Când vine vorba despre o afacere atunci avem nevoie de puțină promovare pentru a ne face ceva mai cunoscuți pe segmentul pe care activăm. Sunt câteva metode mai mult sau mai puțin cunoscute la care putem apela. Despre ele vreau să vă vorbesc astăzi în ideea în care și voi sunteți în căutarea unor astfel de idei.

Metode gratuite de promovare a afacerii
În primul rând putem beneficia de promovare gratuita pe rețelele de socializare. Acestea ne oferă o vizibilitate bună și o platformă precum facebook este extrem de utilă. Pentru perioade scurte se poate urmări și rezultatul unei promovări plătite. Reclama poate fi targetată după un grup de persoane și în felul ăsta putem avea o rată de accesare destul de bună. O altă platformă extrem de importantă și foarte accesată de către cei din România este și Instagramul. Poate fi de un impact major colaborarea pe această platfomă. Eu consider că nu sunt de neglijat și că putem obține rezultate bune atât în mod gratuit, dar și cu un buget alocat lunar reclamelor.

Materiale promotionale personalizate
Nu toată lumea își petrece timpul în online și sunt suficiente persoane care nu știu să folosească un dispozitiv smart, un laptop sau orice alt accesoriu care poate fi conectat la internet. Pentru genul ăsta de persoane, dar și pentru cele pentru ca pune accent pe diverse materiale promoționale au apărut instrumentele de promovare scrise.
O carte de vizaită poate utilă majorității. Este comod să scoți din portofel o carte de vizită care conține principalele elemente de care ai nevoie. Fie că vrei să afli adresa firmei, mailul sau poate chiar un număr de telefon, acest obiect de promovare și-a demonstrat utilitatea în timp. Pot exista sute de modele de cărți de vizită și fiecare poate apela la acela care caracterizează cel mai bine afacerea.
Când mă gândesc la materiale promoiționale atunci fac referire și la pixuri, agende, calendare, etc, care pot fi oferite clienților cu care colaborezi în semn de respect. Este o metodă bună de marketing pentru că utilizând unul dintre aceste produse, clientul își poate aminti de serviciile oferite și poate reveni.
Specialiștii în marketing pot reprezenta o soluție
Pe piață sunt firme specializate în promovarea efectivă a firmei. Este suficient să aloci un anumit buget promovării și ei fac tot ceea ce trebuie. Singurul aspect care poate fi urmărit de firmă este doar rezultatul și impactul unei campanii intensive de promovare.
13 comentarii
Mulțumim pentru informații.
Metode foarte bune pentru promovare, niște sugestii foarte utile.
Multumim pentru articol foarte util!
Am tot auzit cum că nu ar fi foste eficientă promovarea plătită. Tu ai încercat?
Da, e foarte importantă reclama unui business! Dacă știi cum s-o faci și ai idei creative, poți avea succes!
Foarte util articolul. Fără promovarea potrivită nu reușim să facem nimic.
Multumim de aceste idei, cu siguranta foarte folositoare!
Eu zic ca si metodele traditionale de promovare pot avea succes pentru ca nu toti sunt fan tehnologie.
De acord, o carte de vizita este foarte importanta si am inteles din ce am mai citit ca trebuie sa ai mereu la tine <3
Opinia mea este ca orice metoda de promovare este binevenita dar trebuie sa ne adaptam si sa le imbinam astfel incat sa dea cele mai bune rezultate.
Multumesc pentru recomandari!
daa si cea mai buna reclama depinde si de ce vinzi este reclama din vorba. n vorba
Cartile de vizita mie inca mi se par foarte utila. Atunci cand ai o afacere, trebuie sa apelezi la toate modalitatile de promovare posibile.
Mulțumim frumos pt acest articol foarte util