Ședințele foto de Crăciun sunt unele dintre cele mai frumoase amintiri

Primul crăciun al fetiței mele am vrut să-l păstrez cât mai viu în sufletul meu așa că n-am ratat ocazia și am fost să fac o ședință foto profesională. Decorul a fost frumos, fotograful profesionist și copilul a fost mult mai cuminte decât m-aș fi așteptat. Mi-au lipsit câteva informații pentru ca ședința să fie completă și tocmai din acest motiv vreau să punctez câteva aspecte pentru că este posibil ca vouă să vă fie de ajutor.

Ia cu tine mai multe ținute

Îmi pare puțin rău că eu am îmbrăcat-o cu niște hăinuțe până la locație și acolo aveam pregătită o rochiță mică de Crăciuniță. Cam asta a fost singura schimbare pe care am făcut-o. Pe de-o parte am fost mulțumită că am reușit să fac aceste poze în liniște pentru că exista și posibilitatea ca copilul să aibă o zi proastă și să nu stea la poze sau chiar să plângă. Fotograful m-a rugat s-o dezbrac și să încercăm să facem niște poze și cu hainele cu care venise îmbrăcată doar că ne-am lovit de un refuz total al copilului. În acea perioadă Cristina avea 4 luni și puțin. Am considerat că sunt suficiente pozele făcute.

Încearcă să ajungi aranjată la ședința foto pentru că nici fotograful nu poate face minuni

Spun asta în totală cunoștință de cauză. Aceste ședințe foto se fac pe baza unor programări. Fotografii buni sunt destul de căutați și pentru o sedinta foto craciun ai nevoie de programare din timp. Cu toate că știam cu câteva săptămâni înainte de programare, nu am avut timp absolut deloc să-mi fac părul. Mi-a părut rău că pozele nu au ieșit perfecte tocmai din acest motiv. O altă problemă care a apărut total neprogramată a fost somnul copilului înainte de a ajunge la locație. Din păcate ea a adormit cu capul pe o bluză tricotată și a rămas cu câteva semne pe față. Aceste semne au persistat cel puțin jumătate din timpul alocat ședinței foto. Cu alte cuvinte, trebuie să fiți atente și la aceste mici detalii pentru a nu avea neplăceri. Dacă tot dați un bani să fiți satisfăcuți pe deplin.

Decoruri diverse și recuzită

Fotografii profesioniști au pregătite diverse decoruri și de cele mai multe ori nu se bazează doar pe unul. Este plăcut să vezi poze diversificate și să ai cadrea cu tot felul de decoruri. Recuzita este iarăși importantă pentru că te poți juca cu ajutorul ei și pot ieși niște poze extrem de interesante. Fie că este vorba despre un glob supradimensionat, o sanie, fulgi sau jucării, acestea sunt de nelipsit dintr-o ședință foto profesională.

Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite atunci pozele vor fi de un real succes. Nu uitați să vă programați din timp la o astfel de ședință foto pentru că în perioada sărbătorilor este posibil să nu mai găsiți nimic liber. De obicei, aceste ședințe foto încep cu o lună înainte de Crăciun așa că …. trebuie să văd unde îmi voi face anul ăsta pozele.

You may also like

9 comentarii

  1. Amintirile de iarnă și din perioada sărbătorilor sunt superbe! O ședință foto realizată de un profesionist chiar poate crea niște amintiri simpatice la care să te uiți mereu cu drag.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *