Învață să gătești cu Jamila ( cartea a doua)

Jamila este una dintre cele mai cunoscute bloggerițe culinare. O urmăresc cu drag de fiecare dată când vreau să încerc o rețetă nouă. are un talent aparte în a povesti. Cel mai important aspect este că toate rețetele încercate după sfaturile ei mi-au ieșit. Sunt tare mândră de mine când încerc o mâncare nouă și cu atât mai mult cu cât impresionez pe cei din jur. Cu ajutorul ei nu cred că ai nevoie de foarte mult talent, poate puțină îndemânare.

Eu am scris aici despre prima ei carte. Chiar dacă o urmăresc frecvent pe canalul ei de youtube, îmi plac rețetele scrise pentru că sunt mai practice. Mi-a plăcut faptul că cineva s-a gândit să-i adune rețetele într-o carte. Prima carte a fost cu cele mai iubite rețete. Am găsit un punct negativ în acea primă carte în faptul că nu erau deloc structurate rețetele pe categorii. Ca și cum m-ar fi auzit sau au fost mai multe persoane care s-au plâns de acest aspect, pentru că în cel de-al doilea volum sunt structurate pe aperitive, fel principal și desert.

Cartea am găsit-o întâmplător pe site-ul celor de la Libris atunci când eram în căutare de noutăți. Am observat că este aceeași autoare care a strâns rețetele. Geanina Staicu-Avram a scos și volumul 2 intitulat simplu Jamila Cuisine. Nici nu am mai stat pe gânduri când am văzut cartea și mi-am luat-o. Eram bucuroasă ca un copil când am văzut că a scos și cel de-al doilea volum.

Am vrut să vă arăt cum sunt expuse rețetele. Totul mi se pare atât de simplu la ea. În doar câteva rânduri zice exact ceea ce trebuie făcut, fără a se pierde în detalii și amănunte. Așa cum ne-a obișnuit ne dă și câteva tips&tricks care să ne ușureze munca și să ne conducă spre o rețetă reușită.

Spre surprinderea mea, când am scris despre prima carte am observat că încă mai sunt persoane care nu o cunosc. Eu am impresia că este mult prea cunoscută ca să nu auzi măcar accidental de ea. O felicit pentru premiile pe care le-a obținut cu ajutorul canalului ei gastronomic și aștept cu drag și nerăbdare a treia carte.

Voi o cunoașteți pe Jamila? Care este cea mai gătită rețetă a ei?

You may also like

19 comentarii

  1. Imi place mult Jamila. La ea totul pare simplu si usor, iar rezultatele sunt senzationale. La mine…. cand ma apuc sa fac ceva, parca nu mai e asa simplu 😀 Recunosc, ca mi-am pierdut rabdarea si interesul pentru multe lucruri in ultimul timp… Ceva se intampla, si nu ceva de bine. Azi, am facut un simplu blat de tort, pe care am reusit sa-l ard la baza, intr-n mare fel 😀

  2. CRed ca este singura bloggerita a carei retete le urmaresc si chiar le incerc. Bezelele sunt geniale! Si chiar imi ies aproap la fel de dragute ca ale ei.

  3. Bineinteles ca am auzit de ea, dar eu sunt mai dificila de felul meu si cred sincer ca la pomul laudat e bine sa nu te duci cu sacul… iar eu nu merg deloc. Ii prefer pe Cristi Borod (bucatar maniac) si pe Adi Hadean, fie si din simplul motiv ca la treburi femeiesti, cei mai buni specialisti sunt barbatii.

  4. si eu sunt fan Jamila. Cand nu stiu sa fac ceva, direct pe canalul ei de Youtube ma duc pentru ca stiu ca acolo gasesc reteta foarte clar explicata si nu am cum sa dau gres cu acel preparat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.