Femeile au ocupat, pentru o perioadă lungă de timp, doar funcții administrative și au avut doar roluri pasive în construirea și consolidarea afacerilor. Cu toate astea, din ce în ce mai multe doamne și domnișoare dovedesc faptul că și ele pot avea o carieră de succes. Totul depinde de voința, de inteligența și de ambiția fiecăreia. Deși reprezentantele sexului frumos, care conduc businessuri de amploare, au aceste calități incontestabile, toate trebuie să dea dovadă, în continuare, de profesionalism.
Ești organizator de evenimente? Iată 4 sfaturi care îți pot garanta succesul
Puțini oameni știu câtă muncă și câtă responsabilitate implică planificarea unui eveniment, mai ales dacă acesta este unul de amploare. Deși atunci când spunem “organizator de evenimente” avem tendința de a ne gândi la nunți și la botezuri, acest termen se referă, de fapt, la o mulțime de alte situații. De la conferințe, până la concerte, atribuțiile unui organizator se pot extinde în foarte multe domenii.
Cum poți alege un salon bun pentru o epilare eficientă
Epilarea este foarte importantă pentru noi, femeile. Totul trebuie să se întâmple cu o anumită frecvență și în perioada de vară trebuie să acordăm o atenție sporită acestei activități. Nu sunt o persoană care merge să se epileze numai în saloane și totuși pe perioada verii prefer să apelez la profesioniști pentru asta pentru că întregul proces se termină mult mai repede. Este un procedeu destul de anevoios să faci totul singură și este bine să lăsăm profesioniștii să-și facă treaba așa cum știu ei mai bine.
Internetul în roaming devine istorie
Din 15 iulie Orange a făcut public faptul că roamingul va fi ca și inexitent și că minutele incluse în abonament sau pentru oferta de pe cartelă vor putea fi folosite la fel de bine și în roaming. Eu sunt abonată la Orange de mai bine de 8 ani și de fiecare dată când se termină perioada contractuală cer o ofertă pentru câte un telefon. În felul ăsta eu sunt mulțumită că am telefonul pe care mi-l doresc la un preț cu mult mai mic decât cel pe care l-aș fi plătit pe un telefon la liber. Pentru moment sunt mulțumită de abonamentul la ei și nu am nici o intenție să mă mut pe cartelă.
4 lucruri care NU trebuie să îți lipsească vara aceasta
Vara, cel mai prietenos anotimp, te face să vrei să fii mai activ și mai dinamic ca niciodată. Distracția, voia bună și relaxarea sunt la ele acasă când vremea este plăcută și însorită, iar tu nu ai decât de câștigat din toate acestea. Citește, în continuare, ce lucruri nu trebuie să îți lipsească din garderobă și din viața de zi cu zi vara aceasta, pentru a te simți minunat.
3 produse indispensabile pentru un bebeluș
Un copil mic are nevoie de câteva produse absolut indispensabile în momentul în care acesta vine pe lume. Fie că acestea sunt cumpărate înainte de venirea lui pe lume sau imediat după, chiar nu contează. Cert este că aceste 3 produse sunt absolut necesare de care orice familie are nevoie pentru copil. Când spun asta nu mă refer la hăinuțe, jucării, pampers sau produse de îngrijire.
4 reguli de aur pentru a deveni un PĂRINTE modern
Înainte de a avea un copil, orice persoană se întreabă cum se va comporta și ce va trebui să facă pentru a deveni un părinte modern. Fără doar și poate, părinții din ziua de azi sunt mult mai favorizați, comparativ cu cei din secolele trecute. În primul rând, tații și mamele de astăzi dispun de tehnologie, care le ușurează sarcinile. În al doilea rând, există o mulțime de studii și cursuri care îi învață zilnic cele mai noi metode de parenting.
Sfaturi utile pentru un regim de viață sănătos
Imbunatatirea aspectului exterior si a sanatatii este o necesitate pe care o resimt tot mai mult romanii in ziua de astazi, bombardati din toate colturile de tot felul de alimente nocive, care duc la dezvoltarea unor boli mentale sau la cresterea riscului de suicid in randul persoanelor tinere.
Cinci motive pentru care consumul de cognac aduce beneficii
Bugetul de după vacanță
Un an aștept vacanța la mare să plec în cel mai potrivit loc, să stau la soare și să lenevesc minim 7 zile. În ultimul an am început să caut vacanțe care să aibă cazări nu foarte scumpe, dar care să aibă un minim de confort. Nu vreau să am mâncare inclusă pentru că de multe ori pot mânca ceea ce-mi poftește sufletul fără să fiu nevoită să accept ceea ce mi se dă. Doar vacanțele în Turcia le prefer în varianta all inclusive sau ultra all inclusive. În rest, totul ține de ofertele pe care le găsesc.