Produsele de la Asevi mi-au invadat casa încă de acum 2 ani. De-a lungul timpului am folosit fel de fel de produse care mai de care mai bune. Mă bucur că am putut să le încerc, să le descopăr și să văd cât de eficiente sunt acestea. De data aceasta ei ne-au fost alături cu ocazia întâlnirii de bloggerițe din galați Brăila. Evident că m-am bucurat de cadoul oferit. De data aceasta am încercat 2 produse pentru curățat hainele și un produs de pardoseli.
2 produse Asevi pentru curățarea rufelor
În ceea ce privesc produsele de curățat rufele trebuie să recunosc că am mai folosit produse, doar că acestea sunt complet noi pentru mine. Detergentul de rufe negre Asevi este un produs extrem de util pentru rufele închise la culoare. Pe lângă faptul că acesta curăță foarte bine toate tipurile de haine, are ca rol principal să păstreze culorile hainelor la aceeași intensitate. Un alt aspect menționat pe ambalaj a fost și faptul că previne transferul culorilor. Eu l-am folosit pe haine închise sau dacă știu că sunt haine din care iese culoarea am pus hârtii speciale de transfer tocmai pentru a nu strica ceva.
Balsam de rufe Asevi Sensations cred că este recent lansat pentru că până acum nu l-am mai văzut. Trebuie să recunosc că mirosul este genial și m-a cucerit. Hainele miros foarte foarte bine și în momentul în care le calci acesta reînvie. Chiar și călcatul devine o plăcere cu un așa miros. Chiar îmi dă impresia că acesta catifelează țesăturile și hainele devin mai plăcute la atingere. Cu siguranță acesta poate fi în marea majoritate a magazinelor și trebuie să-l încercați pentru că merită.
Soluție de pardoseli Asevi
La capitolul produse de curățat pardoseli am foarte multe sortimente și totuși, tocmai am terminat o sticlă din aceasta de la Asevi. Să nu vă surprindă dacă vă spun că am terminat tot o sticlă care are miros de portocale. Mirosul este intens, dar plăcut. Am ajuns să-l iubesc. Cel mai des îl folosesc în roboțelul meu de curățenie pentru că acesta are și mop și îmi place să reîmprospătez și mirosul. Evident că pe lângă miros, igienizează foarte bine zonele și sunt chiar mulțumită de ceea ce face.
Eu folosesc site-ul celor de la www.asevi.ro pentru că aici am un cod de reducere. Codul ROKOLLA vă poate aduce și vouă o reducere DE 10% dacă îl folosiți după ce adăugați produsele în coșul de cumpărături. Dacă intenționați să cumpărați doar un produs și nu vreți să dați o comandă mai mare atunci puteți căuta aceste produse și în market/hypermarket.
10 comentarii
Sun foarte bune produsele lor.
Am încercat câteva produse de la ei… Sunt foarte bune
Si eu folosesc si sunt foarte multumita!
Imi plac produsele Asevi.
Faine aceste produse de la Asevi ,tot ce am încercat de la ei mi-a plăcut !
Foarte bune produse!
Fără doar și poate sunt cele mai bune produse pe care le-am folosit.Iar de când le-am descoperit am continuat sa le cumpăr
Folosesc produse Asevi, iar balsamul de rufe mov este unul din produsele mele preferate!
Ador balsamurile de rufe care isi pastreaza parfumul pe haine mult timp. O sa le incerc si eu pe cele de la Asevi.
Trebuie sa incerc si eu produsele lor. Am auzit numai lucruri bune despre ele.