Prima vacanță la bulgari în sezon – Hotel Kotva Sunny Beach (păreri)

La sfârșitul lunii iunie am fost 3 zile la Mamaia împreună cu soțul și fetița mea, Cristina. Am ales un apartamanent pe plajă și asta mi-a plăcut enorm. Problema a fost că totul este scump și cheltui enorm de mulți bani pe nimicuri și, marea majoritate, se duc pe mâncare și sucuri. Tocmai din acest motiv am zis să ne îndreptăm atenția către Bulgari. Să mergem la ei la un hotel all inclusive care să ne satisfacă cerințele fiecăruia.

Drumul până la Sunny Beach

Eu am mai fost de 2-3 ori până acum în Bulgaria la Nisipurile de Aur doar în vacanța de Paște. Mereu găseam oferte bune care mă convingeau să îmi petrec acolo câteva zile. Despre cea mai drăguță experiență din toate punctele de vedere v-am povestit aici.

Anul acesta am mers pentru prima dată la Sunny Beach. Drumul este destul de lung. Cred că la dus am făcut în jur de 7 ore jumătate și vreo 9 ore la întoarcere. Am plecat destul de devreme de acasă și am vrut să-mi iau ceva lejer pe mine așa că m-am îmbrăcat cu setul din 2 piese de la FemmeLuxe. Mi se pare extrem de practic și de comod.

Păreri despre hotel Kotva – Sunny Beach

În primul rând, vreau să vă spun că am căutat foarte multe hoteluri până să mă decid asupra acestuia. Am citit păreri pro și contra și am stat un pic în dubii în ceea ce-l privește pentru că am văzut suficiente review-uri negative. A contat foarte mult că avea extrem de multe piscine și așa am zis că ce poate fi atât de rău și am zis să risc.

Camera de hotel era una spațioasă, cu 2 paturi mari și foarte comode. În plus, aveam și un pat supimentar de o persoană. În cameră aveam cam tot ce ne trebuie și pot să spun că nu aveam nimic de reproșat la această categorie. Baia era și ea foarte spațioasă cu un duș foarte mare și tot ce aveam nevoie.

Balconul camerei dădea exact la piscinele. De fapt hotelul era construit în jurul piscinelor și de la geam se puteau vedea cele două piscine, cea de copii și cea pentru adulți care era ceva mai adâncă. La piscine se puteau găsi șezlonguri și umbrele. Ne așezam acolo unde găseam șezlonguri libere. În realitate șezlongurile erau mai puține decât locurile disponibile la hotel, dar asta și pentru că mai era o zonă de șezlonguri și la celelalte piscine de care vă voi povesti imediat.

În jurul piscinei se găsea barul de la care se puteau consuma nelimitat sucuri, bere, cafea, înghețată, sandvișuri și prăjiturele(ultimele 3 erau disponibile de la ora 11 la ora 17). Berea mi s-a părut chiar bună și asta a afirmat și soțul meu care este ceva mai pretențios. Sucurile erau de la dozator, dar erau ok. Cafeaua de la Nescafe mi s-a părut chiar foarte bună, iar înghețata curgea din belșug.

Mâncarea era suficientă și diversificată. Aveam ceva emoții la acest capitol, dar am fost plăcut surprinsă să văd că era suficient de diversificată și că aceasta era schimbată aproape zilnic. Ca și carne am găsit miel, vită, pui și porc, dar și fructe de mare. Fructe de mare am avut scoici într-o zi și surimi într-alta. Garnituri erau și aici nenumărate. De cartofi prăjiți nu m-am atins, dar erau legume, un fel de piure la cuptor bun rău și multe alte chestii interesante. Nu am făcut poze la mâncare pentru că îmi făceam niște combinații trăznite în farfurie și nu erăta deloc waw. Și la acest capitol am avut numai cuvinte de laudă. Cred că o persoană foarte critică ar fi avut ceva de comentat. Eu consider că am avut tot ceea ce ne trebuia.

La capitolul prăjituri erau cam 3-4 feluri de fiecare dată. Sunt mai pretențioasă și nu pot să spun că am găsit aici ceva super deosebit. Soțul prefera fructele(pepene, mere, piersici, pruce), Cristina mai mânca o feliuță de tort sau ceva gen baclava care era buuun … dar dulce și cam asta și la capitolul mâncare.

Parc acvatic în hotel

Hotelul avea un adevărat parc acvatic. Era o intrare separată față de cea de la piscinile de la hotel. Acolo nu aveai voie cu mâncare sau băutură din hotel. Acolo erau baruri și restaurante de la care îți puteai comanda cu bani în cazul în carfe nu vroiai să te întorci la barurile de la piscina interioară unde totul era free. Pot să spun că asta era ușor deranjant. Deși dacă stau bine și mă gândesc n-am suspinat nici o clipă.

Dimineața ne-o petreceam la piscina hotelului unde serveam o cafea după micul dejun și mâncam o îngheșată sau ceva. Abia după asta plecam la parcul acvatic care era într-o continuă agitație. Acolo ne dădeam continuu pe tobogane sau stăteam pe șezlonguri dacă nu aveam chef de agitație. Așa am reușit și eu să stau puțin la soare să mă bronzez că mi-am cam pus mintea cu Cristinuța și ne dădeam cam pe aceleași tobogane și făceam competiție. A fost foarte frumos. Aș putea să spun că am fost plăcut surprinsă de tot ceea ce am găsit pe acolo.

Pe 27 iulie parcă aveam anunț în cameră că seara la ora 20 începe petrecerea. Animatorii aveau de mai multe ori pe zi diverse activități care îi îndemnau pe cei mici la mișcare, la jocuri sau diverse activități creative. De această dată au avut invitați din exterior care au avut diverse reprezentații artistice și seara s-a terminat cu un superb foc de artificii. Chiar a durat extrem de mult totul.

Eu sper sa vă ajute revieew-ul meu în cazul în care sunteți în căutarea unui hotel pentru vacanța de vară!

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALEShare on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest
0

You may also like

22 de comentarii

    1. Tot mai multă lume alege vacanțele în Bulgaria și este, de asemenea mulțumită. Toate astea, împreună cu articolul tău, mă fac să îmi reconsider planurile pentru concediu.

      1. Eu sincer am fost extrem de multumita de aceasta vacanta. Singurul inconveninet a fost drumul putin cam lung. In rest, totul a fost la superlativ in ceea ce priveste hotelul si serviciile oferite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.