️
Si mie imi place tare mierea de tei!
Chiar sunt curioasa cum sunt caramelele alea. Mi-ai facut pofta.
Nu prea ma omor consumand miere de albine, insa mi-am amintit ca imi plac delicioseniile de mucenici unsi cu miere si presarati cu nuca macinata! Mmmm….