De Valentine’s Day se poartă bijuterii din argint

Încă din adolescență am făcut o obsesie pentru bijuteriile din argint. Mi-au plăcut și am fost atrasă de acest metal aproape inexplicabil. Părinții mei preferau aurul și încercau să-mi inducă și mie ideea că aurul este mult mai potrivit pentru mine, dar eu am avut o personalitate mai puternică și mi-am dorit să fiu puțin altfel. Sau poate că am vrut să mă aliniez trendului adolescentelor în compania cărora îmi petreceam o mare parte din timp.

Continue Reading

Cei mai buni angajați merită să viziteze cele mai frumoase locații team building

Termenul de team building a pătruns mai târziu în rândul companiilor din România, dar are parte de un succes uimitor. Angajații sunt încântați să ia parte la astfel de evenimente. Noțiunea de teambuilding derivă de la noțiunea de echipă și reprezintă acțiunea de formare a unei echipe cât mai receptive și eficiente. Companiile care se ocupă de astfel de activități ale angajaților, ce au loc în afara biroului de lucru, pun la dispoziția angajatorilor idei de locație teambuilding sau pot oferi oportunitatea companiilor de a veni cu propuneri asupra zonelor de petrecere a timpului liber.
Continue Reading

Cutiile din carton ondulat – o idee de afaceri nemuritoare

Cutiile din carton ondulat sunt cele mai utilizate ambalaje din carton. Aceste cutii pot fi folosite în diferite sectoare industriale, în agricultura, industria alimentară și chiar în spațiile comerciale și la birou. Cutiile din carton au o istorie îndelungată și producerea lor a rezistat destul de bine în timp reușind să înregistreze creșteri semnificative. Producția de cutii de carton ondulat ar putea fi o idee de afaceri indiferent de zona în care locuiți. Chiar de locuiți în mediul rural să investiți în mașini pentru producția de cutii legume fructe din carton ondulat poate fi o afacere care să vă aducă garantat câștiguri substanțiale.

Continue Reading

Idei de cadouri pentru Valentine’s Day adaptate pentru cuplurile moderne

Iubirea ține o relație vie. Atunci când dispare iubirea, relația nu-și mai găsește rostul și totul se năruie. Pentru ca o relație să funcționeze trebuie să găsim mici artificii cu care să ne păstrăm flacăra vie și să fim în permanență într-un echilibru cu partenerul. Eu sărbătoresc atât Valentine’s Day, cât și Dragobetele. Nu contează că Valentine’s Day este o sărbătoare împrumutată și Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români. Nici nu am putut să înțeleg de ce nu au fost puse sărbătorile acestea în aceeași zi, având în vedere că au aceeași semnificație.

Continue Reading

Investiția în motoare pneumatice aduce beneficii oricărei instituții

Fabricile și marile întreprinderi au la bază sisteme bine puse la punct, ce au fost alese cu grijă. Motoarele pe care marile industrii le folosesc sunt alese cu atenție și în așa fel încât să aducă beneficii patronatului. Utilizarea de motoare pneumatice în diferite domenii prezintă mai multe avantaje. De curând, o prietenă și-a deschis o afacere în industria alimentară și de la ea am aflat de aceste motoare pneumatice care se mai numesc și motoare cu aer comprimat. Recunosc, nu prea aveam cunoștinte despre ele și de cât de avantajoase sunt. Acestea pot fi folosite în industria alimentară, industria chimică sau petrochimică, și pot fi utilizate chiar și pentru aplicațiile nucleare.

Continue Reading

Creează un eveniment de amploare și bucură-te de o afacere înfloritoare

Dorința de a face o companie să fie cât mai cunoscută, oportunitatea lansării unor noi produse, sunt situații care impun crearea unui eveniment. Principalul obiectiv este ca evenimentul să aibă un ecou cât mai răsunător pentru a fi atins țelul. Impresiile sunt foarte importante pentru public, modul în care decurge evenimentul este în strânsă legătură cu opinia pe care și-o formează potențialii clienți.
Continue Reading

Investiția în cărți te va ajuta să devii un om mai bogat

Da, ați citit bine, rolul cărților este de a îmbogăți vocabularul unei persoane și contribuie la formarea personalității. Limba română are atât de multe cuvinte încât în fiecare zi putem învăța noi cuvinte. Consider că este important să cunoaștem sensul cuvintelor, să le utilizăm cât mai corect cu putință în funcție de context. Pentru a nu întâmpina dificultăți ar fi de preferat să avem cel puțin un dex în casă.

Continue Reading

Alege un cadou unic pentru o ocazie specială

Primăvara aduce cu sine evenimente speciale în fiecare lună, prilej cu care putem oferi daruri. Fie că trebuie să oferim un cadou persoanei iubite sau mamei, bunicii ori colegelor de muncă, este important să alegem un cadou care să le impresioneze. Noi femeile, suntem atrase de bijuterii, pe care pe adorăm. O bijuterie este un dar pe care orice doamnă sau domnișoară îl iubește. Dintre toate bijuteriile, inelul pare a fi cea mai apreciată de orice femeie. Această bijuterie poate fi oferită în semn de mulțumire sau cu un prilej aparte.
Continue Reading