Dacă ne dorim să organizăm o petrecere reușită, fie că vorbim despre o nuntă, un botez, onomastică sau majorat, trebuie să știm că muzica este cel mai important element. Acesta este cuvântul cheie al petrecerii, pentru că muzica are rolul de a întreține atmosfera. O formație cover este visul oricărei persoane care organizează o petrecere. Când avem un anumit eveniment, ne dorim ca atmosfera să fie cât mai plăcută și lumea să se distreze.
Ce alegem pentru petrecerea noastră
Cel mai mult îi bucură pe invitați să poată savura la o petrecere un live band. În timp ce dj-ul stă într un colț al lui și schimbă piesele, o trupă cover știe cum să facă atmosferă. Soliștii, prin energia lor și prin talentul lor muzical, încurajează distracția. Ei știu când trebuie să schimbe programul, în așa fel încât lumea să se simtă bine și creeze o petrecere cât mai reușită. 
Pentru a avea o petrecere de neuitat este bine să căutăm cele mai apreciate trupe, precum Life On Mare care s-a lansat cu ajutorul lui Marius Moga. O astfel de trupă asigură o atmosferă inedită. Repertoriul lor cuprinde cover-uri foarte cunoscute, fresh, cu un sound modern și clasic în același timp. Muzica este un adevărat balsam pentru suflet. Ea alină rănile si hrănește sentimentele. Trupa este recomandată de expunerea pe care o are cu publicul și de experiența sa. Ea are rolul de a crea cel mai bun playlist pentru orice petrecere, dar și de a-l schimba în funcție de felul în care interacționează.
Cum alegem o trupă pentru petrecere
Nunta este cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu și din acest motiv, muzica joacă un rol foarte important. O trupa cover ar putea fi una dintre cele mai bune opțiuni pentru că acestea pot cânta mai multe genuri muzicale și pot interpreta diverși interpreți cunoscuți. O trupă de acest gen reprezintă o alternativă bună pentru că au costuri mult mai mici față de artiștii cunoscuți.
Primul criteriu care ne ajută să facem cea mai bună alegere este tipul de muzică pe care trupa îl cântă. Acesta este strâns legat de gusturile invitaților pe care îi avem. Trebuie ca muzica să fie pe placul majorității invitaților. Este bine să adunăm informații cu privire la genurile muzicale pe care trupa la cântă. Cel mai recomandat este ca trupa să cânte cat mai multe genuri pentru a satisface așteptările cât mai multor categorii de invitații. Este ideal să vizionăm clipuri cu trupa de la alte petreceri. Astfel, vom ști cât de mulțumiți sunt oamenii și dacă trupa în cauză este ceea ce căutăm. Este bine să contactăm din timp trupa pentru a fi disponibili pentru petrecerea noastră. Dacă reușim să ajungem la o înțelegere, ar fi ideal să încheiem și un contract cu trupa pentru petrecerea noastră.
De ce să alegem o trupă de cover precum Life On Mars
Life On Mars este o trupă de cover-uri înființată în 2010. În prezent se află într-o combinație perfectă de 2 soliste, 1 chitarist, 1 basist și 1 toboșar. Unul din punctele de diferențiere este că trupa știe să creeze o atmosferă perfectă atât la concerte, cât și la onomastici, nunți sau botezuri. Cântă destul de des în cluburi și, mai ales, în Hard Rock Cafe.
Solistele sunt foste participante la Vocea României și au avut parte de cei mai buni îndrumători. Participarea la această emisiune a ajutat trupa să fie mai vizibilă și să fie în topul preferințelor multor persoane. Eu personal așa i-am descoperit și consider că sunt o trupă
15 comentarii
Muzica face atmosfera
Trupa mai ales la o nunta mi se pare foarte importanta, ca ea face atmosfera.
La o nunta contează foarte mult muzica.
Imi plac trupele de coveruri si asta e promitatoare pentru ca vine cu doua soliste si poate asigura muzica pentru o perioada mai mare de timp la un eveniment. Cand e un singur solist, e mai greu.
Cred că trupele de cover bune sunt foarte potrivite petrecerilor.
Au și soliști și instrumente, este exact ce trebuie.
Da, mi-ar plăcea sa am o trupa cover la o petrecere sau un eveniment foarte important!
Multumim pentru recomandare! O trupa cu doua soliste va face o super atmosfera!
mi-ar placea o astfel de trupa, dar nu imi organizez petreceri atat de mari de ziua mea, prefer ceva mai restrans, acasa
Cu siguranta o astfel de trupa anima foarte mult petrecerea si avantajul e ca pot canta piese celebre la un pret mult mai mic. 🙂
O trupa buna face toata petrecerea. Muzica cred ca este principala atractie al unui eveniment si de aceea trebuie sa alegem o trupa profesionista ca aceasta.
Tare mi-ar fi placut la ziua sotului sa avem o trupa de cover, sigur ne-am fi distrat mai mult.
Mi-as dori o astfel de petrecere! Cu siguranta toata lumea se va distra! O trupa profi va sti să-i distreze si sa-i binedispuna pe toti!
Cred ca muzica este cea care este secretul unei petreceri reusite!
Muzica este importantă
trupele cover sunt cele mai faine pentru ca pot interpreta un repertoriu vast cu mare profesionalism 😉