Sărbătorile pascale se apropie cu pași repezi. Paștele este sărbătoarea reînvierii și curățării sufletești, iar acesta este un motiv de bucurie pentru cei mici și cei mari. Toți copiii așteaptă daruri de la iepurași și sunt bucuroși să meargă la biserică. Se păstrează tradiția de a îmbrăca o haină nouă de sfintele sărbători pascale. Pentru că cei mici așteaptă un dar de la iepurași, haine de copii ar fi cel mai potrivit dar. Astfel, rezolvăm și cu achiziția hăinuțelor noi și cu oferitul unui dar de Paște.
Cum alegem hainele pentru copii
Pentru că pielea copiilor este sensibilă și pentru că vrem să le oferim un cadou deosebit de Paște, vom alege haine de calitate pentru copii. Materialul lor este important pentru că trebuie să protejeze pielea celor mici și să permită o bună respirație a pielii. O haină de calitate superioară va rezista și, în plus, materialul nu se va deteriora în timp. Când alegem hainele pentru copiii mai mici trebuie să fim atenți la siguranța pe care acestea ne-o oferă. Sunt de evitat hainele cu nasturi mari sau fermoar dur. Nici hainele elastice nu sunt foarte recomandate. Sunt de preferat hainele lejere și comode și să aibă cât mai mult bumbac în compoziție.
Copiii sunt în continuă mișcare și este important ca cei mici șă se poată mișca cu ușurință. Greutatea și vârsta copilului sunt importante pentru a face alegerea potrivită. Dacă oferim cuiva un cadou de Paște este de preferat să alegem o măsură ceva mai mare pentru că o haină mică nu îi va fi de folos. Copiii cresc repede și hăinuțele le vor veni în timp.
Dacă alegeți să achiziționați haine dintr-un magazin online consultați tabelul cu mărimi pentru a face cea mai potrivită alegere. În categoria Idokids găsiți cele mai deosebite modele de haine pentru copii. Aici putem găsi cu ușurință ofertă variată de haine de o calitate superioară.
Ce hainuțe alegem pentru copii de Paște
Elamag oferă o gamă selectă de haine pentru copiii cu stil. Pentru fetițe putem alege rochii brodate cu care pot merge la biserică sau la orice alt eveniment important. Acestea sunt deosebite și potrivite pentru sărbătorile pascale. Putem ă ne îndreptăm atenția și spre diverse modele de rochii cu flori pentru un plus de culoare și eleganță. Pentru băieți putem alege să combinăm un tricou polo cu un pantalon. Pentru că este posibil ca vremea să fie rece ne putem orienta și către sacouri cu imprimeu sau chiar în carouri sau fetișele pot folosi o jachetă. Cunoscând măsurile copiilor putem face alegerile potrivite și le putem oferi un cadou trendy de Paște.
Site-ul oferă retur gratuit în cazul în care hăinuțele nu sunt potrivite. La a doua comandă pe Elamag.ro primim o reducere de 10 %. În plus, dacă plasăm comenzi mai mari de 200 de lei transportul este gratuit.
26 de comentarii
Sunt foarte frumoase hăinuțe pe site.
Multumim pentru recomandare! Au hainute foarte frumoase
Ce chic sunt!
In ziua de azi mi se pare ca nu se mai pune asa mare accent pe cumparatul hainutelor noi de Paste. Pe vremea noastra, era una din cele mai mari bucurii, sa mergi la biserica, in dimineata de Paste, cu haine si pantofi noi.
iepurasul trebuie sa vina cu hainute noi! eu le-am luat nepotilor o tura luna asta, dar cred ca o sa ma mai orientez spre ceva treninguri pentru paste
UUaai, ce frumoase sunt hainutele de pe site! am si castigat 5% reducere deci cred ca ii comand ceva fetitei.
Cate tinute dragute vad aici cred ca dau ai eu o tura in magazi, asa, sa-mi bucur privirea
Arunc si eu o privire pe site-ul lor, cat e mic schimbam haine aproape in fiecare anotimp. 😉
Ce hainute frumoase, o sa ma uit si eu dupa haine pentru Maya.
Niste hainute superbe! Imi plac genul acesta de tinute pentru pitici.
Chiar arată foarte bine! Eu nu am copii încă, dar rude cu copii tot am
Nu am auzit de acest site, o sa arunc si eu un ochi mai ales ca ne trebuie garderoba de primavara.
Un articol super folositor pentru mamici.
Si eu vreau sa cumpar cateva rochite pentru cea mica, asa ca o sa arunc un ochi pe site.
Stiu de unde sa cumpar cadourile perfecte pentru Paste acum. Super tare articolul.
Foarte frumoase hainute! Din pacate n-am pentru cine cumpara.
Deși pare de modă veche, respect acestă tradiție de înnoire cu haine noi. Mai ales la copii. mulțumesc pentru recomandare, dau fuga pe site!
Foarte faine recomandarile! Niciodata nu stiu exact de unde as putea sa iau hainute frumoase pentru copii. Acum am cateva idei.
Chiar trebuie sa ne improspatam garderoba, voi verifica neaparat
O super idee, mai ales ca am o domnisorica de 4 anisori. E un articol tare folositor 🙂
Nu am cumpărat niciodată haine online pentru copii. Sunt foarte frumoase modele de haine pe care le-ai prezentat în articol, o să intru și eu pe site,poate cumpăr câteva rochițe.
Ahh bine ca nu am inca copilasi. E greu sa gasesc hainute si pentru mine, dar apoi pentru copii. Noroc pentru mamici cu articolul tau.
Ce frumos sunt imbracati pustii. Red ca voi intra si eu putin pe site.
Dar ce hainute dragute! Cum se face ca pentru cei mici mereu se gasesc hainute extrem de adorabile?
Acum copii vor haine noi si trendy saptamanalsi de care se plictisesc foarte repede, nu mai este ca pe vremea mea cand de abia asteptam Pastele sa plec cu mama in oras sa imi ia rochita si pantofi noi!
Ce poze frumoase ai ales. Sunt foarte simpatici cei mici. Și eu studiez ce să îi iau la nepoțel de Paște, așa că mulțumesc de idee.