Când vine vorba de copiii noștri, interesul primar este să le oferim acestora tot confortul și toate condițiile necesare unei creșteri și educații ca la carte. Investim în educația lor tocmai pentru că dorim ca aceștia să beneficieze de un viitor bun.
În special atunci când vine vorba de educație, este extrem de important ca ei să dispună de toate resursele pentru a se putea dezvolta, pentru a putea dobândi toate cunoștințele de care au nevoie pe viitor.

În ziua de azi, se întâmplă de multe ori ca programele școlare să nu acopere nevoile celor mici. Vorbim de cursuri care se organizează la un singur nivel, indiferent de gradul de pregătire a fiecărui copil în parte. Vorbim și de profesori care parcă nu mai arată același interes și aceeași pasiune pentru materiile pe care le predau. Pentru unii, a profesa este doar o meserie. Și de aici pornește și dezinteresul ce apare în rândul elevilor.
Poate că sunt unii copii ce doresc să își aprofundeze cunoștințele pentru o anumită materie, însă se lovesc de cursurile care nu sunt adaptate pentru fiecare în parte.
Copiii pot învață limba engleză la nivelul de cunoștințe la care se află
În cazul în care copiii sunt atrași de limba engleză și părinții vor ca aceștia să își aprofundeze informațiile pe care deja le dețin, o soluție ar fi urmarea unor cursuri de engleza pentru copii online.
Părinții pot înscrie în acest sens copiii la cursurile organizate de Docentisimo. Care este avantajul major? Faptul că cei mici sunt împărtiți pe grupe a câte maxim 6 cursanți în funcție de nivelul fiecăruia de pregătire până la acel moment, dar și în funcție de vârstă. Vârsta este cea care poate dicta ritmul în care fiecare copil poate asimila informațiile ce-i sunt predate.
Pentru a se putea face repartiția pe grupe, în momentul inscrierii la cursurile de limba engleză, aceștia au parte de o evaluare individuală realizată de către unul dintre profesorii ce activează în cadrul Docentisimo. Vorbim de profesori care au acumulat experiență de-a lungul anilor în care și-au desfășurat activitatea, dar au și pregătirea necesară pentru a-i putea ghida pe cei mici prin toate etapele învățării limbii engleze – citire, scriere, vorbire și înțelegere.
În plus, cursurile realizate în mediul online vin cu o serie de avantaje la pachet, printre care faptul că acestea pot fi realizate de oriunde. Copiii nu au nevoie decât de un pc, laptop sau tabletă cu o conexiune puternică la internet și de o cameră unde să nu existe factori ce le pot distrage atenția de la învățare.
Părinții interesați pot citi mai multe informații despre aceste cursuri direct de pe site-ul oficial al Docentisimo Educational Centre.
14 comentarii
Sunt bune și aceste cursuri pentru copii și mai ales celor care le place să învețe ceva online ,dar la tară este cam slab semnalul la internet și chiar și cu fetita care este la școală m-am descurcat foarte greu cu orele online !
Copii pot învăța mult mai usor limba engleză cu aceste cursuri online!
Pentru copii care inca nu au invatat engleza sunt foarte bune aceste cursuri online!
Este minunat să poată învăța copii limba engleza on-line.
Mersi pentru recomandare… Pare interesantă metoda
Foarte bune aceste cursuri online!
Este minunat ca cei mici sunt receptivi sa invete o limba noua!
Copii sint atrași de mediul online, și chiar cred că le ar fi usor sa învețe în acest fel o limbă străină.
Interesant!Pe mine m-au atras orele de limba engleză la scoala și bineînțeles că mi-ar plăcea ca si copiii mei sa învețe o limbă străină. O sa intru și eu pe site-ul lor
Interesant. Cu cat mai multa interactiune cu atat mai bine. As fi interesata de germana, araba, rusa.
Dragos e pasionat de limba engleza si in mare parte a invatat-o singur de pe internet, dar acum vreau sa aprofundeze asa ca acest curs a venit la fix.
Interesant. Bine de stiut daca se va continua cu gradinita online. Un astfel de curs chiar este bine venit.
Mi ar fi placut sa am si eu oportunitatea asta cand eram copil
Mersi mult de pont. Caut mai multe informatii si vad ce si cum!