Hoverboard – o plimbare în stil modern

Plimbările lungi și pe un ritm oarecum domol sunt printre preferatele mele. Îmi place mult să merg pe jos și nu mă deranjează deloc să parcurg distanțe lungi. Problema vine de la jumătatea mea, scumpul meu soț, care ar merge cu mașina și până la colțul blocului și nu este unul dintre cei mai mari doritori de plimbări în aer liber. Cred că am găsit soluția perfectă ca să mă poată însoți la plimbare și vă explic imediat la ce mă refer.

rokolla-hoverboard-minLa plimbare cu Hoverboard-ul

Acest hoverboard este una dintre cele mai noi invenții și este o metodă tare interesantă de a te plimba. Te urci pe o placă și prin simpla apăsare cu vârful piciorului poți merge în față, spate, laterale sau chiar să te învârți. Este foarte tare invenția și pentru că prietena mea a primit o astfel de jucărie de ziua ei, am profitat și m-am urcat și eu pe ea.

În poza de mai sus cred că se vede îndemânarea mea. Sunt ținută de două persoane în timp ce eu mă deplasez ușor în față. Totul este ciudat la început. Chiar și urcarea pe el poate părea diferită pentru că dacă nu pui piciorul bine, acesta o ia în față și deja îți pierzi echilibrul. Piciorul trebuie pus cât mai pe lateral în momentul în care urci și abia apoi îl fixezi pe acele clape.

După ce te joci puțin cu el și experimentezi mersul, ți se pare o joacă de copil și poți face multe ghidușii și totuși trebuie să nu te aventurezi prea tare din prima pentru că eu am luat și o trântă. Important este că mi-a plăcut să experimentez acest gadget și că îmi doresc și eu unul.

Ce aspecte trebuie să urmărești atunci când îți alegi un hoverboard

În primul rând să verifici greutatea lui și să alegi unul care să fie ușurel. Trebuie să iei în calcul acest aspect pentru că în momentul în care acesta are o autonomie mică a bateriei și rămâi în drum cu el, va trebui să-l iei la subraț și unul greu nu este tocmai greu de cărat.

hoverboard-minViteza hoverboard-ului poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de curajul fiecăruia. Eu nu cred că aș avea nevoie de unul de viteză. Drumurile noastre sunt cum sunt și la felul în care mă știu, nu-mi închipui decât cum zbor după el. Am văzut și persoane la mare care se descurcau excelent cu acest obiect și cred că pentru ei, acest criteriu este absolut necesar. Totul ține de curajul fiecăruia. Se pare că eu sunt o persoană ceva mai fricoasă.

Am văzut că sunt hoverboard-uri cu muzică care se conectează prin telefon și sunt tare ochioase. Îmi este mai mare dragul când văd o persoană pe un astfel de obiect și poate că din acest motiv îmi doresc și eu să experimentez mersul pe hoverboard!

Monkeyboard.ro este un site care comercializează mai multe modele de hoverboard. Fiecare produs are menționate specificațiile tehnice și astfel puteți vedea siguranța, performanța și caracteristicile fiecărui produs în parte. Astfel vă puteți decide ce hoverboard vi s-ar potrivi.

Voi ce părere aveți despre un hoverboard? Aveți curaj să mergeți pe unul?

You may also like

6 comentarii

    1. Te obisnuiesti. Cand m-am incaltat prima oara cu ghetele de la kangoo am zis ca nu rezist nici 5 minute si uite ca am reusit

  1. Felicitari pentru curaj. Eu stau cam prost cu echilibrul si mai am obiceiul si de a intra repede in panica, asa ca mai mult ca sigur as face cunostinta cu asfaltul destul de des. :))
    Dar sincer, sa stii ca tot m-as da pe o dracie din asta. Momentan insa doar as vrea sa o testez nu sa o si cumpar.

  2. mie imi place hoverboardul ca idee, dar nu sa ma urc eu pe el. Eu am probleme cu echilibrul si cand stau pe picioarele mele, dar sa ma stiu pe roti. Nu m-am dat niciodata cu role sau cu patine din acelasi motiv. Tu esti si slabuta si sigur te-ai obisnui repede cu el.

  3. nu am incercat pana acum desi tot vad prin oras, i-as lua sotului unul ca tot fac misto de el ca merge cam mult pe jos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.