Copilul este pe primul plan și tocmai din acest motiv cumpăr diverse cărți pentru a vedea care o atrag. Fetița mea are 3 ani și 7 luni și nu este o mare pasionată de povești, dar eu insist. Atunci când o prind cu chef și cu răbdare de a mă asculta, îi citesc diverse povești. Dacă până acum vreoia doar Alba ca zăpada și cei șapte pitici pe repet pentru simplul motiv că era prima poveste dintr-o carte preferată. Pepina a apărut în viața ei într-o după amiază însorită și a fost foarte bine primită.
Vedere de la munte în cămașă albă(OOTD)
Iubesc cămășile albe sau bluzele chiar dacă nu au nimic special. Îmi place să le accesorizez cu o pereche de cercei supradimensionați sau chiar să le port cu un colier statemtent. În ultimul timp am tot văzut diverse bluze care sunt din fabrică cu mici artificii și care le pun în evidență fără a mai fi nevoie să faci ceva special. Această cămașă albă am luat-o în ideea de a o purta în ținute office.
Pregătește-te de vară cu haine de la Rosegal
Vara este tot mai aproape. Multe persoane știu exact ce vor face în această vară și care este planul. Mai exact, mă refer acum la vacanța care se apropie cu pași repezi și la care visez de ceva vreme. Până acum nu mi s-a întâmplat să stau acasă și să nu plec nicăoeri pe perioada verii și parcă mă gâdilă cineva la tălpi când dă căldura. Știu că mai am puțin de lucrat la siluetă, dar asta nu mă împiedică să-mi iau niște haine noi de la Rosegal.
2 Outfit-uri purtate în vacanța de Paște (OOTD)
Vacanța de Paște mi-am petrecut-o la munte. Îndrăgostită de Zina Bran, am ales o vilă în zonă. N-a fost alegerea mea, am fost cu un grup mai mare și toată lumea a optat pentru această locație. Satul Cheia din Moeciu de Sus a fost gazda noastră pentru această vacanță.
Scapă de astenia de primăvară cu ajutorul uleiurilor terapeutice
Este adevărat că schimbarea sezonului aduce zile mai lungi, vreme mai caldă și cer mai însorit însă, pentru mulți dintre noi, primăvara înseamnă o stare de oboseală și slăbiciune fizică, anxietate și lipsa energiei.
Produse consumate în martie
Luna martie a fost una numai bună de consumat produse diverse. Am avut și câteva rujuri consumate, dar am uitat complet de ele în momentul în care am pozat toate lucrurile și am să vi le arăt luna care vine. Până atunci am să vă arăt care sunt produsele pe care le-am consumat complet sau care m-am decis să le arunc pentru că le am de foarte mult timp și nu m-am mai atins de ele.
Loțiune de corp Neutrogena
Neutrogena este una dintre firmele foarte cunoscute care au creme foarte prietenoase. Eu o asociez cu reclamele făcute pe timp de iarnă care sunt extrem de hidratante. Eu cel puțin pe acest considerent am ales-o și am fost nerăbdătoare s-o încerc și să mă răsfăț cu ajutorul ei după fiecare duș. Sau cel puțin asta este intenția mea.
Kit complet de manichiură cu gel de la Base One
Base One este un site care se ocupă de frumusețea manichiurilor noastre. Tocmai din acest motiv am zis că merit și eu un mic răsfăț cu kit-ul de unghii cu gel UV Base One. În prezent acesta se află la reducere și eu m-am bucurat din plin de acest aspect. Kit-ul are toate produsele necesare pentru a vă realiza o astfel de manichiură. Eu mi-aș fi dorit să găsesc și un ghid de utilizare pentru că mi-am prins un pic urechile.
Cu ce cadou poți surprinde un bărbat. 3 idei care îți sunt de ajutor
Bărbații par foarte indiferență atunci când vine vorba de cadouri. În realitate nu este tocmai așa. Eu consider că sunt mult mai pretențioși ca femeile și nu ai o plajă atât de mare de produse pe care le poți oferi ca în cazul femeilor. Când mă refer la cadourile pentru bărbați, nu mă gândesc la jumătatea voastră căruia îi cunoașteți gusturile și știți exact de ce ar avea nevoie. Acum vorbesc despre un bărbat căruia nu-i cunoașteți foarte bine preferințele și vreți să-i oferiți un cadou fără să dați greș.
Cosmeticele bio ideale pentru frumusețea ta
Pielea noastră vine zilnic în contact cu substanțe toxice care o pot vătăma. Pielea este cel mai mare oragan al omului, și adesea este asociată personalității noastre și ne dezvaluie identitatea. Am tenul mai sensibil și aleg cu grijă produsele pentru îngrijirea lui. Evit produsele ce au în compoziție substanțe ce pot provoca alergii sau pot dăuna organismului ori sănătății pielii. Produsele cosmetice bio au în compoziția lor ingrediente de genul uleiurilor esențiale, plante aromatice sau ingrediente 100% naturale.