Cât de mult îți plac animalele? Dar pictura? Te-ai gândit vreodată cum ai putea să combini aceste două pasiuni? O poți face! Sau hai să privim altfel situația – chiar de nu ești un împătimit al picturii în general, în sensul că încă nu ai realizat vreodată o pictură, gândește-te numai cum ar fi să ai ocazia să pictezi animalul preferat!
Pare ceva imposibil? Nu este deloc! Chiar de poate nu ai îndemânare și inspirație în acest domeniu, totul devine mai ușor prin picturi pe numere cu animale. Dar hai să vedem mai întâi în ce constau aceste picturi și cum se realizează.

Pictura pe numere – o altă dimensiune a picturii
Îți voi explica în cele ce urmează câteva lucruri despre pictura pe numere. Și voi începe cu o recomandare – magazinul online Pictorul Fericit. ÎIn cadrul acestuia regăsești kit-uri completuri echipate cu toate elementele de care ai nevoie atunci când realizezi o pictură pe numere și anume: o pânză canvas gata schițată cu modelul pe care îl alegi, 3 pensule de dimensiuni diferite, un șablon pe care vei urmări corespondența culorilor, culorile în ulei numerotate conform șablonului și o imagine în miniatură cu modelul ales – exact așa cum trebuie să arate la final.
Dacă te întrebi acum cât de greu este de realizat o pictură pe numere, îți voi explica și acest aspect. Pictura pe numere poate fi realizată de către oricine – femei, bărbați și copii. În cadrul magazinului Pictorul Fericit chiar le vei găsi grupate pe aceste categorii. Nu trebuie decât să urmărești corespondența dintre culori și numere și apoi să așezi pe pânză culorile exact în spațiul dedicat fiecăreia.
Pictura pe numere cu animale – extrem de apreciata de clientii Pictorului Fericit
Accesând magazinul online, vei descoperi diverse categorii de picturi. Pe lângă gruparea în funcție de persoana care realizează pictura, vei regăsi și o altă grupare a acestora în funcție de tema abordată. Astfel, Pictorul Fericit te întâmpină cu picturi pe numere cu animale, orașe, clădiri, peisaje, flori și păsări. Nu trebuie decât să alegi tema ce te inspiră și te reprezintă!
Una dintre cele mai apreciate și mai cerute teme este cea a animalelor. Toată lumea le iubește. Poți opta și tu pentru un tablou ce redă pisici, câini, cai, broaște, elefanți, lei, lupi, maimuțe, bufnițe și lista poate continua în acest sens.
Picteaza pe numere un tigru și, la final, alege să pui tabloul într-o ramă deosebită și să îl expui la loc de cinste în casa ta sau chiar în birou. Cu siguranță va fi în centrul atenției, iar munca ta va fi răsplătită cu laude pe măsură.
Cum comanzi?
Trebuie doar să accesezi site-ul oficial al magazinului online Pictorul Fericit, să îți alegi de acolo modelul dorit, completezi formularul de comandă și aceasta îți va fi livrată la adresa indicată printr-o firmă de curierat rapid. A doua zi după confirmarea telefonică a comenzii deja vei avea pictura pe numere și vei putea începe să o realizezi. Kit-ul vine într-un ambalaj premium, așadar poate reprezenta cadoul perfect pentru cei dragi.
Ce trebuie să mai știi este că beneficiezi de transport gratuit chiar și atunci când comanzi o singură pictură pe numere.
25 de comentarii
Foarte interesanta pictura pe numere,multumim pentru recomandare!
Îmi place ,arată foarte frumos și chiar este un superb cadou o asemenea pictură !
Cat de faina idee, chiar vreau si eu cand mă voi muta.
Nu stiam ca pot fi o pictorița si pot desena animalutele iubite ❤❤❤❤ – e o super idee si sa stii ca imi fac si eu tabolu❤❤❤ mulțumesc pt tips ❤❤
Nu știam de astfel de pictura.
Ce fain arată Nu stiam de acest site
Superbe picturile! Nu stiam de acest site.
Foarte frumoase!
Nu stiam de asa ceva , super interesant !
Nu știam ca exista asa ceva… Pare o activitate super… O sa trag o privire
Foarte fain. Superbe aceste picturi
Foarte frumos nu stiam de ele, multumim pentru recomandare.
Foarte tare ideea aceasta, chiar am un perete gol pe care nu stiam ce sa pun.
Wow foarte fain .O sa intru si eu pe site sa vad mai multe
Eu mi-am si comandat o pictura de la Pictorul Fericit, un Afremov, maine vine coletul, sunt foarte curioasa cum o sa ma descurc 🙂
Sunt interesante si frumoase!Multumim de recomandare!
Îmi plac tare mult aceste picturi! Sunt foarte frumoase!
Nu stiam ca pot fi o pictorița si pot desena animalutele iubite ❤❤❤❤ – e o super idee si sa stii ca imi fac si eu tabolu❤❤❤ mulțumesc pt tips ❤❤
Imi plac picturile de acest tip. Iti mentin creierul activ si e fain ca te relaxeaza!
Cred ca i-ar placea la sora mea, ea este pasionata de pictura, cred ca la moștenit pe tata.
O sa ii zic de site.
Mi se pare foarte tare ideea unei picturi pe numere. E un cadou cum nu se poate mai frumos.
Sunt absolut superbe picturile, imi plac tare mult.
Și mie îmi place sa desenez și sa pictez. Acest site este și o inspirație pentru mine.
Inedit, așa mi se pare ideea!
Uite că am aflat ceva nou care mă va ajuta să ies din impasul alegerii unui cadou..Mulțumesc!
Ce frumos arata! Ne lipseste si noua un tablou frumos in casa.