Cât de util este un sistem de purtare ergonomic

La primul copil nu am fost foarte preocupată de sistemele de purtare și nici nu am aprofundat subiectul. Abia după ce a crescut suficient de mare Cristina am văzut că multe mămici preferau să-și poarte copilul pentru că atașarea era mult mai bună, pentru că copilul era mult mai liniștit și un astfel de sistem era mult mai practic. Cred că am menționat o mare parte din beneficiile acestuia, dar vreau să vă spun câte puțin din experiența mea.

Sistem de purtare de acum 6 ani

Acum 6 ani nu știam mai nimic despre acest subiect și eram focusată pe alte lucruri așa că nu am aprofundat foarte mult subiectul. Când am cumpărat și eu un sistem de purtare am primit foarte multe comentarii precum că sistemul nu este ergonomic, că bebe nu stă bine și poziția nu îl ajută deloc să se dezvolte bine așa că am renunțat complet la sistem.

Unele persoane se cred experte și agresează verbal proapetele mămici. Vin cu tot felul de acuzații și chiar nu mi se pare normal. Ajungi să-ți fie frică să-ți pui o poză cu copilul purtat că alte 10 mame se trezesc să-și dea cu părerea unde greșești. Poate că este bine să primească un sfat, dar sunt și persoane care exagerează mult și chiar îmi doresc să atrag atenția asupra acestui aspect.

Cum alegi un sistem ergonomic

Aș putea să spun că încă de pe atunci am început să culeg informații. Cel mai important este ca bebelușul să stea comod și să nu îl deranjeze sistemul de purtare.

sursa: https://ergonomic-baby-carriers.com
  • Poziția copilului trebuie să fie în formă de M sau în formă de broscuță. Imaginea de mai sus explică perfect cum trebuie să stea bebelușul.
  • spatele sistemului de purtare este moale și se mulează pe coloana bebelușului
  • oferă sprijin suplimentar pentru cap la sistemele de purtare pentru bebeluși
  • sistemul de purtare trebuie să se adapteze conform copilului sau bebelușului și să se poată lărgi

Sistemul de purtare Ia-mă cu tine!

Ia-ma cu tine este una dintre firmele care produc sisteme de purtare ergonomice și care sunt extrem de populare în rândul mămicilor. Pe mine m-a atras prin simplul fapt că are niște modele frumoase de sisteme, că toate modelele sunt ergonomice și că primesc și consiliere în ceea ce privește adaptarea sistemului pentru bebelușul meu.

Sistemul meu se cheamă SSC Mama Bobocel și m-a atras prin faptul că poate fi folosit începând cu o lună. Este sistemul de purtare perfect adaptabil pentru un nou născut. Este foarte practic pentru că se pune rapid și este perfect pentru tot felul de plimbări. Cataramele sunt reglabile și pot fi lărgite sau strâmtate în funcție de silueta fiecăruia. Chingile de la bretele, respectiv de la brâu se ajustează în funcție de purtător, iar surplusul se prinde în elastic pentru a fi și estetic.

Fiind un sistem țesut, acesta poate fi folosit în orice anotimp. Pentru că bretelele sunt buretate, iar brâul este umplut cu spumă special creată, conforul este maxim atât pentru mine ca și purtător, dar și pentru bebeluș. Cu alte cuvinte toate condițiile sunt create. Nu știam că acest sistem poate fi purtata atât cu bebelușul în față, în spate sau pe lateral. Eu doar așa am purtat-o pe cea mică și poate pe viitor încerc cât mai multe poziții.

Încetez în a vă enumera toate beneficiile și toate caracteristicile acestui sistem pentru că acestea le puteți găsi și pe site. Eu vreau să vă spun despre experiența mea cu acesta pentru că Eva s-a tot răsfățat în el. Clar este un mare avantaj faptul că am mâinile libere și Bebelina este bucuroasă că poate fi cât mai aproape de mine. Nu știu dacă faptul că este atât de aproape de mine îi crează somnolență sau acest sistem are praf de somn și doarme mai tot timpul, dar eu mă bucur de liniște ori de câte ori o port în acest fel.

Evident că mi-am cumpărat și căruț și chiar v-am arătat pe instagram că am plecat de acasă cu căruțul, dar aveam cu mine și sistemul de purtare pentru că atunci când începea plânsul isteric să o pot pune rapid în sistem. La început nu suporta căruțul și îmi este destul de greu să plec singură cu căruțul.

Un alt mare avantaj al sistemului pe care l-am descoperit încă de la început este faptul că o pot alăpta direct din sistem. Ea fiind micuța, las o baretă ușor mai jos și are acces cu ușurință la “mâncărică”. În felul ăsta nici măcar nu se trezește. Doarme ce doarme și apoi dă cu năsucul în pieptul meu și înțeleg că asta ar fi o cerere.

Eu m-am convins că un astfel de sistem este foarte util unei mămici, cu atât mai mult atunci când este singură și trebuie să se descurce cu toate. Voi ce părere aveți de sistemele de purtare?

MA GASESTI SI PE RETELELE SOCIALEShare on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest
0

You may also like

17 comentarii

  1. Daca as fi stiut de ele si ca nu sunt daunatoare mi ar fi placut sa folosesc si eu la bebe , mi a fost f frica sa folosesc acest produs nu stiu sigur mitivul dar cred ca de pozitia ca ar fi incomoda bebelui si ca nu as fi avut stabilitate in al tine asa !

  2. Si eu i-am purtat pe amandoi,carutul a fost dușmanul lor.Cei mai liniștiți erau atunci când stăteau lipiți de mine

    1. Este foarte bun un asemenea sistem de purtat și depinde de copil ,a mea asta mică nu a vrut deloc în așa ceva să stea,doar în căruț ; pe aealaltămai mare când era mică nu voia în căruț,ci în brațe să o țin ,la dânsa nu am avut sistem din acesta ,pe atuncea nici nu prea știam de așa ceva ,dar consider că sunt foarte bune !

  3. Mi-ar fi fost și mie util unul acum 6 ani.. Făceam mâncare cu cel mic în brațe… Nu am avut parte de ajutor… Nici leganel, nici un astfel de sistem… Pare foarte bine Eva în el…in siguranță și fericita… Si eu am avut probleme cu gura lumii…fa cum ști tu, nu te lua după nimeni

  4. Eu nu am avut dar din ceea ce povestesti tu aici pare un sistem foarte bun!Asa e,sa mergi cu caruciorul singura poate fii uneori mai greu dar cred ca asa e mult mai usor!

  5. Cred ca e foarte util atat pentru parinti cat si pentru bebe care sta intr-o pozitie confortabila. Ma bucur ca ai gasit modelul potrivit pentru tine.

  6. Întotdeauna m-am gândit că sistemul acesta afectează coloana copilului.
    Acum am înțeles despre ce este vorba, mi-a plăcut documentarea și va fi utilă pentru bebelușa noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.