5 argumente pro chirurgie plastică, estetică si reconstructivă

Tehnologia modernă ne stă la dispoziție pentru a interveni acolo unde anumite accidente au adus modificări sau unde natura a fost mai puțin darnică. Un număr tot mai mare de persoane apelează la operațiile estetice din motive diverse. Nu doar probleme de ordin estetic pot fi rezolvate cu ajutorul operațiilor estetice, ci și anumite probleme de sănătate sunt rezolvate trecând prin mâinile medicilor. Operațiile pe care un chirurg estetician le face pot avea drept scop modificări reconstructive sau estetice. Iată care sunt avantajele oferite de chirurgie estetica.

Continue Reading

Notino are o serie de reduceri de Black Friday

În ultimul timp mi se întâmplă frecvent să fiu influențată de prețuri atunci când fac anumite alegeri. Este unul dintre criteriile la care țin cont și am ajuns să vânez reducerile. Nu o dată mi s-a întâmplat să cumpăr un anumit produs doar pentru că este la reducere, nu petrn că mi-ar fi fost absolut necesar. Pentru ca Black Friday bate la ușă mă pregătesc și eu de cumpărături și abia aștept să văd cu ce mă voi înoi de această dată. Cel mai probabil îmi voi achiziționa câteva parfumuri, cosmetice și, de ce nu, ceva produse de îngrijire de pe Notino.

Continue Reading

Parfumul solid de la Pacifica și aromele fine de vanilie care mă învăluie

Geanta unei femei conține foarte multe lucruri mai mult sau mai puțin utile. Nu aș putea să port o gentuță micuță în care să nu-mi pot pune lucrurile generale. Eu aveam până acum mici mostre de parfumuri la care să apelez atunci când plec pe fugă de acasă și nu am timp să mă parfumez sau atunci când vreau să-mi remîmprospătez parfumul.

Continue Reading

Goldmoral and how to choose your perfect shoes

Discounts are preferred by almost everyone. I think if I find a product that makes at least a small discount, I feel much more attracted and as if she urges me to buy it. My husband dresses more elegant because of the job they are doing and for this reason they are looking for ideal shoes that have to meet a few criteria before buying them. Obviously, the aesthetic aspect is important only because it has to fulfill many more conditions to be worn out for a whole day. On Goldmoral we found some models that could benefit and which I put my eyes on.

Continue Reading

Achiziționează ceasuri cu stil de pe Jomapel.ro

Nu știu despre voi, dar eu deja am intrat în febra cumpărăturilor de iarnă. Când se apropie luna Decembrie, deja simt mirosul sărbătorilor de iarnă și magia pe care o simți, datorită lor. În ceea ce mă privește pe mine, prima grijă este cea legată de cadourile pe care le voi oferi celor dragi. Îmi place să îi surprind mereu cu ceva nou, așa că în acest an am decis să le ofer în dar ceasuri originale, de pe Jomapel.ro!

Continue Reading

Căderea părului a devenit un mit de când folosesc produsele Regivero

Căederea părului îmi dă mari bătăi de cap …. mai corect spus este mi-a dat mari bătăi de cap. Am găsit o combinație de produse care mi-au sărit în ajutor. În momentul când am primit toată gama de produse Regivero, cu ocazia celei de-a treia întâlnire de bloggerițe, am avut parte de o prezentare a acestora destul de pompoasă. Au venit cu experți în domeniu care s-au implicat în crearea formulei speciale ale acestor produse și care să neconvingă de eficiența acestora. Mi-a plăcut mult abordarea lor …. folosiți produsele noastre atâta timp cât aveți nevoie. Dacă nu vă conving pe deplin nu aveți nici o îndatorire să scrieți despre produsele noastre. Investițiile făcute în calitatea produselor a fost suficient de mare și ei au susținut că eficiența acestora este atestată de testele clinice făcute în laboratoare.

Continue Reading

Cum să economisești mai mult spațiu cu sacii de vidat haine!!

Saci de vidat sau cum să-ți protejezi hainele împotriva murdăriei, mucegaiului, insectelor și mirosurilor neplacute

Dacă nu ați testat încă depozitarea hainelor în saci de vidat, nu știți ce pierdeți. Aceste produse iau cu asalt piața și sute de persoane se declară încântate de efectul lor. Oricând se pune problema unei depozitări temporare în cele mai sigure condiții, saci de vidat ajung în topul celor mai bune soluții.

Continue Reading

Deschidere magazin KIK în Brăila

Retailerul vestimentar KiK, unul dintre cei mai importanți discounteri de îmbrăcăminte din Germania, cu o reţea de peste 3.500 de magazine în Europa, deschide al cincilea magazin din România, în centrul comercial Winmarkt din Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 90. Eu am participat la această deschidere și am avut puțin timp să arunc o privire prin magazin să analizez produsele.

Continue Reading

Produse de răsfăț de la Cupio

Cupio este o firmă extrem de cunoscută pentru produsele de îngrijire a unghiilor pe care le are. Am folosit și eu câteva oje clasice de la ei și manichiura mea semipermanentă mi-o fac doar cu produse Cupio. Calitatea se vede și nu am nici un dubiu că sunt niște produse profesionale. Interesant este că în cadrul celei de-a doua întâlniri de bloggerițe am primit un cadou din partea lor. Cadoul a cosntat din produse cosmetice și am fost curioasă să le încerc și pe acestea.

Continue Reading

Produse consumate în octombrie 2018

Inițial am zis că nici măcar nu voi avea prea multe produse pentru un astfel de articol. M-am gândit să nu mai țin produsele consumate în casă așa că le-am strâns și … culmea …. observ că s-au strâns suficient de multe. Am să vă povestesc câte ceva despre fiecare în parte.

Continue Reading