M-am tot gândit în ultimii 2 ani să fac un curs care să mă ajute să mă dezvolt sau să învăț și eu ceva. Această problemă mi-am pus-o mai mult după ce am născut și am zis să fac ceva cu timpul meu liber și să mai învăț câte ceva. Teoretic timp am, practic am acum 5 minute, peste o oră alte 10 minute și tot așa. Nu pot să spun că stau liniștită o oră fără să fiu deranjată.
Rochie neagră cu mâneci despicate – Karla.ro
Afară încă ne mai lovim de vreme mai puţin prietenoasă şi în concluzie, această rochie este potrivită pentru seri mai răcoroase, petreceri în aer liber sau cine știe ce eveniment. Punctul forte al acestei rochii este chiar lungimea mânecii și faptul că aceasta are mânecile despicate și totul se termină cu o fundiță. Vă arăt imediat poze și detalii despre rochiță.
Trucuri pentru folosirea Genelor False
Genele false se poartă în orice anotimp și indiferent de vreme. Ele aduc un plus de farmec și strălucire privirii. Chiar dacă nu purtăm machiaj, genele false îmbracă ochiul și oferă întregului chip un aspect interesant.
Genele false Melkior se găsesc sub formă de buchețele (individuale) sau tip bandă. Cele sub formă de bandă se folosesc pentru un eveniment și rezistă până la 48 de ore, după care se curăță cu grijă și pot fi reutilizate.
Articole pentru copii comandate de pe Banggood
Banggood este un fel de mall chinezesc. Găsiți aici cam tot ceea ce vreți și ce nu vreți și prețurile sunt bune. Un alt aspect important este faptul că site-ul nu are transport și totul este free shipping. Iubesc astfel de site-uri și parcă te îndeamnă să dai comenzi multe fără să te limitezi la anumite valori. Astăzi vreau să vă arăt ce mi-am cumpărat eu de la ei. De această dată, întreaga comandă i-a fost destinată Cristinei.
Bune maniere pentru copii și părinți
Bunele maniere sunt aceleaşi pentru toată lumea și cu toate astea mulți privesc diferit multe dintre aceste reguli nescrise. Important este să fii respectuos și să ai o atitudine care să nu deranjeze pe cei din jur. Teorie știm cu toții și mai greu este să punem în practică ceea ce auzim sau ceea ce citim.
Săpunul lichid Dove cu ¼ cremă hidratantă (review)
În urmă cu o lună, am primit un pachet de la Buzzstore cu 2 săpunuri lichide Dove și o rezervă de săpun lichid, plus un prosopel de față. Mi-a făcut plăcere să pot testa aceste săpunuri lichide, chiar dacă eu le folosesc de ceva timp și îmi face deosebită plăcere. Două sticluțe de săpun erau destinate unor prietene și mia aveam câteva pliante care trebuiam distribuite. Într-un cuvânt, tot mecanismul este foarte simplu.
Hoverboard – o plimbare în stil modern
Plimbările lungi și pe un ritm oarecum domol sunt printre preferatele mele. Îmi place mult să merg pe jos și nu mă deranjează deloc să parcurg distanțe lungi. Problema vine de la jumătatea mea, scumpul meu soț, care ar merge cu mașina și până la colțul blocului și nu este unul dintre cei mai mari doritori de plimbări în aer liber. Cred că am găsit soluția perfectă ca să mă poată însoți la plimbare și vă explic imediat la ce mă refer.
Sacoul – un must în outfitul de primăvară
Primăvara și toamna sunt anotimpuri schimbătoare și dacă într-o zi este foarte cald, într-o altă zi poate fi ceva mai rece. Pentru asta ai nevoie și de o bluză subțire și totuși trebuie să folosești și un sacou sau un cardigan care să te protejeze în cazul în care temperaturile scad mai mult decât te-ai fi așteptat. În astfel de cazuri, ambele variante sunt potrivite, doar că atunci când este vorba de un job unde ținuta ta trebuie să fie office, ai nevoie de un costum.
Realizarea machiajului cu pensule
Pensulele pot da o altă dimensiune machiajului și nu trebuie să fii expertă ca să poți realiza un machiaj sofisticat. Important este să ai puțin talent și un strop de imaginație. Un profesionist face combinații îndrăznețe și are tehnici diverse de amestecare a culorilor sau de blendui fardurile. Noi putem să-i privim și să încercăm să-i copiem cât mai bine.
Rochie neagră de catifea – Karla.ro
Încă puțin și vine 1 mai. Cred că anul are niște praguri de care să te bucuri și acestea sunt compuse din mici vacanțe binevenite! De această dată urmează să sărbătorim ziua muncii și începerea sezonului estival. Până acum nu am fost niciodată de 1 mai la mare și nici nu cred că mi-ar plăcea să mă duc. Aveam oportunitatea să mă duc pe 4-6 mai la gala Superblog, dar planetele nu s-au aliniat și uite așa, am rămas doar cu gândul la mare. Pentru cele care aveți intenții serioase de distracție în acest weekend prelungit, vreau să vă arăt o rochiță dragă mie.