Am un principiu … orice problemă de sănătate descoperită la timp poate fi remediată așa încât pentru orice durere sau chestie apărută pe corp era cercetată… 🙂
Acum un an și jumătate mi-a apărut, aproape de cot, o mică pată roșie care persista de aproape o luna și nu trecea deloc. M-am dus să îmi fac analizele în ideea că poate am ceva probleme cu sângele.
Rezultatul analizelor nu a fost tocmai bune. Trombocitele era trecute de valoarea maxima admisă așa încât necesita consult de specialitate. Trombocitele sunt celule ale sângelui care îndeplinesc o funcţie importantă – asigurarea hemostazei (oprirea sângerării).
Am fost la cel mai bun specialist din Galați și mi-a spus ca ele cred ca urmare a unei infecții în corp. Mi-am făcut toate investigațiile de care mi-a spus si toate mi-au ieșit bine. Am fost direcționată către un alt medic de specialitate pentru a-și da cu presupusul despre problema pe care o aveam.
Cea de-a doua doctoriță mi-a spus că al doilea pas care trebuie făcut(pentru a vedea cauza creșterii lor excesive) este să îmi facă puncție medulară …. Evident că terminologia îmi era complet străină așa că mi s-a explicat procedeul. Trebuia să îmi ia o bucată de os și să mă duc cu el la București la spitalul Fundeni ca să verifice dacă moduva spinării produce mai multe decât este nevoie.
Normal că mi-a fost frică să fac asta așa că m-am dus direct la București să îmi fac această ” puncție medulară „. Concluzia a fost că măduva mea produce mai multe trombocite decât în mod normal.
Boala se numește TROMBOCITEMIE ESENȚIALĂ.
Normal că am început sa caut pe net si am văzut forumuri întregi ale persoanelor care au această problemă.
Sper ca într-o bună zi totul sa revină la normal și dacă cineva are vreo idee … sugestie să-mi facă o aștept cu drag!!
P.S. Până acum nu aveam nici o problemă când cineva din respect sau ca o formula de „la revedere” foloseau formula „SĂNĂTATE” însă acum nu suport să aud așa ceva!