Toată lumea are de vândut câte ceva și până acum câțiva ani întregul proces al vânzării era ceva mai complicat. Dacă aveai un produs care merita un pic de efort plăteai o sumă de bani și aveai șansa să îl vinzi prin intermediul presei locale. Știu că pare o veșnicie de atunci și că metoda era ceva mai primitivă dar sunt persoane care și la ora actuală aplică această metodă. Nu toți oamenii știu să folosească internetul. De exemplu părinții mei nici nu vor să învețe. Nu au idee cât de mult le poate ușura munca.
Sunt convinsă că majoritatea persoanelor cunosc site-ul mercador. A fost site-ul de anunțuri care a pornit acest trend sau mai bine zis care a investit o avere în publicitate pentru a se face cunoscut și a atras o mare parte din persoanele care aveau ceva de vândut sau majoritatea persoanelor care aveau de cumpărat câte ceva sau vroiau să arunce o privire printre anunțuri intrau pe site. Nu vreau să fac istoria acestor site-uri ci doar l-am menționat pentru că acesta a fost primul de acest gen cu care am făcut eu cunoștință.
După ce mercador a luat avânt au apărut multe, extrem de multe site-uri de acest gen. Dar puține au reușit să iasă în față și în momentul de față sunt doar câteva site-uri cunoscute. Pe deoparte este bine să folosim site-uri mari pentru că acolo sunt foarte multe articole și în momentul în care cauți ceva ai șanse mari să găsești produsul sau serviciul dorit. Pe de altă parte este bine să folosești și site-urile mai puțin cunoscute pentru că unele site-uri investesc în anumite servicii ca să atragă cât mai mulți clienți. Unul dintre exemplul cel mai elocvent ar fi că aceste site-uri aleg să pune transport gratuit pentru a intermedia diverse vânzări pentru a atrage cât mai multe persoane pe site.
Negociat.ro vine în sprijinul persoanelor care au ceva de vândut și se oferă să intermedieze aceste anunțuri. Personal sunt foarte atrasă de titlu și nu știu dacă motivul principal este faptul că îmi place să negociez sau pentru că titlul mi se pare foarte potrivit pentru ceea ce se vrea a fi site-ul.
Ce caut?Anunțuri Gratuite – Negociat.ro
Mie îmi plac mult cățeii și când eram mică am avut unul. Eram foarte atașată de el și fetița mea a moștenit această pasiune pentru animale și atunci când vede un câine imediat se duce să îl mângâie. Nu îi este teamă că acel cățel ar putea să o muște. Pentru ea îmi doresc mult un cățel doar că soțul meu nu prea vrea pentru că se gândește că toate atribuțiile cățelului vor intra în sarcina lui. Nu este încântat să iasă cu cățelul la 6 dimineața. Degeaba m-am chinuit să îi explic că nu așa se pune problema.
Cred că îi voi face o surpriză până la urmă dar nu reușesc să îl conving. În momentul de față suntem 2 contra unu și cel mai probabil ca majoritatea să câștige. Am să iau ceva de talie mică …. pentru că vreau să îl țin în apartament.
1 comentariu
AWESOME post darling! Love this! Thanks for sharing! Happy Wednesday!
much love, Len
http://www.lenparent.com