Produse consumate în ianuarie 2020 + câteva produse de curățenie

Cosmeticele sunt peste tot la mine în casă și chiar zilele trecute am mai făcut o sesiune de curățenie pe unul din rafturile mele și am aruncat câteva produse pe care nu le mai folosisem de ani buni. Am considerat că sunt suficient de vechi și chiar nu mai au nevoie de nici o descriere a produselor pe care le foloseam acum 2-3 ani. Asta nu înseamnă că nu am mai făcut curat și nu am mai găsit produse care stau aruncate prin dulapul cu cosmetice și de care nu m-am mai atins.

Produse rătăcite, regăsite și nefolosite

Am foarte multe produse de acest gen, dar acum vreau să vă arăt doar o parte din ele. Spun o parte pentru că doar pe acestea le-am găsit momentan, dar sunt convinsă că mai am astfel de produse doar că nu am dat acum de ele. Măcar îmi mai fac ceva loc în dulap pentru alte produse sau cele pe care le am deja vor sta mult mai lejer.

Se pare că la acest capitol se încadrează multe produse Bottega Verde pe care le luam în neștire la un moment dat. Am încercat extrem de multe produse de la ei. Unele mi-au plăcut și le-am folosit rapid, iar altele le-am tot dat din stânga-n dreapta până am uitat de ele.

Cremă de ochi antirid Bottega Verde are o textură lejeră, specifică cremelor de ochi. Eu tot mă chinui și insist să folosesc creme de ochi doar că am impresia că acestea nu fac mai nimic și cred că asta mă determină să uit uneori de ele. Am tot aplicat cam jumătate din tub din această cremă. O am de prea mult timp și mă voi lipsi de ea.

Gel corector de la Bottega Verde este un produs care pare a fi aproape nefolosit. Zice că este eficient împotriva imperfecțiunilor. Am destul de puține probleme de genul și nici nu știu pentru ce mi l-am cumpărat. Cert este că nu prea m-am atins de el și observ că nici pe site nu mai este.

BB Concealer Bottega Verde este un produs pe care l-am folosit. Este un produs bunicel deși acoperirea este mică. Mi-ar fi fost de ajutor un produs cu o acoperire medie, dar asta este. Acum depinde ce caută fiecare.

Fondul de ten cremă Bottega Verde mi-a plăcut foarte mult. L-am folosit atunci când tenul meu era ușor deshidratat pentru că îmi plăcea mult cum arăta fața. Chiar dacă aplicam o cremă hidratantă înainte de fondul de ten tot aveam ceva cojițe în zona nasului și nu numai. Acest fond de ten se așeza perfect și avea o acoperire chiar bun. L-am păstrat fix pentru genul ăsta de probleme și mai am destul de puțin din el doar că eu cred că a ieșit din perioada de valabilitate.

Masca de față cu acid glicolic de la Bottega Verde am folosit-o de câteva ori. Am cumpărat-o după ce am văzut review-ul unei bloggerițe care era extrem de convingătoare. Spunea că rezultatele se văd imediat, punctele negre dispar, tenul arată ca de bebeluș, etc. Eu am puncte negre doar pe nas și …. nu prea au dipărut. Nu am văzut minuni după folosire aș că am apelat la ea de vreo 3 sau 4 ori.

Scar gel de la Derma e este o cremă care promite să facă minuni. Multe persoane au folosit-o pentru operația de cezariană pentru a arăta mai bine și mai estetic. Rolul ei este de a îndepărta cicatricile și de a face ca pielea să arate mai bine. Mmmm nu știu ce să zic. Este bunicică doar că nu vă așteptați la minuni. După doar un borcan de cremă nu am văzut nimic să se ducă în urma aplicării. Poate dacă cicatricea este mult prea mică sau ceva mai recentă.

Produse de îngrijire consumate

Săpunul lichid de la Balea este nelipsit din baia mea. De obicei îmi fac provizii așa că pentru cei 6 lei și 500 ml îl recomand cu drag. În plus, este un produs cremos și curăță foarte bine. Nu i-am găsit nici măcar un defect.

Masca de față Pure Clay de la L’oreal este una dintre cele mai bune măști folosite în ultima perioadă. Este foarte eficientă în ceea ce privesc punctele negre, curățarea tenului și chiar luminozitatea acesteia. Cred că este unul dintre singurele produse pe care am reușit să-l termin în întregime. Am aplicat masca cu o pensulă, am lăsat-o 15-20 minute pe ten și apoi am îndepărtat-o cu apă caldă. Chiar mi se pare că tenul arată mult mai bine după folosire și că aceasta este una dintre cele mai bune măști de față.

Spumantul de baie de la AVON l-am primit cadou în decembrie. Are 250 ml, dar asta n-a împiedicat-o pe Cristina să-l folosească pentru o singură baie. Cred că mai rămăsese o picătură și s-a apucat să facă slime. Oricum ar fi …. mai mult de o folosire nu a rezistat la noi.

Crema de ochi de la Bioaleea face parte din categoria produselor organice. Este un produs cu ingrediente foarte bune care chiar este recomandat. Mie îmi place mult ambalajul și chiar am folosit cu drag această cremă. Am tot mutat ambalajul și l-am folosit ba seara, ba dimineața până când am uitat de el. Este valabil doar 6 luni de la prima folosire și deja îmi este teamă să mai folosesc această cremă.

