Vacanța de Revelion la munte ( partea I)

Anul acesta am decis să-mi petrec ultimele zile din an și primele zile din noul an la munte. Pentru prima oară am ales o pensiune undeva lângă Bran pentru că am vrut să ne mai dezlipim cumva de Valea Prahovei unde ne-am petrecut vacanțele de iarnă în anii trecuți.

În ultimii 2 ani, am ales să mergem de Crăciun la munte. Anul ăsta am schimbat un pic și am făcut revelionul. Ne gândeam că prindem mai multă zăpadă. N-a fost deloc așa. Vremea a fost caldă și prietenoasă. Dacă n-aș fi văzut ceva zăpadă pe cotele mai înalte ale munților, puteam să jur că suntem în luna octombrie – noiembrie.

poze de la prima oprire(OMV)

Am încercat să fiu activă. Pe Instagram am avut ceva mai multă activitate și foarte puțin pe Facebook. Anul ăsta m-a prins febra InstaStory și am pus acolo multe lucruri care mi se întâmplau în timp real sau aproape în timp real. Toată vacanța mi-am petrecut-o în compania copilului și veți vedea cu siguranță multe poze în care suntem împreună. A fost o adevărată nebunie când a văzut zăpadă Cristina. Nu pot să descriu în cuvinte cât de bucuroasă și entuziasmată a fost.

Pulover – link

Pe drum am purtat o bluză nouă. Un roz absolut superb cu volane pe mână. Bluza a fost foarte lejeră, nu foarte groasă și o culoare pe care eu o iubesc. Mi-am luat câteva bluze roz în acest sezon. Cum am ajuns în fața vilei am făcut câteva poze cu bluza și fără. Era mai multă zăpadă când am ajuns, după câteva zile nici asta nu a mai fost. Nici în mașină nu am fost prea cuminte și cât timp a dormit Criss, mi-am mai făcut câteva poze.

În primul rând, cazarea am avut-o la Pensiunea Lavinia în satul Șimon, zona Bran. Zona în care este pensiunea este foarte liniștită și cu o priveliște frumoasă. Peisajul a fost superb. Când am ajuns mai era un strop de zăpadă și chiar se vedea extraordinar de bine pe muntele din spatele pensiunii. Am avut cam tot ce ne-a trebuit și nu cred că aș avea ce să-i reproșez. Căldură a fost din belșug, camerele suficient de mari, livingul potrivit pentru a ne aduna cu toții la masă sau la discuții și gazda foarte săritoare.

Am fost numai familii cu copii și toți vroiau la săniuș. La Cheile Grădiștei am găsit ceva zăpadă și chiar se vedea că aerul era mai rece aici. Peisajul este foarte frumos și am găsit un restaurant foarte frumos. Recomand vinul fiert de aici pentru că a fost absolut delicios. Nici ciocolata caldă nu este de neglijat. Eu n-am băut, dar cine a băut a fost plăcut impresionată de gust.

Dacă ajungeți în zonă, trebuie să știți că noi am venit de la vilă cu o sanie. Aici nu am găsit nimic de închiriat și poate din acest motiv era mai lejer. Cristina s-a dat de câteva ori și după asta a mers la un loc de joacă. Nu conta că afară este rece, că-i înghețaseră mâinile și obrajii. Ea făcea mici bulgărași și se bulgărea cu mine, se dădea în leagăn și în tobogan.

Toate aceste lucruri le-am făcut înainte de Revelion. Mai exact în primele 2 zile. Restul timpului l-am petrecut în vilă. Am lăsat copiii să se bucure de libertate. I-am lăsat să alerge, să țipe, să distreze exact așa cum și-au dorit.

Urmează și partea a doua …..

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALE<br>Share on Facebook
Facebook
72Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest
0

You may also like

20 de comentarii

  1. Foarte frumos ati petrecut..te invidiez putin pentru ca eu in acest an nu am plecat nicaieri.. :)) Poate anul acesta!
    P.S. Astept partea a doua.

  2. Foarte frumoasă bluza, într-adevăr. 🙂 Fetiței tale se vede că i-a plăcut mult zăpada. Are obrăjorii foarte rumeni și este simpatică foc. Un 2018 minunat îți doresc!

  3. La multi ani, să avem un an mai bun si plin de realizari.
    Anul acesta am stat acasa si am facut revelionul cu familia si prietenii dragi.
    Pentru anul viitor ne-am propus un city break de Revelion.

  4. Ai ales o locatie superba, pacat ca nu ai avut parte de zapada. Baiatul meu mi-a spus zilele acestea ca ar fi trebuit sa facem Pastele acum pentru ca s-ar putea ca in aprile sa fie zapada.

  5. Peisajul macar arata cat de cat a iarna.Pe la noi, cand vad dimineata cerul senin si soarele stralucind, ca intr-o zi de primavara… ce sa mai zic! nu ca mi-ar parea rau, dar zilele astea m-am gandit serios sa scot furtunul si sa ud gradina, la ce seceta este… la noi, in Neamt, n-a fost pic de iarna pana acum.

  6. Superba bluzita, e pe placul meu. Pensiunea aceea arata foarte primitoare si daca o sa am vreodata drum, mi ar placea sa ii trec pragul.

    Deoarece timpul nu prea ne permite vizite, am ales sa petrecem sarbatorile in familie, la bunici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *