Ultima ieșire a fost de Revelion, dar nici atunci nu am fost plecată foarte mult timp. Cu pandemia asta parcă ai ceva temeri să te îndepărtezi prea tare de casă și totuși dorul de vacanță te face să-ți dorești să ieși și să te deconectezi puțin de toate problemele cotidiene. Chiar dacă asta înseamnă să pleci de acasă cu copiii.
Vacanța cu copiii
Niciodată nu mi-a fost teamă să plec de acasă cu copiii. Am mers pe ideea că ceea ce fac acasă, fac și în vacanță. Nu are ce să mi se întâmple rău. În plus, ieșirea i-ar putea relaxa chiar și pe copii și este posibil să fie puțin mai cuminți. Prima vacanță a Cristinei a fost până-n într-un an(aproape 10 luni) la Costinești, urmând ca după 2 luni să plec în Thassos.
Eva a mers pentru prima dată în vacanță la mare când avea doar 4 luni. După aproape 6 luni în care am stat închisă în casă, nici nu am mai stat prea mult pe gânduri când a fost vorba să plec cu ea în vacanță. De Revelion am mai fost plecată cu ea și acum a fost cel de-al treilea drum mai lung. Acum, la 10 luni jumătate, am plecat cu ea la Slănic Moldova. Pe drum am făcut 2 ore jumătate. Este cam neastâmpărată în mașină și țipă, se foiește continuu și am noroc de clipele în care mai ronțăie câte ceva sau chiar doarme.
Ținute FemmeLuxe pentru zile friguroase
Eu am plecat vineri spre Slănic Moldova și vremea a fost absolut superbă. Cred că erau în jur de 10-12 grade. Mi-am luat tot coletul primit de la Femmeluxe în speranța că voi face niște poze drăguțe și, de ce nu, să profit și să le port cu ocazia asta. Cred că în vacanța asta am scăpat fără să mă cicălească soțul. Am umplut tot portbagajul și noi am stat doar 2 zile, dar așa sunt femeile …




Vreau să vi le arăt în funcție de zilele în care le-am probat/purtat ca să fie un fir al mini vacanței mele. Tocmai din acest motiv vreau să vă arăt acești pantaloni/colanți alb cu roz. Când i-am ales de pe site păreau a fi niște colanți. Ce-i drept nu era decât o poză și tipa care îi prezenta părea să poarte colanți. Mie îmi par a fi mai mult niște pantaloni. Nu sunt foarte groși, de fapt nu sunt vătuiți deloc pe interior. Cred că s-ar fi potrivit cu Puff Sleeve Tops pentru un outfit mai special. Sâmbătă dimineață era zăpadă pentru că ninsese pe timpul nopții. Eu i-am purtat sâmbătă dimineață atunci când am fost să fac mici cumpărături la magazinul din apropierea vilei în care am stat. Sinceră să fiu, în momentul în care i-am văzut am fost dezamăgită de ei. Mi se păreau ciudați și nepotriviți. După ce i-am îmbrăcat parcă m-am îndrăgostit și cred că acest aspect s-a datorat și faptului că i-am combinat cu acele ghete înalte de pe Modlet.



Trening crem vătuit Femmeluxe(Womens tracksuit sets)
Treningul crem îmi este foarte, dar foarte drag. Se pare că au început să-mi vină hainele în mărimea 6. Mă bucur de acest aspect deși nu sunt chiar atât de slabă doar că această mărime îmi vine de pe site. Atât pantalonii, cât și bluza sunt vătuiți pe interior așa că este o piesă vestimentară călduroasă. Mi s-a părut un outfit perfect pentru o zi rece. Sâmbătă după amiază am fost la Salina Târgu Ocna. Nu mai fusesem niciodată la această salină așa că mi s-a părut drăguț să-o vizitez.
Biletul la Salina din Târgu Ocna este 24 lei și mi s-a părut cam mult. După ce am trecut de turnicheți am fost preluați de un autobuz care ne-a plimbat printr-un tunel timp de 15 minute aproximativ. Apoi ne-a lăsat în fața salinei care arăta foarte bine. Mi-a plăcut tare mult cum arăta în interior. Frumos finisată, cu suficient de multe activități care să te facă să petreci timp în interior. Se găseau suficient de multe mese unde am observat că erau persoane care mâncau mâncare adusă de acasă. Eu chiar am făcut câteva poze și story-uri în cazul în care mă urmăriți pe instagram.


Pantaloni albaștri vătuiți(joggers)
Se pare că în această comandă Femmeluxe mi-am ales și o pereche de pantaloni albaștri vătuiți. Duminică era frig rău, plus că în zona cascadei era vânt și se simțea și mai rece. Vreau să vă spun că nu îmi era frig absolut deloc deși nu aveam decât acești pantaloni pe mine. În plus, am mers cu ei și în drum spre casă și nu m-am copt în ei chiar dacă în mașină era cald. În dreptul genunchilor are buzunare. Pe o parte are 2 buzunare laterale și pe o parte are un singur buzunar.
Are și 2 buzunare laterale în partea de sus în care poți pune diverse lucruri sau chiar telefonul. Aceștia sunt mărimea 6 și îmi vin perfect. Parcă au început să-mi placă genul ăștia de pantaloni lărguți.



Cardigan negru lung
Cardiganele lungi sunt în tendințe în sezonul ăsta așa că am făcut o alegere potrivită. Nu este foarte gros. Dacă afară este frig este bine să port și o bluză mai groasă pe dedesubt ca să nu-mi fie frig. Îmi place mult lungimea lui și merge foarte bine să-l combin într-un outfit sport sau chiar casual/elegant.
Aceasta este una dintre comenzile plasate pe Femmeluxe de care sunt tare încântată. Toate lucrurile îmi vine bine și îmi și plac. Consider că mi-am descoperit un nou stil vestimentar cu ocazia asta și am început să mă mai desprind de pantalonii mulați cu care eram eu obișnuită.
24 de comentarii
Toate alegerile tale imi plac,ma bucur pt tine draga mea ca te-ai distrat!
Numai hăinuțe minunate ți-ai cumpărat ,toate-mi plac și-ți stă foarte bine cu ele ! Să le porți cu plăcere draga mea ! Ai avut o mini vacanță frumoasă și meritată ,mai trebuie câte o ieșire din asta ! Mă bucur mult pentru tine ! ❤
Toate tinutele sunt superbe
Foarte bune alegerile tale,îmi plac.
Imi plac toate hainele pe care le-ai ales pentru această vacanță, sunt comode și potrivite cu temperatura din weekendul trecut. Mă bucur că v-ați plimbat și ai facut și câteva poze.
Pantaloni albastri ii am și eu, sunt foarte faini.
pantalonii albastri i=am luat si eu. insa sigur sunt croiti prost la mine
Îmi place la nebunie cum îți stă în compleul crem! La salina Târgu Ocna vreau si eu sa ajung in noua formulă de 4. E un mod inedit și sănătos sa-ti petreci timpul in salină.
Foarte frumoase… Toate ținutele tale… Treningul crem îmi place cel mai mult… Foarte fain în salina… Seamănă un pic cu a noastră…
Foarte frumoase alegerile tale. Pantalonii roz imi plac la nebunie❤
Imi plac alegerile tale de pe Femme Luxe, iar acel set bej vatuit l-as cumpara si eu daca as avea silueta ta!
Îmi plac mult alegerile tale 🙂 Îți și vin tare frumos! Se pare ca ati avut parte de o super excursie!
Ce tinute frumoase ai ales! sa le porti cu drag!!!
Cu a mica nu m-as incumeta sa plec inca, ai fost curajoasa. Imi plac hainutele tale.
Sunteti tare frumoase, ma bucur ca ati avut parte de zapada.
Ce chestii faine ți-ai luat. Aștept și eu o comandă acum
Ma bucur ca ai avut o vacanta placuta! Iar tinutele iti vin de minune.
Foarte frumoase sunt toate !
Sa le purtati sanatoasa !
Mie-mi plac mult seturile lor, asa cum este si treningul tau crem vatuit si grosut.
Foarte faina vacanta, abia aștept și eu una in 4 Faine si hainutele pregatite, iti vine bine stilul asta.k
Toate tinutele iti vin minunat! Se pare ca ai avut o minivacanta superba!
Imi plac toate hăinuțele pe care ti le-ai cumpărat.
Frumos in vacanța, abia astept sa merg și eu.
Daaa, clar seturile acelea sunt perfect pentru munte. Sunt foarte călduroase și comode.
Am văzut multe hăinuțe drăguțe pe site-ul menționat, doar că nu prea găsesc mărimi mici.
Să le porți cu drag!