Din LIDL îmi fac mereu cumpărăturile așa că dischetele demachiante și șervețelele umede de la CIEN sunt nelipsite din casa mea. Mereu îmi iau și-mi fac provizii în așa fel încât am mereu în casă. Sunt produse bune și la un preț destul de mic. Eu chiar le recomand.

Apa celulară de la Institut Estherderm mi se pare genială. În fond, aceasta este o apă termală doar că mi se pare că o dată aplicată pe ten aceasta oferă o senzație foarte fresh și o bună hidratare. Efectul este aproape instant și pot să spun că o ador. M-am obișnuit să o folosesc dimineața înainte de a aplica acidul hialuronic de la The Ordinary.

Lapte demachiant Institut Esthederm este un demachiant lejer și foarte eficient. Institut Eshtederm este un brand cu produse de top. Sunt ele puțin mai scumpe, dar rezultatele sunt chiar spectaculoase în urma folosirii acestora

Spumă micelară La Roche Posay este un produs de tip spumă. Îmi place mult că o dată aplicat pe dischetă acest lichid se transformă în spumă. Nu m-a convins absolut deloc acest produs. Curăță destul de greu machiajul, mă ustură dacă îl folosesc pentru zona ochilor. L-am tot împins din stânga-n dreapta. Nu l-aș recomanda. Cel puțin mie nu mi-a plăcut deloc ceea ce face.

Detergent lichid folosit

Detergentul lichide de la Herbaris mi-a plăcut mult de tot. Mi s-a părut absolut genial. Este un produs cât se poate de natural care conţine numai materii prime vegetale sau derivate ale acestora, nu conţine: fosfat, clor, amoniac, solvenți de petrol, SLES, SLS, EDTA, coloranţi, parfum sintetic, enzime. Eu am varianta cu lavandă și pot să spun că miroase genial și curăță perfect.

Detergentul organic Sansin l-am folosit destul de des pentru hainele copilului. Nu pot să spun că am fost pe deplin mulțumită. Nu știu ce să spun pentru că mașina mereu lasă detergent în cuvă și nu ia complet toată cantitatea pe care o pun. Ca idee, folosește cam jumătate din cantitatea de detergent pe care eu o folosesc. Nu pot să spun că nu curăță, dar nici nu pot să spun că este un produs care m-a dat pe spate.

Balsam de rufe folosit

Balsamul de rufe concentrat de la Sano miroase demențial de bine. Ador mirosul asta fresh, marin, plăcut și persistent. Ador să spăl rufe și să-mi caut de treabă prin balcon unde miroase atât de frumooosss. Această sticlă are un litru și cu ajutorul ei pot spăla de 50 de ori. Chiar nu știu dacă am folosit cantitatea suficientă și l-am folosit pentru 50 de spălări, dar cert este că l-am folosit destul de mult timp.

Balsam de rufe concentrat Asevi l-am primit într-o variantă mini. Nu vreau să exagerez cu nimic, dar chiar mi-a plăcut. Și acesta este tot concentrat. Sticluța mea a avut 240 ml și a fost pentru 10 spălări. Având în vedere că ambele au fost plăcute, pot să spun că mi-aș dori să le recumpăr pe amândouă.

Produse de curățenie folosite

Multiusos de la Asevi este un spray absolut excelent. Este un spray care oferă luciu suprafețelor fără să insiști prea mult. Nu lasă urme pe geamuri, oglinzi, etc. Eu îl folosesc zilnic pentru că mi-am cumpărat o masă de sticlă în bucătărie și mereu se pune praful, mâncare, firimituri, etc. O șterg destul de des, iar acest spray îmi este de un real ajutor.

Detergent concentrat pentru pardoseli Asevi cu diverse arome. Nu pot să spun că la acest capitol fac diferență între branduri, dar pot face clar diferența între aromele pe care le lasă în urma lor. După ce șterg pe jos cu produsele pentru pardoseli de la Asevi, toată bucătăria sau holul se umplu de un miros foarte frumos. Este o adevărată plăcere să le folosesc și chiar le recomand.

You may also like

19 comentarii

  1. Vreau neaparat sa incerc masca Pure Clay de la L’Oreal, săpunul lichid Balea dar și detergentul multisuprafete Asevi.In rest,Asevi pentru pardoseala îl folosesc si eu,la fel dischetele de la Lidl și apa celulară.In rest,nu am folosit nimic din ce ai mai folosit tu

    1. Și eu am făcut ordine și am aruncat câteva produse ,unele dintre ele nu le aveam de mult dar le primisem deja expirate așa că le-am făcut vânt.

  2. Produse minunate și chiar foarte bune unele din ele ,îmi plac mult de tot produsele de la L’oreal sunt superbe ,însă mi-as dori mult să încerc masca de față cred,că este super bună ,am folosit o cremă de față de la ei și mi-a plăcut mult de tot .

  3. Numai produse faine… Par interesante cele de la bottega verde…nu am încercat nimic de la ei… In schimb cele din lidl sunt nelipsite și din casa noastră

  4. Ai folosit cateva produse! Si eu folosesc cateva dintre ele,cum ar fi sapunul lichid de la Balea,si detergentul de vase!

  5. Nu foloseai corect produsul de la La Roche Posay. Nu e apa micelara, e o spuma pentru curatarea tenului. Se aplica dupa demachierea prealabila cu apa micelara, si se spala dupa utilizare. Practic, este un cleanser de fata, de aceea te usturau ochii cand il aplicai cu discheta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *