Igiena copiilor este foarte importantă. Acum își formează toate obiceiurile de a se îngriji cât mai corect și cu regularitate. În plus, este nevoie de vizite constante la stomatolog și să-i împrietenim pe aceștia cu el. În momentul în care merge la medic doar când sunt probleme sau când sunt probleme grave, va fi neplăcut și vor rămâne cu amintiri neplăcute. Vreau să vă spun ce soluții am găsit eu și chiar mi-aș dori să aflu și părera vostră despre acest subiect.

Igiena orală este extrem de importantă
Unele lucruri le înveți din copilărie și încerci la rândul tău să duci mai departe tradiția și să-ți înveți și tu copiii. Cam asta a fost ideea atunci când am început s-o învăț pe Cristina să se spele corect pe dinți și să-i intre asta în refex. Nu este tocmai ușor pentru că, de cele mai multe ori, când sunt micuți te lovești de tot felul de refuzuri. Cel mai probabil ei zic în așa fel încât să nu le facă pe plac părinților. Pe de altă parte am încercat să nu insist mult prea mult pentru a nu prinde ură pe acest lucru.
Următorul pas pentru a avea o igienă orală corespunzătoare a fost să caut periuțe de dinți sau chiar paste de dinți cu personajele preferate. Într-o perioadă cea Paw Patrol a fost în topul preferințelor Cristinei. A fost o perioadă în care funcționa foarte bine această metodă. Era incredibil cum se ducea direct la baie după ce se trezea pentru a se spăla pe dinți. Acest lucru a funcționat o lună. Poate că maxim 2 luni. E bun și așa pentru că mereu căutam lucruri noi care s-o atragă și s-o motiveze.
Pasta de dinți specifică vârstei copilului
Pasta de dinți joacă și ea un rol important și tocmai din acest motiv trebuie să alegem pasta, dar și periuța de dinți specifică vârstei copilui. Nu trebuie să agresăm dințișorii și tocmai din acest motiv trebuie să apelăm la produse potrivite tocmai pentru a ne prelungi cât mai mult sănătatea dințișorilor și aceștia să fie sănătoși o perioadă lungă de timp. Ca un final touch eu am ales o apă de gură LOL cu aromă de căpșuni. Chiar mi se pare că face diferența. Am început să-i dau apă de gură doar după ce a învățat să nu mai înghită pasta de dinți sau apa cu care se clătea în guriță. Eu folosesc apă de gură și tocmai din acest motiv am considerat că nu are de ce să nu fie eficient. În plus, respirația este mult mai plăcută.
Am aflat că este foarte bine ca dinții bebelușului să apară târziu. Cristinei i-a ieșit primul dinte undeva după vârsta de un an și chiar începusem să mă panicehz. Stomatologul mi-a explicat că în momentul în care ei apar târziu, îi vor cădea destul de târziu. Iar acest aspect este foarte bun pentru că îi vor apărea dinții definitivi mai târziu.
Control stomatologic la cel mult 6 luni
Controlul stomatologic este absolut obligatoriu. Am tot fost sfătuită să am mare grijă să nu se macine dinții și multe alte povești ale mămicilor cu fel de fel de probleme. Chiar dacă aparent nu aveam nicio problemă am zis să merg la un control pentru a vedea exact situația în detaliu. Întâmplarea face ca la 4 ani să fie primul control și totul să fie bine. Este drept că nu îi dădeam dulciuri exagerat și nici ciocolată nu primea foarte des. Mă gândesc că și acest aspect a ajutat ca dantura ei să se păstreze într-o stare bună. Abia după 4 ani jumătate a apărut prima carie și nu știu dacă dulciurile sau igiena necorespunzătoare a condus la acest lucru.
Inițial am plombat mica carie. Plomba tot cădea și ajunsesem să-i pun câte o plombă la fiecare 2 luni. Nu era tocmai o plăcere doar că trebuia plătit de fiecare dată 150 lei și mi se părea ușor ineficientă procedura. Așa că am schimbat dentistul pentru că explicația primului medic era că dinții copiilor cresc și din acest motiv nu este suficient de bine lipită plomba. Al doilea medic era unul mai puțin renumit ca primul, ceva mai ieftin și se pare că a fost puțin mai eficient.
Sigilarea măselelor
Sigilarea măselelor este un termen nou pentru mine. Am reușit să mă documentez puțin pe internet și să aflu despre eficiența acestei proceduri. Am înețeles că ar fi doctori care nu acceptă această procedură și nici nu știu dacă am făcut cea mai bună alegere. Am zis ca măcar să încerc. Ideea este că după ce am rezolvat absolut toate problemele, am trecut la sigilare. Asta presupune aplicarea unui gel(eu vă povestesc ceea ce am înțeles eu) peste măselele definitive. Cristina are 8 ani și doar 4 măsele definitive. M-a costat 150 lei de măsea. Mult, puțin am vrut să fac asta pentru a mă asigura că fac tot posibilul pentru a-i păstra dantura sănătoasă.
Eu am făcut câte una pe ședință și parcă m-am simțit ceva mai bine că nu am plătit tot o dată. Întregul procedeu nu a fost deloc dureros. Nici la mușcătură nu se simte vreun disconfort. I-a spus să nu mănânce caramele foarte lipicioase pentru ca nu cumva să se delipească acel gel.
După 6 luni trebuie să vin la control pentru a vedea dacă s-a mai dus din gel și trebuie completat. Eu am fost deja la un prim control și se pare că nu erau schimbări și nu a fost nevoie de completare. Oricum ar fi, este bine s-o duc la control pentru a mă asigura că nu au apărut alte probleme între timp.
Produsele prezentate în acest articol sunt de pe Mycosmetics.ro, iar aceștia pot fi găsiți și pe pagina lor de instagram mycosmetics.ro!
11 comentarii
Merci pentru sfaturi.
Multumim pentru informatii și sfaturi.
Mulțumim pentru informații ! Un articol util .
Sfaturi foarte utile.
Tot cam la fel am procedat si eu… Am cautat produse care să-l atragă… Sa sti ca si eu ma gândesc la sigilare…
Dacă fetita mea se spala de bună voie si fără sa ii solicit eu, la băiețel e cu totul alta poveste…am încercat tot ce s-a putut,cu pasta și periuta noua tine doar o zi și trebuie sa ii explic zilnic de ce este important sa se spele pe dinți
Hmmm poveste si la noi, cu mare rugaminti cu diferite personaje pe periuta, pasta cu diferite arome dar nu si da acem carii , am fost la debtist pentru sigilare , a fugit si sigilul si nici la medic nu mai vrea despre cea mica zic acum.
interesanta treaba cu sigilarea, nu am mai auzit. pana una alta, e important sa gasesti un stomatolog bun, care sa nu le sperie, eu de asta am amanat atat de mult mersul la stomatolog, eram oripilata de ei
Buburuza a primit foarte bine spălatul pe dinti. I-au cântat ceva cu sus-jos … și acum vrea să se spele singură. 🙂
E forte important să îi învățăm să se spele pe dinți, cred că tu ai procedat foarte bine.
Bune informații
Ma bucur ca acum exista mai multe produse atractive pentru cei mici, dar cel mai important e sa le explicam de ce e importanta mentinerea unei igiene corecte. 😀