În lupta contra căderii părului

În ultimul timp mi cade părul foarte tare. Știu că este normal să îți cadă 100 de fire pe zi însă eu mă sperii când văd cât păr îmi cade. Vârfurile sunt vizibil tocite, deci știu că trebuie să le tund, însă am vrut să hidratez firul de păr în profunzime și să revitalizez puțin starea lui.


Mi-am adus aminte de o mască pe care mi-o prepar destul de rar, dar care funcționează de fiecare dată, și-am zis că ar fi momentul s-o pun în aplicare. Este vorba de masca de păr cu ulei de măsline, miere şi gălbenuş de ou la care adaug în funcție de aprovizionarea din acel moment, vitamina A şi ulei de ricin.

Cantitatea folosită pentru fiecare în parte, nu știu s-o aproximez foarte bine și nici nu știu daca are o relevanță foarte mare. Depinde și de lungimea de păr pe care o avem, iar dacă firul de păr este subțire atunci nu o sa aibă nevoie de foarte mult ulei de măsline.

Masca obținută nu miroase așa grozav, mai ales gălbenușul din ea, însă atât timp cât îmi ajută părul să arate mai bine, n-am nicio problemă. Am aplicat acel amestec pe scalp, la rădăcină, pe lungimea firelor de păr și mai ales la vârfuri.
Masca, datorită vitaminelor si mineralelor pe care le conţine, este utilă mai degrabă scalpului, dar pentru că are şi proprietăţi de hidratare, o aplic pe tot părul. Dacă vi se pare că-l încurcă prea tare, folosiţi-o doar la rădăcină şi la vârfuri.

Mierea și uleiul de ricin din compoziție au îngreunat puțin aplicarea deoarece sunt lipicioase, dar m-am descurcat. Dacă mi s-ar fi părut că nu-mi acoperă tot părul, l-aș fi umezit cu puțină apă caldă.

Părul a căpătat un luciu tare frumos și nu l-am mai simțit deloc uscat. Eu consider că e mască ideală pentru toate tipurile de păr (blond, degradat, vârfuri despicate, lipsit de vitalitate și de luciu,..etc) și probabil că după o folosire constantă, contribuie și la regenerarea acestuia.

Sper să fiu mai conștiincioasă și să mă țin de această mască de păr cu ulei de măsline și gălbenuș de ou pentru că rezultate bune sunt convinsă că se obțin, doar că nu la aplicări sporadice. Totuși nu aș aplica-o la rădăcină de fiecare dată, ci mai degrabă pe vârfuri.

You may also like

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *