Arome de toamnă, lumânări parfumate și băi efervescente

Iubesc toamna sau, mai bine zis, începuturile ei. Îmi place cum se transformă natura și culorile pe care le are acest anotimp. Jocurile de culori și combinațiile multiple de maro mă fac să stau de drag într-un parc și să admir peisajul care mă înconjoară. Evident că toate aceste aspecte vin la pachet cu temperaturi scăzute, ploi și ceva mai multe haine care să ne țină de cald.

Cred că v-am mai spus, dar aș vrea să mai menționez încă o dată faptul că sunt meteo dependentă. Nu știu dacă este o boală, dar este o stare care nu mă lasă să muncesc la capacitate maximă. Tocmai din acest motiv apelez la mici trucuri care să mă ducă binedispună și să mă ajute să trec și peste aceste zile în care nu sunt la fel de productivă.

Lumânare parfumată Teku

Toamna este cel mai bun moment să aprindem lumânări parfumate și asta pentru că vine la pachet cu mirosuri specifice. Mirosul poate diferi în funcție de preferințe și acest mic detaliu poate oferi un plus de confort casei. Evident că în felul ăsta toamna pare frumoasă.

Lumânarea este turnată manual, bio, uleiurile parfumate pe folosite sunt vegane, nu conțin parabeni și sunt în conformitate cu standardele IFRA – International Fragrance Association (Asociația Internațională a Parfumurilor) și fitilul este ecologic din bumbac.
Durata de ardere: aproximativ 20 de ore
Componența: ceară de soia.

Lumânarea Cabernet de la Teku are un miros plăcut, nu foarte intens, dar plăcut. Nu pot să spun decât că am aprins-o într-una din serile în care eram extrem de obosită și în compania unui pahar de vin și a unui film bun pe Netflix a făcut minuni.

Bombă de baie handmade Teku

Iubesc bombele de baie deși recunosc că nu prea ajung să le folosesc. Cristina, fetița mea cea mare, le adoră. Ar fi în stare să-și pună 2-3 bombe în baie în același timp. Cred că pe ea o captivează efervescența pe care acestea le au în momentul în care se dizolvă în apă.

Voi cum treceți cu bine peste vremea asta mohorâtă? Apelați la metode speciale? Vă relaxează lumânările parfumate?

You may also like

14 comentarii

  1. Vremea aceasta nici mie nu îmi place,dar nu prea avem de ales.Iar bombele de baie le ador dar nu prea am parte de ele,am copiii cărora le plac mai mult decât mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.